Ne aflãm deja foarte aproape de finele unui an în care politicul a inflamat spiritele pânã la exasperare. Alegerile locale, referendumul de demitere a lui Traian Bãsescu şi, acum, alegerile generale, au reuşit sã facã din 2012 un an eminamente politic, un an al vociferaţiilor, manipulãrilor, acuzelor vitriolante, intereselor de clan, promisiunilor şi dezamãgirilor. Şi mai ales un an al dihotomizãrii teribile a electoratului, al împãrţirii adverse în tabere, în pro şi contra. În 2012 s-a jucat, şi se mai joacã încã, mãrirea şi decãderea unor partide, alianţe şi lideri politici cu o nervozitate lipsitã de precedent.
Abia din 2013 încolo, pentru simplul fapt cã nu vom mai fi presaţi de agenda politicã, sau nu aşa mult (vor fi doar alegeri europarlamentare prin varã) vom gãsi rãgazul sã ne întoarcem spre agenda publicã, spre problemele de fond ale unei societãţi în plinã derivã.
Realitatea de zi cu zi a României invitã deja la îngrijorare. Din ce în ce mai mulţi dintre noi se uitã cu un scepticism crescut spre tot acest spectacol politic pentru a constata, cu neputinţã şi furie, nu doar inutilitatea lui, ci şi caracterul lui dezbinatoriu şi pãgubos, chiar dacã inevitabil. Democraţia ne-a adus libertate dar ne-a adus şi aceastã teribilã dezlânare socialã, disoluţia, individualismul, flagelul corupţiei şi politicianismul veros. Un caz precum cel recent mediatizat al unui deputat prins în flagrant într-un caz de mitã şi trafic de influenţã vorbeşte de la sine despre terifianta disoluţie a valorilor morale şi instituţionale de la noi, aşa cum vorbeşte despre parvenitismul, egoismul refractar şi micimea unor aşa zis reprezentanţi aleşi ai poporului.
În politicã nesimţirea a atins cote monstruoase, şi vedem acest fenomen cum se extinde, cum se lãfãie pe ecranele televizoarelor şi-n spaţiul public. Un asemenea individ precum respectivul deputat nu e un caz izolat, din pãcate. E un caz simbol, reprezentativ ca practicã politicã. Aşa cum reprezintã un caz teribil de trist deoarece e vorba totuşi de un om tânãr, aparţinând unei generaţii de la care aştepţi vederi profund democratice, europene, civilizate, şi nu practici de tip mafiot, de şmenar ordinar. Din pãcate vârsta nu e o virtute în sine. Nu vorbim nimic despre apartenenţa politicã a individului pentru cã ne aflãm în campanie electoralã şi nu folosim acest spaţiu pentru a ridica mingi la fileu niciunui interes politic partizan, dar şi pentru cã, la drept vorbind, avem de a face cu o atitudine transpartinicã, prezentã în genere în politic dincolo de orice culoare sau apartenenţã. Sã faci atât de mulţi bani într-o atare manierã e cât se poate de iritant pentru orice cetãţean normal şi cinstit din aceastã ţarã. Facem pariu cã dacã legea ar fi cu adevãrat în mâna poporului pedepsele ar fi cu adevãrat aspre şi lipsite de echivoc, pentru cã şi exasperarea populaţiei în faţa parvenitismului şi ciocoismului e la cote foarte înalte.
Lipsa de eleganţã şi de bun simţ în politicã se manifestã şi în tonuri aparent amuzante. Un celebru patron de club futbolistic şi candidat transferat sub culori politice mai faste nu se sfia zilele trecute sã-şi catalogheze interlocutorul, aşa, la modul tranşant mârlãnesc, de maniera: “Am avut o zi proastã pentru cã eşti tu dobitoc şi prost”. Cu zile în urmã, în acelaşi ton de cioban cu palat (termenul de cioban a ajuns în mod nefericit şi poate nejustificat unul peiorativ) îl categorisea pe unul dintre cei mai reputaţi istorici români drept “bãbãciune senilã” şi “sclerozat”. Nu mai vorbim despre alte asemenea “perle’’ de proastã, îngrozitor de proastã creştere, de crasã nesimţire care pe unii chiar îi amuzã. Ei bine, poate e amuzant dar sã nu uitãm cã nu avem de a face totuşi cu duetul Vacanţa mare ci cu un parlamentar, cu un om pe care l-ai ales sã îţi reprezinte interesele.
Amuzantã sau nu nesimţirea e o formã de agresiune, aşa cum e o formã de prostie cu ifose. Mitocãniei pline de bani nu-i pasã în mod real de cei din jur, ci doar de propria-i trufie deşãnţatã. Asemenea oameni, cot la cot cu cei care furã de sting prin trafic de influenţã, nu ne fac nici cinste şi nici nu ne privesc altfel decât ca pe nişte fraieri uşor de dus cu zãhãrelul vorbelor sau al unor mici atenţii electorale. Cine are chef sã-şi dea respectul de sine şi faţã de valori pentru amuzamente ieftine nu are decât.
Situaţia e destul de gravã şi la acest moment avem nevoie cu toţii de o regãsire de sine, de solidaritate şi încredere, lucruri pe care aproape cã le-am pierdut în tot acest iureş politicianist de cavernã din 2012.
