Puterea este narcoticã. Posesivã şi turbulentã. Dã iluzia supremaţiei definitive. Creeazã fantasma dumnezeirii. Pune omul în postura a-toate-ştiutorului şi a-toate-fãcãtorului. Induce morgana dãtãtorului de viaţã şi a poruncitorului de moarte asupra celorlalţi. Aşa este Puterea. Culmea este cã toate aceste lucruri le ştim cu toţii şi, totuşi, o dorim, o râvnim, îi invidiem pe cei care o obţin. Mai rãu: suntem convinşi cã noi, fiecare în parte, vom scãpa de acest vierme al nãlucirii, cã pe noi nu ne va atinge, cã vom ştii sã ne ferim de el, cã îl vom evita sau îl vom rãpune cu morala şi cu bunele noastre intenţii… Din pãcate, Puterea învinge în cele mai multe cazuri, în covârşitor de multe cazuri. Aşa cã, avem exemple de politicieni candizi în campanii, care devin fiare în exercitarea mandatului, de succesori la vreun scaun monarhic deveniţi tirani dupã obţinerea lui s.a.m.d. “Zeii puterii” de acest tip au sfârşit execrabil, au decãzut din graţiile propriului popor, au devenit victime ale unor rãscoale, atentate, revoluţii, asasinate, conspiraţii, lovituri de stat etc.
Şi totuşi, Puterea nu se poate excepta de la organizarea statalã. Puterea nu poate fi înlãturatã din obiectivele iniţiale strategice ale guvernãrii, ale legiferãrii, a deciziilor “la nivel înalt”. Puterea este indispensabilã oricãrui grup uman. Şi nu numai. Chiar şi animal. Diferenţa ar fi cã în registrul animal, ea este perfect egalã în manifestare, nu are accese de abuz, de dictaturã… “personalã”. Puterea animalelor este la nivel de instinct şi opereazã doar în sensul protejãrii speciei. În interiorul acesteia, niciun exemplar nu este alungat sau “umilit”, eliminat, omorât de-a dreptul de cãtre semenii lui, fãrã un motiv desprins din „legea junglei”, anume acela al supravieţuirii celui/celor mai puternic(i) spre a salva specia în ansamblul ei. La oameni, se întâmplã, însã, omoruri, crime, jafuri, asasinate, tâlhãriri, trãdãri, schilodiri, mutilãri, rãpiri, incendieri, gulaguri, deportãri, lagãre, holocausturi, rãzboaie, toate în numele acelei Puteri spre a fi obţinutã fie legal fie ilegal, sau pentru a fi pãstratã dincolo de voinţa celorlalţi, care ţi-o pot atribui printr-un sistem sau altul de împuternicire.
Puterea corupe şi ucide. Ucide pe alţii în numele ei, dar îi “ucide” şi pe cei care abuzeazã de ea, fie fizic, în variate moduri, fie moral, psihic.
Zeii puterii de acest fel – de fapt, singurul, sintagma neadmiţând o altã variantã lumeascã, şi aceasta cu accent evident peiorativ – nu au pãrãsit scena lumii de când e lumea şi începu ea sã se organizeze, sã aibã orientare de trib, de polis, de cetate, de guvernare, de orânduire socialã pe clase, pe grupuri, pe caste, pe pãturi etc.
Astãzi, ea apare şi bântuie prin lume sub forma acelei “oculte”, acelei organizãri non-identitare, fãrã expunere publicã, sincerã, ca atare, fãrã conducãtori expres numiţi şi recunoscuţi, fãrã o evidenţã şi evidenţiere nici formalã, nici informalã clarã, “transparentã”. “Oculta” se ascunde, se spune, deci, nu ai dovezi cã ea ar exista, de aceea este şi contestabilã virulent, de multe ori, afirmarea existenţei ei. Puterea ei existã doar dacã… o citeşti printre rândurile existenţei globale şi umane – în primul rând – şi economice, culturale, sanitare, ecologice etc.
Puterea ei se rãsfrânge asupra guvernãrilor multor state, în mod direct, asupra altora, indirect. Sistemul bancar este unul din instrumente, împrumuturile unor sume mari cu dobânzi decavante fiind unul dintre elementele de supunere şi control, se ştie, dar nu se recunoaşte oficial de cãtre nimeni. Eventual, de cãtre unii “asasini economici” pensionaţi, scoşi din sistem, dar şi în aceştia trebuie sã avem încrederea cu moderaţie. Apoi, este sistemul mass media, de la ziare şi reviste, la televiziuni şi reţele radio, de la slogane simple şi campanii electorale penetrate de propaganda specificã, pânã la Internet şi structuri satelitare.
Sistemul sanitar, sãnãtatea, cum este cunoscut terminologic domeniul, este un alt sector controlat de aceastã “ocultã”, dovezi s-au tot produs în acest sens, dar anonimatul funcţioneazã şi în acest caz, controlul ei asupra omenirii putând fi mereu contestat.
Şi mai sunt şi alte exemple de dat în justificarea acestei puteri globale care se identificã cu acei zei ai puterii despre care vorbim aici.
România nu face excepţie de la acest… joc secund, vorba lui Ion Barbu, dar un joc secund mistificat şi dedus din nevoia lor, a acelor zei de a controla, şi din nevoia noastrã de a ne apãra – frica fiind principalul motiv al acestei poziţionãri generale, fricã indusã de magnaţii puterii globale prin multe modalitãţi – aşa cã avem şi noi, aici, pe plaiurile mioritice, zei ai puterii, care se imagineazã nemuritori, de neclintit din poziţiile pe care le-au ocupat graţie voturilor noastre – mai mult sau mai puţin mistificate, viciate etc – orbecãiala în care ne zbatem este şi urmarea acelei narcoze pe care le-a indus-o Puterea în gândurile şi deciziile lor, în poziţionarea şi gestionarea treburilor ţãrii. Dacã aducem în ecuaţia aceasta şi “oculta”, rezultatele sunt şi mai explicabile în vertijul lor, mai limpezi, dar asta nu-i scuteşte pe actorii noştrii sociali, guvernanţi ori alţi decidenţi asemenea lor, de vina greşelilor, a erorilor catastrofale, a crimelor economice ori umane, pe alocuri, sãvârşite…
Puterea este sângele curat al fiinţãrii, al existenţei, dar uşor infestabil, în cazul celei umane.
Zeii puterii nu au nicio credinţã, niciun cer, niciun Olimp. Ei, eventual, cred în supra-zeul lor – BANUL
