Mã numãr printre cei care cred cã putem depãşi aceastã situaţie îngrozitoare creatã de pandemie doar printr-un efort global da vaccinare. Mi se pare singura soluţie raţionalã în condiţiile date şi ţinând cont de istoria confruntãrii noastre ca umanitate cu pandemiile.
De aceea îmi e greu sã-i înţeleg pe cei care ies acum în stradã şi se pronunţã cu vehemenţã împotriva restricţiilor. „Jos masca” mi se pare o glumã sinistrã în condiţiile în care amãrâta asta de mascã e unul dintre puţinele noastre baraje împotriva covid. Cum sã strigi la medicii şi asistentele unui spital „asasinilor”? Aşa ceva ţine de noaptea minţii.
Trebuie sã fii bine şi cu totul amplasat dincolo de bun simţ şi normalitate ca sã negi realitatea cruntã a virusului şi consecinţele sale îngrozitoare cuantificabile prin numãrul îmbolnãvirilor şi deceselor sau prin sechelele lãsate în urmã. Nu e de glumã cu acest virus şi ştiu deja destule persoane care au ieşit din boalã cu urmãri grave.
În lumina acestor constatãri îmi este practic imposibil sã-i înţeleg pe cei care ies noaptea şi protesteazã împotriva restricţiilor. Nimãnui nu-i convin restricţiile. Nimeni nu e bucuros sã se supunã lor, dar ne dãm seama, cei mai mulţi dintre noi, cã e cam singura soluţie pe termen scurt pentru a ţine cât de cât rata îmbolnãvirilor în frâu.
Anul trecut pe vremea aceasta ne rugam sã aparã un vaccin, atât de speriaţi eram de ce se întâmpla în Italia, în Spania, în SUA. Acum avem patru cinci vaccinuri, slavã Domnului. Poate cã la anul nu va mai fi cazul sã ne punem problema, şi vom respira din nou liber, fãrã mascã.
Protestele din ultima vreme sunt, fãrã discuţie, expresia exasperãrii sociale. Dupã un an de fricã şi restricţii, de blocaje şi depresie, normal cã suntem cu toţii cu nervii la pãmânt, cã ne-am cam sãturat de toate. A fost o experienţã teribilã care ne va marca întreaga viaţã de acum încolo.
Dar de la aceastã obosealã colosalã la manifestãri de gang e cale lungã şi nicio justificare nu e plauzibilã
