Afirmaţia a mai fost fãcutã şi la noi în ziar şi la alţii, în alte mijloace de comunicare: România este sub controlul internaţional, încât orice hotãrâre la nivel guvernamental ori prezidenţial nu poate fi luatã decât dacã este în acord cu hotãrârile deja luate de acel conclav supra-statal. Prin urmare, nici noii corifei ai puterii, reieşiţi în urma alegerilor din 9 decembrie 2012, nu au prea mult loc de întors. Promisiunile din campania electoralã pãlesc încet, încet, iar viaţa noastrã a tuturor românilor de mijloc şi din pãtura sãracã, cu deosebire, se va zbate la nivelul, dacã nu mai jos, al nevoilor şi al grijii zilei de mâine. Speranţele încep sã se spulbere, iar de fãcut ceva concret, nu prea ar fi de fãcut… Trenul Facerii Lumii Noi, conform Europei Unite, sub spectrul crizei economice şi sub Zodia globalizãrii nu lasã nicio porţiţã de scãpare, cu atât mai puţin României, vlãguitã de atâtea lupte interne politice şi morale!
Dacã ar fi sã şi exemplificãm în sensul celor afirmate, sã ne uitãm doar la câteva exemple: creşterea taxelor locale, chiar dacã sub rezerva deciziei factorilor puterii locale, care este doar un paravan fragil, sã fim lucizi, apoi, preţul gazelor şi al curentului electric, deja majorat în cursul anului trecut, odatã cu 1 ianuarie a (re)crescut! Lista exemplelor care contrazic promisiunile campaniilor 2012 poate continua fãrã oprelişti prea mari: accizele la carburanţi, care creştere va determina – a şi determinat, deja – creşterea preţului la benzinã şi motorinã, de aici, creşterea celorlalte preţuri la alimente, apoi, amânarea aplicãrii impozitului gradual şi a TVA-ului diferenţiat! Pe deasupra, mai trebuie sã fim de acord… sã suportãm şi mult discutata şi aşteptata de cãtre masa mare a şomerilor şi a tuturor celor fãrã de slujbã, a creãrii locurilor de muncã, un cap de listã al cam tuturor ofertelor electorale!
În schimb, datoritã unei legi electorale actuale, croite spre a facilita accesul câtor mai mulţi candidaţi în Parlament, ne-am ales cu un legislativ supradimensionat! Promisiunea premierului Ponta cã nu se vor face alocãri bugetare în plus pentru funcţionarea acestuia pare un gest donqijotesc în condiţiile în care nimeni nu merge în Parlament pentru a face foamea sau naveta pe banii proprii, cu maşina personalã, şi sã doarmã în gazdã de ocazie ori prin pensiuni de mâna a paişpea! Toţi merg acolo sã facã bani, ce sã ne mai ascundem dupã degete, sã-şi deschidã afaceri sau sã şi le întreţinã, cu extensiile subînţelese, pe cele actuale, merg sã se bucure de ciolanul puterii, mustos şi generos pe plaiurile noastre, cã aşa ne ştim noi pe aici, os fanariot-sadea altoit cu o democraţie de mucava!
Cât îl priveşte pe preşedintele Bãsescu, domnia-sa este liniştit, “pactul de neagresiune” încheiat cu tandemul Ponta-Antonescu – dictat, mai mult ca sigur, de aceleaşi sfere trans-naţionale – l-a trimis în braţele relaxãrii continue, la munte, în Covasna, şi la Predeal, cu Elena Udrea, la ancorã, atât de relaxat fiind cã va trece ea şi iarna asta, iar din martie expirã şi termenul de redeschidere al “Dosarului Flota” – deci dosarul intrã în faza de expirare a oricãrei forme de reluare a începerii urmãririi penale – aşa cã, adio, acuze venind, eventual, dinspre acolo!
Colac peste pupãzã, ca sã revenim mai concret la ideea supunerii României scenariului extra-naţional, de anul acesta, cãrţile de identitate se vor preschimba obligatoriu, cele noi având încorporat celebrul şi atât de contestatul cip! Vom fi urmãriţi pas cu pas, o iniţiativã pe care, deocamdatã, nicio altã naţiune nu a aplicat-o. Suntem, aşadar, naţiunea-experiment şi în acest caz! Ca şi în cazul multor medicamente sau cel al prevederilor Codex Alimetarium! O naţiune-cobai! Americanii, inventatorii acestui sistem de urmãrire şi de monitorizare prin cip, invenţie justificatã de combaterea terorismului – vezi cazul 11 septembrie – nu l-au aplicat, la ei, pe om ci doar pe… cirezile de vite!
