Somnul Puterii naşte monştrii, am putea parafraza o butadã celebrã, cu gândul la recenta iniţiativã legislativã a parlamentarilor români privind imunitatea lor, celebra imunitate parlamentarã! Parcã nesãtui de protecţia pe care le-o oferã statutul lor de înalte persoane publice, aleşii îşi doresc mai mult, surplusul de protecţie vizând legãtura cu instanţele de cercetare penalã, în primul rând.
Înainte de a trece în revistã motivaţiile parlamentarilor, sã consemnãm şi ideea de bun simţ, anume aceea cã aceştia au nevoie de un nivel de protejare a statutului domniilor-lor, spre a preveni abuzuri, hãrţuieli, tentative de împiedicare a prerogativelor lor prin tot felul de demersuri cu mai mult au mai puţinã aparenţã legalã, cu mai mult sau mai puţinã argumentare juridicã.
Aşadar, parlamentarii noştri, prin recenta iniţiativã, îşi doresc o mai extinsã imunitate în cazul situaţiei ridicãrii acesteia, recte, faţã de cererile procurorilor care instrumenteazã cazurile lor de încãlcare a legii. Cum? Printr-o prevedere a viitoarelor reguli de ridicare a imunitãţii care vor obliga organele de cercetare penalã sã punã la dispoziţia comisiilor parlamentare de cercetare a cazurilor ce vizeazã colegi parlamentari a dosarelor şi a tuturor probelor conţinute de acestea! Aceleaşi documente, s-ar mai prevedea în acel viitor document, s-ar cere şi în cazul începerii urmãririi penale al miniştrilor care au şi rang de parlamentar. Practic, pe baza probatoriului întocmit de procurori, pânã la acel moment, senatorii şi deputaţii vor putea emite o decizie echivalentã cu… o sentinţã jude-cãtoreascã atâta vreme cât acolo, în ea, se poate prevede clar cã ei sunt sau nu de acord reţinerea, arestarea, percheziţia sau urmãrirea penalã! Ar fi acesta un caz de supra-tribunal? Ar fi aceasta o interferenţã a puterilor în stat, o încãlcare a uneia dintre “regulile de aur” ale sistemului democratic, anume separarea puterilor în statul de drept? Desigur, lucrurile sunt evidente şi foarte puţin acoperite de formulãri juridico-democratico-absconse, dacã ne permiteţi formularea aceasta, inspiratã de atâtea alte justificãri anterioare de sorginte parlamentaro-guvernamenale!
Parlamentarii şi-ar dori postura de supra-instanţã, care sã instrumenteze dosarele de urmãrilre penalã îndreptate împotriva sistemului parlamentar, monitorizat şi el de serviciile speciale anti-fraudã, anti-corupţie etc. ca orice alt sistem, oricât ar fi el de… democratic, de la noi sau de aiurea! De ce îşi doresc parlamentarii un astfel de supra-sistem? Rãspunsul ar fi uşor de dat dacã luãm în considerare doar câteva exemple de parlamentari trimişi în judecatã pentru fapte îngrozitor de penale, de deputaţi ori senatori urmãriţi în dosare “grele”, din care – întâmplare, deh! – puţine sentinţe finale vizând arestarea s-au pronunţat! Chestiunea este extrem de sensibil abordatã în acest fel, nu o contestãm, doar o comentãm din perspectiva “reţelelor” deranjate de cercetare, de noianul de interese “atinse” de restricţiile impuse şi autoimpuse la nivelul sistemelor de relaţii şi interese de afaceri ale celor din jurul celui cercetat…
De aceastã datã, parlamentarii, parcã speriaţi de perspectiva accentuãrii cercetãrilor în zona lor de afaceri şi de posibile influenţe, de beneficii şi favoruri – nu afirmãm, ne imaginãm – sub limita legii etc. accentuare spre care actuala guvernare a îndreptat atenţia publicã şi a îndemnat, indirect, justiţia, încã din timpul campaniilor electorale ale anului trecut, ei, bine, şi-or zis sã ia mãsuri de protecţie mai acoperitoare, la rândul lor! Mãsurã lipsitã de bunã-credinţã, pentru cã inclusiv mulţi dintre ei s-au aflat în postura de a denunţa corupţia şi abuzurile din zona puterii anterioare lor – guvernarea PDL-istã, adicã – plus promisiunile de a le evita în mandatul actual încredinţat!
