Oare se pot face bani în România fãrã sã îi împarţi cu un politician sau sã fii legat de un om politic influent? Ce înseamnã pânã la urmã sã faci bani? Adicã sã dezvolţi o afacere pe cont propriu şi sã ai angajaţi sau sã dezvolţi o idee cu fonduri europene şi sã nu vinã un funcţionar sau un politician care sã bage mâna la tine în buzunar. În sensul acesta sã faci bani, adicã sã pui în aplicare talentul de antreprenor, sã generezi plusvaloare, nu neapãrat sã faci bani cu gãleata, ca sã cumperi maşini şi vile, ci sã faci bine în jurul tãu.
E greu de gãsit în societatea noastrã şi chiar în cea Occidentalã un asemenea concept. De obicei toţi capitaliştii vor sã îşi maximizeze capitalul şi profitul obţinut din afaceri. Dacã se poate, costurile trebuie sã fie minime şi angajatul sã nu fie rãsplãtit pe mãsura muncii depuse şi sã nu îi ajungã banii de la o lunã la alta. Adicã fãrã satisfacţii din munca prestatã. O viaţã în care salariatul se gândeşte cum munca sa nu este rãsplãtitã pe mãsurã. Dar unii capitalişti din ţara noastrã nu sunt preocupaţi prea mult de starea şi de familia salariatului, ci de beneficiile pe care i le aduce lui afacerea. Sunt însã şi destui capitalişti din ţara noastrã care îi trateazã cu tot respectul pe salariaţi şi prin inovaţie cautã sã progreseze şi sã se gândeascã la viitor.
România merge pe improvizaţie şi nu prea a avut proiecte de ţarã. A profitat doar de anumite conjuncturi. Nu are tradiţie în nimic. Poate doar în transhumanţã şi în pãstorit. Mai sunt şi codrii şi iarba. În rest, nimic construit şi care sã reziste. Nu avem tradiţie nici în fãcut drumuri, oale de lut, cuptoare pentru topit fierul.
Am avut ceva tradiţie în sport, cum ar fi handbalul. Pe vremuri eram o forţã şi am dispãrut complet din elita mondialã. Poate cã suntem ceva grânar, porumbar, afinarul, cireşarul, cãcãrezarul Europei. Am fost, nu mai suntem. Este o ţarã de consumatori, fãrã niciun fel de proiect de ţarã, fãrã servicii şi fãrã patrioţi. Politicienii se vând pe centura politicii europene şi se pun imediat în genunchi. Ne-au vândut cu totul.
Ce sã mai speri atunci la ce model de afaceri vizeazã un antreprenor din România? Nu au modele, nu au de unde sã se inspire. Toţi afaceriştii din România viseazã la palate, la maşini scumpe, la amante, la mâncare scumpã, la vacanţe.
Şi în România totul este posibil pentru cã legea se îndoaie, se poate ocoli, se poate modela în funcţie de banii şi de puterea celui care vrea sã facã una alta. Fie cã este vorba de un afacerist român sau unul din afara ţãrii, dacã are ce îi trebuie atunci poate sã spere cã va cumpãra pe aproape toatã lumea în ţara aceasta. Dacã are pile la preşedinte sau la servicii sau la un politician aflat la putere atunci va putea sã taie toate pãdurile din ţarã, indiferent pe unde sunt amplasate acestea.
Nu am vãzut un om în ţara asta care sã fi pus piciorul în prag şi care sã spunã cã legea e pentru toţi şi cã nu poate sã intervinã pentru nimeni, indiferent câţi bani câştigã de pe urma traficului de influenţã.
Bani curaţi în ţara noastrã pot fi fãcuţi şi de cãtre fermieri, adicã babele care vând legume şi verdeaţã la piaţã sau pe unde apucã. Sau fructe. Dar pe astea le vâneazã poliţiştii locali. Ce fel de antreprenor este o bãtrânã care vinde pãtrunjel pe bordurã, la oraş? Este unul foarte important dacã are clientele ei. Este un caz social de care statul scapã şi nu îi mai acordã ajutor. Dacã îi dãm şi o subvenţie şi îi cumpãrãm legumele şi fructele atunci cu siguranţã cã va fi un pas mai departe. În ţara noastrã înainte de a face bani ar trebui sã avem o culturã a antreprenoriatului. Sã învãţãm la şcoalã cum sã facem bani şi cum sã fim oneşti pe piaţã şi sã ne achitãm taxele.
Chiar dacã în democraţie capitaliştii sunt invidizi care pot cãlca pe cadavre este bine sã educãm antreprenorii sã respecte omul. Ar fi o mare realizare a şcolii româneşti. Şi ar fi bine sã introducem un manual al antreprenorului încã de la şcoala primarã.