În aceste circumstanţe, nu avem decât un sfat, amar, dar adevãrat: Români, strângeţi cureaua! Patru ani, capul la cutie!
PONTA+FRUNDA=LOVE!
Maghiarimea de pe teritoriul românesc actual a ştiut mereu sã-şi revendice şi sã-şi împlineascã scopurile. Maghiarii-români meritã tot respectul nostru, din acest punct de vedere, dincolo de cel datorat oricãrui om, sau cetãţean conlocuitor etc. UDMR, formaţiune politicã, nu partid, conform ultimelor declaraţii ale senatorului Gyorgy Frunda, a fost port-drapelul intereselor maghiarimii române, masatã în HarCov – judeţele Harghita-Covasna, plus Mureş şi, mai rãruţ, Salãj, Baia Mare, Satu Mare etc. UDMR a stat la guvernare douãzeci de ani, trecând cu nonşalanţã dintr-o barcã a puterii într-alta justificând mereu cu sloganul interesului naţional, conjugat cu cel al minoritãţii maghiare! Iatã cã, votul popular din Decembrie 2012 i-a scos de la masa puterii, iar guvernul Ponta, pe valul supra-saţietãţii românilor de a susţine la nesfârţit sãritul permanent dintr-o barcã într-alta a numitei formaţiuni politice, nu partid, cum spuneam, a decis sã nu mai aloce, la negocieri, funcţii guvernamentale de prim plan reprezentanţilor ei. Chestiunea a durat cât ai zice… Ponta! Cã s-a revenit uşor, uşor, la sentimente mai bune. Nu vrem a comenta aceastã revenire sub aspecte şovine, iredentiste, ceea ce nici nu vrem a sugera, absolut deloc, ci doar sub acela al moralitãţii şi al verticalitãţii politice, derivate dintr-un sentiment popular, la rândul lui, derivat din lehamitea în faţa fariseismului şi duplicitãţii reprezentanţilor UDMR! Maghiarii români au tot dreptul la a li se respecta drepturile de cetãţeni conlocuitori, de egali în faţa legii şi a educaţiei, a formelor culturale proprii şi universale etc., dar, pentru asta nu este nevoie sã sari mereu din braţele unei guvernãri în ale urmãtoarei, pentru Dumnezeu! Aşa se explicã şi aportul suplimentar de simpatie la valul deja existent, pe care şi l-a atras guvernul Ponta prin decizia aceasta a sa, de neincludere în structurile decizionale superioare ale udemeriştilor. Numai cã decizia aceasta, care nu presupune vreo prigoanã la adresa maghiarimii româneşti, deloc, s-a atenuat, cum spuneam treptat, treptat, pânã la a aduce la Palatul Victoria pe Gyorgy Frunda în poziţia de consilier personal al premierului Ponta pe probleme juridice, relaţii internaţionale şi minoritate maghiarã.
Subterfugiul cu “juridicul” şi „internaţionalul” se simte de la distanţã în faţa justificãrii cu “problemele minoritãţii maghiare”, aşa cã n-are rost sã mai comentãm compromisul! Mai mult, în locul demisului director al Institutului Naţional de Statisticã, a fost numitã o reprezentantã tot din UDMR, Beatrix Gered, fostã vicepeşedinte a aceluiaşi Institut.
Şi-apoi, care sunt… probleme atât de acute şi nerezolvate ale maghiarimii româneşti, fraţilor? Care sunt ultragierile la care sunt supuşi confraţii noştri întru suferinţã mioriticã din rândul maghiarimii? Cum de numai ei, maghiarii, în frunte cu Frunda şi Hunor, cu fostul Marko Bella şi cu mai marele lor, dar, de bunãvreme, dizident UDMR, ca sã zicem aşa, Tokes-baci, se simt dezavantajaţi, iar sârbii, germanii, romii, aromânii, ceilalţi, nu au astfel de probleme? Aud? Retorism sau … sulã-n coaste, vorba liderului nr. 1 post- Decembrist, Ion Iliescu?
