* De unde pânã acum Ponta şi Bãsescu lãsau impresia cã se dueleazã cu toate categoriile de armament, acum, înainte de fomarea noului guvern, au ajuns în situaţia din sordidul banc din vremea copilãriei – „în luptã sã ne luptãm sau în ciorapi sã ne mirosim?”. Pentru cã, sã avem iertare, boieri, sã vã întâlniţi pe furiş, în creierii nopţii, prin ungherele cotrocene, unde tot felul de cucuvele-şi fac cuib, şi sã puneţi la cale tot felul de mãgãrii care insultã bunul simţ public doar pentru a mima, intercondiţionat, coabitarea şi a transcrie acest mizer scenariu pe o hârtie prizãritã, pe care sã vã caligrafiaţi contorsionat semnãturile, pentru a o prezenta Europei ca pe o mare izbândã a democraţiei de mahala de pe Dâmboviţa, chiar asta înseamnã, o competiţie cretinoidã de rezistenţã la mirosirea ciorapilor. Şi, evident, nu a unor ciorapi oarecare, ci a unor ciorapi de cãtane obosite dupã un marş forţat de 40 sau 50 de kilometri. Nimic nou sub soare: astfel de specimene au mimat totdeauna rãzboiul în public, pentru ca, în realitate, sã-şi dea mâna pe deasupra capetelor oamenilor, frecându-şi mâinile satisfãcuţi cã i-au mai pãcãlit o datã, şi încã o datã, şi încã o datã… La baza „coabitãrii” Bãsescu-Ponta este un pact mizerabil, ai cãrui termeni, probabil, o datã, cândva, poate o sã-i aflãm. Deocamdatã, noi, „noi cei simpli şi cei mulţi de pe pãmânt”, suntem obligaţi sã înghiţim, cu noduri, multe noduri, aceastã imensã broascã râioasã. Nişte cunoscãtori în materie, dotaţi cu memorie de elefant, ne reamintesc faptul cã, prin februarie-martie este termenul de prescriere al Dosarului Flota, iar „eroul” acestuia ar deţine un dosãrel compromiţãtor despre actualul premier. Ceea ce înseamnã cã aceşti doi distinşi cetãţeni se şantajeazã la greu cu tot felul de ordinãrii. De ochii lumii (ai Europei) ei ar fi semnat şi o hârtie, pe care Bãsescu o tot bãga pe sub nasul oficialilor europeni, la Bruxelles, ca pe o supremã garanţie cã, în cele din urmã, el va reuşi sã-şi spunã pielea la adãpost.
* Aţi vãzut ce cãutãturã avea Bãsescu în poza de familie de la Bruxelles? Cu peticul acela de hârtie în mânã, ţinutã la vedere, pãrea un maidanez hãituit, gata în orice clipã sã sarã, sã muşte. Noroc cu faptul cã salvatorii sãi de astã varã l-au tratat cam cu popoul. În cazurile mai fericite, cu şoldul.
* La intrarea în Consiliul Judeţean Mehedinţi stã de pazã o brutã, un fel de om al cavernelor, despre care am bãnuiala cã a fost angajat acolo tocmai datoritã acestei nobile condiţii. Pãlivanul ãsta a stâlcit în bãtaie pe un tânãr ziarist, stricându-i şi aparatura din dotare (camera de filmat), numai pentru cã acesta şi-a exprimat dorinţa de a-i adresa nişte întrebãri lui Adrian Duicu. La rândul lui, nici Duicu nu s-a dezminţit şi, când a catadicsit sã iasã din bârlogu-i capitonat, a început sã-i ameninţe pe toţi cei prezenţi numindu-i „slugile PDL-ului”. Pânã una-alta, „slugile PDL” voiau sã discute cu preşedintele C.J. Mehedinţi într-o problemã de interes cetãţenesc, în timp ce slugile lui Duicu au ripostat în maniera din „Telegrame” – „pumni”, „palme”, „înjurat grav Dumnezeul mamii”. Plus niscaiva arome de spray paralizant. Ãsta-i şeful de judeţ, asta-i gorila care-l pãzeşte. Tel maître, tel valet…
