Disperarea guvernanţilor privind numãrul de vaccinaţi pe metru patrat de Românie, atinge cote ridicole, dar şi complet imorale! Iar situaţia lor nu este singura, pentru cã şi guverne ale altor ţãri procedeazã la fel, de unde concluzia cã disperarea este indusã – sau impusã – de la nivel mondial. Mai exact, este vorba despre acordarea de tot felul de stimulente, care sã-i convingã pe oameni sã vinã la centrele de vaccinare şi sã se lase vaccinaţi. Aceste… “stimulente” sunt de genul o zi liberã şi plãtitã de la serviciu, 45 de euro, apoi 25 – la Beograd, de exemplu – acordarea unor facilitãţi, în alte cazuri, precum o plimbare gratuitã pe linia de metrou etc, toate acestea anunţate cu mare trombã şi pe canalele de propagandã. “Stimulentele” acestea nu sunt altceva decât mitã, mitã cu faţã… democraticã, ca sã folosim o sintagmã celebrã în anii ’90, a unui fost prezident român. Da, poporul este amãgit cu o masã caldã ori cu un voucher de reducere nu ştiu la ce serviciu, doar ca sã meargã la vaccinat. Desigur, forma cea mai înaltã de mitã în context este acel “certificat de vaccinare” care îţi permite sã accesezi teatre, sãli de concerte, sãli de sport sau stadioane etc, adicã unde este public, acum, facilitãţile de acest fel fiind extinse şi la evenimente de tip nunţi, botezuri, parastase. Aceastã… mãrinimie guvernamentalã şi trans-naţionalã este nu doar mitã, ci şi şantaj, în sensul cã are condiţionarea inclusã: dacã te vaccinezi, atunci mergi la nuntã, sã zicem! Desigur, aici este şi reversul, adicã exact scopul mizerabil urmãrit: dacã nu te vaccinezi, nu vezi meciul pe stadion!
Purtatul mãştii ca obligativitate, încã, este tot din categoria lucrurilor inutile, ca şi vaccinarea, de altfel. Prima nu te protejeazã întrucât s-a tot demonstrat cã mãştile folosite public sunt complet ineficiente, ca sã nu mai vorbim de “variantele” improvizate de oameni, tip fulare, baticuri ori “acoperitoare faciale” confecţionate artizanal, şi faţã de care, oficial, nu se ia nicio mãsurã spre a fi înlocuite, dacã tot ar fi eficiente cele… oficiale. Cât priveşte certificatul de vaccinat, acesta este cam la fel de inutil, pentru cã vaccinul nu garanteazã neinfectarea ulterioarã a cetãţeanului, aşadar, el poate fi infectat, dar asimptomatic, şi este lãsat sã intre în sala de concert, pe baza certificatului, condiţie în care poate rãspândi virusul la fel ca şi unul nevaccinat, asimptomatic şi el. Deci, care ar fi valoarea certificatului? Cam egalã cu zero, în sensul cã poate da un sentiment de siguranţã, dar de tip placebo, atâta vreme cât protecţia este labilã, nesigurã. Soluţia, spun voci autorizate din rândul medicilor, ar fi testele, fãcute ori de câte ori este nevoie, dar astea, la noi, în România, sunt plãtite, când ele ar trebui sã fie gratuite, ca în orice ţarã civilizatã, şi aşa cum guvernanţii noştri pretind cã suntem. Ori cetãţeanul de rând nu poate suporta costul testelor atunci când are nevoie de ele, ca sã se protejeze şi pe el, şi pe cei din jurul lor, cum ar normal, deci, devine uşor şantajabil, iar şantajul este învelit în sclipiciul campaniilor de promovare a vaccinãrii, acoperindu-se cu el şi fapta imoralã, şi costurile uriaşe plãtite din bugetul ţãrii pentru achiziţia vaccinurilor, astea din urmã, sub anunţarea gratuitãţii lor.
Peste toate, vine anunţul dinspre America, unde vreo 25.000 persoane au decedat în urma şi din cauza vaccinurilor administrate, ştire ascunsã cu grijã de autoritãţile de la Bucureşti, pe alocuri, ignoratã, ori discreditatã de susţinãtorii guvernamentali pe aceastã linie.
Şi un ultim aspect al mitei acesteia, vaccinale, cum i-am spus noi, anume acela cã procedura nu este singularã şi exclusiv româneascã, şi la alţii, cum spuneam, este semnalatã, fapt care ne mai poate ostoi din eventualele procese de conştiinţã, dar este o amãgire, de pe urma cãreia, însã, profitorii acestei pandemii nu se sfiesc sã beneficieze!
Iar dupã cum spune legea în cazul mitei, şi mituitorul şi mituitul sunt la fel de vinovaţi şi de pasibili de pedeapsã! Cât priveşte şantajul, lucrurile sunt cam la fel. Concluzia: trãim într-o crizã accentuat moralã, despre care se vorbea mai pe la începutul pandemiei ãsteia, crizã, însã, frumos drapatã în slogane mieroase, care induc o siguranţã şubredã!
