Cea mai spectaculoasã porţiune a Dunãrii, în tot parcursul ei european, este la Cazane. Cel mai lung defileu natural din toatã Europa pare tãiat cu o sabie imensã în stâncile care se înalţã peste Dunãre la înãlţimi de 200 de m.
Pãdurile de brazi şi de stejar vegheazã traseul fluviului pânã hãt-departe spre Oltenia. Mâncarea localnicilor poartã influenţe sârbeşti, dar nu se dezminte de tipicul gustos al românilor. Iar când vrei sã ieşi din casa gazdelor, ai ce sã vezi: cea mai mare statuie din România. Colosul din Rodos era mic copil pe lângã statuia lui Decebal de la Cazane. Orice ai face, nu o poţi rata. Are 42 de metri înãlţime şi 25 de metri în lãţime, aşa cã sare în ochi imediat
Ideea construirii acestei statui i-a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drãgan şi a durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpinişti sã o termine, realizarea ei costându-l pe Drãgan, în final, peste un milion de dolari. În comparaţie cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore, a cãror realizare a durat timp de 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 280 de sculptori-alpinişti, statuia regelui Decebal s-a desfãşurat pe timp de zece ani şi 12 persoane au lucrat la realizarea ei. Executarea acestei lucrãri s-a desfãşurat sub conducerea sculptorului orşovean Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înãlţimi, cãldurã şi vipere „În 1994, am fost angajat sã mã ocup de partea artisticã a lucrãrii. S-au fãcut mai multe machete pânã când profesorului i-a plãcut una dintre ele. A vrut un rege cu o faţã europeanã. Pânã la urmã, am scos o machetã care i-a plãcut şi au început lucrãrile la stâncã, care au durat 10 ani. În 2004, acestea s-au oprit în momentul în care, cred eu, profesorul s-a îmbolnãvit. Au lucrat 12 alpinişti împreunã cu mine în douã ture de câte şase ore şi lucram cam şapte luni pe an. Lucrarea este cea mai mare din Europa şi chiar mai mare decât Rushmore din Statele Unite. Are 42 de metri cu tot cu cuşmã şi e pusã pe o stâncã de 128 de metri de la baza apei”, spune sculptorul Florin Cotarcea.
Pe pontonul din golful Mraconia, unde se aflã cea mai mare sculpturã în piatrã din Europa, se poate ajunge doar pe apã, cu barca. Pentru modelarea stâncii, s-a folosit peste o tonã de dinamitã. Executarea lucrãrii a început în vara anului 1994, cu defrişarea copacilor care împãdureau stânca. Apoi s-a trecut la curãţarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viaţa oamenilor. Nu s-au putut folosi niciun fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca şi cu saci de 40-50 de kilograme în spinare. Legãtura cu pontonul a fost asiguratã prin douã staţii de emisie-recepţie. De la baza stâncii pânã la schelã, alpiniştii-sculptori trebuiau sã se caţere timp de o jumãtate de orã. S-a lucrat în douã ture de câte 6 ore: de la 7,30 la 13,30 şi de la 13,30 pânã la 19,30. „Eram foarte tineri atunci şi faptul cã a fost foarte dificilã nu s-a prea luat în calcul. Am început nebuneşte şi încet-încet ne-am obişnuit şi ne-am descurcat. Acum, la vârsta de 43 de ani, nu ştiu dacã m-aş mai încumeta sã mã mai apuc de o astfel de lucrare. A fost o lucrare foarte grea şi cu oameni puţini”, mai spune sculptorul orşovean.
Mai este nevoie de bani
Lucrãrile s-au desfãşurat în perioada martie-octombrie a fiecãrui an. O operaţiune la fel de grea şi riscantã a fost cea de manevrare a schelelor. Uneltele de lucru folosite de cãtre sculptorii-alpinişti au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, şpiţul şi barosul. În perioada de varã, stânca se încingea la soare, fãcând condiţiile de lucru aproape insuportabile. Astãzi, Cotarcea spune cã nu şi-ar mai dori un proiect de o asemenea anvergurã: „Acum mã simt puţin frustrat, pentru cã lucrarea nu s-a terminat. Foarte mulţi oameni de artã sau specialişti, care vin şi vãd şi cãrora li se spune cã lucrarea este gata, spun cã lucrarea lasã de dorit. Deci nu este forma în care aş fi vrut eu sã se prezinte”. Dupã estimãrile sale, ar mai fi nevoie de circa 7 ani de muncã, dar şi de suma de aproximativ 700.000 de euro pentru ca statuia lui Decebal sã aibã forma pe care şi-a dorit-o.
Amintiri plãcute
Despre Iosif Constantin Drãgan, sculptorul orşovean îşi aminteşte cu mare plãcere. Omul de afaceri obişnuia sã vinã cel puţin o datã pe an la Orşova pentru a vedea la faţa locului cum evolueazã lucrãrile. „Îi plãcea foarte mult lucrarea şi ideea. Întodeauna spunea <<sã o termin mai repede>>, asta era replica din fiecare an şi îmi tot spunea cã <<trebuie sã ne mişcãm mai repede>> şi eu îi spuneam cã <<ne mişcãm destul de repede>>. M-a tras de o parte şi mi-a spus: <<Florine, în afaceri tot timpul trebuie sã pari nemulţumit. Pentru cã atunci când eşti nemulţumit lucrãrile merg mai bine. Dacã eu aş veni şi ţi-aş spune cã lucrãrile merg perfect, atunci tu ai lâncezi, pe când aşa lucrurile merg mai repede>>”, a povestit sculptorul impunãtoarei lucrãri.
