Suntem o ţarã plinã de inechitãţi, şi cu decalaje majore. Cel mai pregnant şi problematic rãmâne cel dintre mediul rural şi mediul urban, decalaj încurajat (într-un sens cât se poate de nefast) de politica de industrializare forţatã din perioada comunistã care a condus la depolularea satelor, la migrarea spre centrele industrial urbane, şi accelerat pânã la apoplexie de exodul forţei de muncã în Occident, dupã integrare.
Depopularea a atins sever şi mediul urban, pe aceleaşi considerente. Tot acest exod a fost generat de sãrãcie, de neajunsuri. Nimeni nu a plecat de drag de acasã, ci în speranţa unei vieţi mai bune. Şi astãzi avem milioane de conaţionali muncind afarã, şi de multe ori în condiţii grele.
Politicile macro şi vecinãtãţile avantajoase sau o infrastructurã rutierã mai rãsãritã au generat şi ele, în timp decalaje, între regiuni, ceea ce poate fi înţeles şi ca un fenomen natural, inevitabil, de regãsit în orice context geografic. La noi însã decalajele economice s-au accentuat progresiv şi neechilibrat. E una sã trãieşti şi sã munceşti în zona de vest a ţãrii şi alta sã faci aceleaşi lucruri în zona de nord-est.
În ceea ce ne priveşte pe noi, ca judeţ, e limpede cã am rãmas mult în urma altora. Şi acest lucru se datoreazã în primul rând teribilului blocaj vamal şi rutier pe care l-am suportat dupã rãzboiul civil din fosta Iugoslavie, dupã embargo. Apoi destructurarea treptatã a întregii infrastructuri industriale a condus la o progresivã stare de pauperitate. Zeci de unitãţi industriale – fabrici, uzine, combinate – au fost închise şi oamenii daţi afarã. Peste vechiul zumzet de producţie s-a aşternut o pâclã de tãcere şi promiscuitate.
Cândva un oraş reşedinţã de judeţ cu mii de angajaţi, cu o viaţã economicã tumultoasã, a devenit un oraş în care salariaţii din industrie sunt de ordinul sutelor iar nesiguranţa economicã o constantã nefericitã a vieţii sociale. E clar cã nici nu aparţinem vreunei zone bine dezvoltate sau a cãrei dezvoltare e încurajatã de mai marii zilei de la Bucureşti. Noi ne chinuim încã, cu mari eforturi în ultimii ani, sã definitivãm alimentarea cu gaze a locuinţelor, nu ne-am bucurat de vreun tratament preferenţial de la Bucureşti.
Decalajul economic dintre regiunile ţãrii ne afecteazã tocmai pentru cã suntem departe de vest şi departe de Bucureşti, undeva la marginea sferelor de interes comercial.
În acest context e cât se poate de interesantã tema lansatã de europarlamentarul Corina Creţu care a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, despre necesitatea unui Minister al Coeziunii Sociale: „Lipsa unui Minister al Coeziunii Teritoriale (aşa cum existã în Franţa şi Italia) este puternic resimţitã în România. Cred cã, având în vedere marile decalaje care încã existã între regiunile din ţarã, Guvernul României ar trebui sã se aplece cu toatã seriozitatea asupra dezvoltãrii regiunilor mai sãrace şi sã îmbunãtãţeascã viaţa celor care locuiesc aici”.
Ar fi bine ca Guvernul chiar sã se aplece asupra acestui subiect şi sã priveascã mult mai atent soarta regiunilor mai sãrace, printre care ne numãrãm, din pãcate.
