A fost o vreme în care industria minierã era la loc de cinste, nu doar la noi. Minele de cãrbune au ridicat în jurul lor oraşe, şcoli, teatre, stadioane – o întreagã şi frumoasã viaţã socialã.
Acum ne uitãm cu tristeţe şi nostalgie în urmã, sunt apuse acele vremuri şi nimic şi nimeni nu mai le poate reînvia. De decenii bune industria minierã este efectiv în agonie. E un trend european, nu doar la noi se întâmplã aşa ceva, ci şi în Anglia, în Germania. A fost nevoie de aprigul protest în subteran al minierilor ca sã ne reamintim de soarta lor amarã, de lipsa de perspective ce acoperã aceastã industrie cândva glorioasã.
Ultimele rãbufniri ale solidaritãţii miniere au fost odatã cu mineriadele, şi au fost violente şi controversate. Epoca Miron Cosma e demult istorie. Dar cu toate acestea protestul minierilor a stârnit valuri în opinia publicã. Multe şi argumentate critici s-au îndreptat spre actualul guvern care a bâlbâit o reacţie, s-a poticnit ruşinos în decizii şi declaraţii. E clar cã liberalii nu au soluţii realiste şi de perspectivã pentru mineri şi cã soarta acestora rãmâne una incertã. Minerii au ieşit din subteran dupã aproape o sãptãmânã. Şi vorbim despre 70 de mineri care s-au blocat în subteran cu o singurã solicitare, una absolut de bun simţ: sã primeascã salariile restante, dar şi bonurile de masã şi decontarea transportului, pe care nu le mai primiserã de aproape un an.
Cu chiu cu vai în cele din urmã s-a ajuns la o formulã scrisã între mineri şi Guvern, urmând ca minerii sã primeascã tot ce au cerut. Jenant cã guvernanţilor le-a trebuit atâta tam-tam pentru a lua o decizie simplã, de bun simţ, cu totul normalã într-o ţarã normalã. Nu le-o fi deajuns chinul în subteran? Era nevoie şi de umilinţa aceasta? Oricum perspectivele nu sunt deloc roz pentru industria minierã. O spune şi Comisia Europeanã prin Frans Timmermans: “Trebuie sã fiu brutal de sincer: cãrbunele nu are niciun viitor. De ce industria europeanã de cãrbune are probleme? Din cauze pur economice, pentru cã nu mai existã cerere pentru cãrbune. Se scufundã. S-au dat subvenţii de miliarde şi miliarde care ar fi putut fi folosite mai bine pentru a crea un viitor pentru oamenii care lucreazã azi în industria minierã. Dacã adãugãm la asta şi amprenta de carbon a cãrbunelui, trebuie sã fim sinceri sã spunem cã nu existã un viitor al cãrbunelui. Dar existã un viitor pentru oamenii care lucreazã acum în aceastã industrie. Trebuie sã spunem clar acest lucru şi sã mobilizãm mecanismul de tranziţie justã pentru a fi siguri cã regiunile miniere se redefinesc, cã vor exista noi posibilitãţi acolo. Sper cã România va veni în curând cu un plan de renunţare totalã la cãrbune şi modul cum sã facã asta şi vã asigur cã noi, la Comisia Europeanã, vom fi de partea României pentru a putea face ca acest lucru sã se întâmple”, a declarat demnitarul.
Ştim cã industria cãrbunelui se scufundã, o vedem foarte clar de trei decenii încoace. Rãu este cã avem încã multe zone monoindustriale şi cã vieţile multor familii depind încã de extracţia de cãrbune. Nu existã un plan de redresare sau reconversie, ca sã permitã existenţa unui plan de renunţare la cãrbune. E o agonie şi un semn al decrepitudinii vremurilor noastre, din pãcate.