Pânã una-alta, ce sã spunem decât PONTA+FRUNDA=LOVE! Ceea ce n-ar fi chiar aşa de strigãtor la cer, cã dragostea-i mare, iar “înfrãţirea între popoare” trebuie s-o aibã la bazã, “în toate documentele de partid şi de stat”!
UN COMISAR… “PRÃJIT”!
Moartea lui Sergiu Nicolaescu a întristat toatã lumea artisticã, în marea ei majoritate. În acelaşi timp, a scandalizat partea ei ataşatã profund cutumelor ortodoxe, care exclud incinerarea. Oficial, cel puţin pânã la aceastã orã, ştim cã asta ar fi fost dorinţa Maestrului. Dincolo de aceastã dorinţã, reacţia publicã a fost una de respingere, de a neacceptare a acestei evidenţe, argumentatã suficient de familie, care, şi ea, inclusiv soţia, Dana Nicolaescu şi sora artistului, Iolanda Nicolaescu, au înpãrtãşit şi susţinut, pus în aplicare pânã la urmã dorinţa aceasta. Ea a survenit, se spune, pe fondul unui precedent, un unchi de-al defunctului a fost incinerat, la fel, la cerere, mai apoi, pe fondul unui denunţat dezgust, oripilare, resimţitã de regizor la procesiunile de înmormântare ale unor colegi, precum Iurie Darie, unde mulţimea s-a îngrãmãdit sã-l vadã cu coşcigul descoperit, sã se fotografieze cu el astfel, sã fie totul transmis pe TV, sã facã, înormântarea subiectul primelor pagini de tabloide etc. În faţa acestor manifestãri ale… simpatiei populare, se pare cã maestrul Nicolaescu şi-a întãrit opţiunea pentru incinerare!
Dincolo de acestea, rãmâne decizia sa, dusã la bun (?) sfârşit…
Rãmâne, însã, o altã decizie a familiei, controversatã şi ea: cenuşa prelevatã de crematoriu va fi pãstratã – a declarat Dana Nicolaescu – un an de zile în casã, dupã care ea va fi depusã în cavoul familiei din Târgu Jiu. Ei, bine, asta ni se pare macabru, de-a dreptul! Respectãm dorinţa oricãruia, inclusiv pe cea lãsatã cu limbã de moarte, inclusiv de a fi incinerat, dupã normele legale, chiar dacã asta deranjeazã unele tradiţii şi unele prevederi religioase majoritare – liberul arbitru, fraţilor, sã ne aducem cu pioşenie aminte, este tot o accepţiune statuatã de apologeţii creştinismului, gânditorii şi filosofii creştini Vasile cel Mare şi Fericitul Augustin – dar a ţine urna funerarã, cu cenuşa defunctului în ea, în casã, este de un liber arbitru funest, ce aminteşte de practici woodoo, de vrãjitorie şi precreştinism ultra-sãlbatic, poate! Cu tot respectul, poate fi şi o problemã de igienã, dacã nu şi una ţinând de un psihic zdruncinat, prea zdruncinat, deci care ar avea nevoie de asistenţã de specialitate!
Sergiu Nicolaescu a lãsat în urmã o operã şi multe puncte neclare în biografia sa meta-artisticã. Ele se vor limpezi, cu vremea. Cert este cã el aparţine, de-acum istoriei culturale recente, a unei Românii traversate de multe cuţite ale cenzurii, ale imposturii, ale impunerii de „teze”, de “omagii”, de creaţii proslãvind persoane inepte ori fapte gonflate ideologic! Oricum, existã în tot acest val de murdãrie artisticoidã şi momente de profunzime, de artã în sensul valorii şi originalitãţii, a specificului naţional la intersecţia cu universalul, slavã, Domnului, inclusiv de creaţii direct intrate în patrimonul universal!
Sergiu Nicolaescu se înscrie pe aceastã a doua direcţie, zicem noi, dar judecata nemiloasã a istoriei şi a timpului – proba timpului, cum se spune – va decela!
Sergiu Nicolaescu a murit, dar dincolo de incinerarea lui, despre care mucaliţii din filmele lui cu celebrul personaj justiţiar, comisarul Moldovan, ar zice cã a fost “prãjit”, rãmâne o operã care este deja şcoalã de film, nu doar în ţarã ci şi în atât de râvnitul Hollywood, unde “Mihai Viteazul” este studiat la secţiunea film istoric, filmul însuşi fiind inclus în topul internaţional al primelor 10 pelicule ale tuturor timpurilor!