Pe acest fond, discuţiile au fost intense la jumãtatea lunii ianuarie a.c., dinspre zona parlamentarã puţine fiind luãrile de poziţie contrare sau cel puţin ezitante în a le susţine în sensul adoptãrii unor astfel de amendamente şi adaptãri ale trecutei legii legate de ridicarea imunitãţii parlamentare. În acest hãţiş de declaraţii şi interpretãri, croit dupã reţeta consacratã a reprezentanţilor puterii, aceea de a evita formularea unei poziţii tranşante, fãrã echivoc, creindu-se astfel premisele unei adoptãri tacite, cu timpul, prin intrarea în prim plan a altor… “subiecte fierbinţi”, s-a fãcut remarcatã vocea şi poziţia unui (fost) parlamentar mehedinţean, EUGEN NICOLICEA, deputat, care a… şocat – zice o publicaţie centralã – opinia generalã: eliminarea articolului privind imunitatea parlamentarã din viitoarea Constituţie! ªocant? Incredibil? Uluitor? Noi am zice normal, dar înţelegem goana dupã audienţã prin formulãri… şocante, la rândul lor! Eugen Nicolicea, mai mult, întrebat dacã ar fi bine sã se scoatã din Constituţie articolul privind imunitatea parlamentarã, a declarat conform Mediafax: “Dacã mã întrebaţi pe mine, dupã pãrerea mea imunitatea parlamentarã nu trebuie sã existe”. Fãrã ezitare, veteranul mandatelor parlamentare mehedinţene şi chiar naţionale, şi-a completat declaraţia ca-ntr-o şarjã de cavalerie asupra unui divizion de blindate: “Eu propun eliminarea. Decât o imunitate în care trebuie sã dai un vot dacã o ridici sau nu, şi toatã lumea sã strige cã trebuie sã dai votul într-o direcţie, adicã vot imperativ, prefer sã nu existe niciun fel de vot, cã nu s-a ales nimeni cu nimic decât cu denigrarea imaginii Parlamentului”. Eugen Nicolicea, iatã-l în postura de Don Quijotte, dacã luãm în considerare carapacea aproape impenetrabilã a intereselor parlamentare atunci când ele sunt atacate la… linguricã! Întrebarea ar fi, faţã de gestul salutar al parla-mentarului mehedinţean, actualmente buzoian, de ce procedeazã domnia-sa, astfel?
Ce… contra-interese îl animã, îl mobilizeazã în aceastã luptã cu, pardon de impresie, puţini sorţi de izbândã? O eticã renãscutã? Revelaţii juridice pure? Sau vreo “reglare de conturi”? Cine ştie? Nu facem analize tendenţioase şi nici procese de intenţie, ne dãm drumul doar la surpriza ce ne-a cotropit în faţa acestui gest temerar, dacã el nu ar fi chiar… firesc în faţa valurilor, talazurilor, tsunami-urilor de abuz, corupţie, jaf şi ipocrizie, de atâtea ori semnalate de presã sau organe de cercetare penalã, pânã acum, la nivel parlamentar!
Eugen Nicolicea nu ştim dacã va avea sorţi de izbândã în demersul sãu, dar rãmâne gestul inovator, am îndrãzni, în planul abordãrii inter-interese parlamentare, gest care nu poate trece total de neobservat, ignorat, marginalizat. El este un semn de însãnãtoşire a climatului parlamentar. Din pãcate, unui parlamentar îi trebuie – iatã, cazul lui Eugen Nicolicea – cam vreo patru mandate spre a ajunge la o astfel de… puritate conceptualã faţã de valorile funcţiei înalt publice şi cele ale intereselor alegãtorilor! Cam mult, trebuie sã recunoaştem, dar decât deloc, e bine şi aşa, ar spune orice om cu scaun la cap şi neaparat impregnat de spirit mioritic, tolerant şi iertãcios!
Iatã Articolul 21 din Statutul senatorilor şi deputaţilor, modificat de recenta garniturã parlamentarã, cu care Don Niqolicea de la Mancia are de luptat precum eroul lui Cervantes cu morile de vânt: “Hotãrârile Camerei Deputaţilor şi ale Senatului, precum şi cele ale Birourilor permanente ale celor douã Camere, adoptate în materie de imunitate parlamentarã, sunt definitive şi executorii, obligatorii faţã de orice autoritate publicã şi se executã întocmai şi de îndatã. Ministrul Justiţiei rãspunde de executarea acestor hotãrâri”.
Hasta la vista, baby?
