Egreta micã este o specie caracteristicã zonelor umede întinse. Este zveltã şi elegantã, cu o lungime a corpului de 55-65 cm şi o greutate de 350-550 g. Anvergura aripilor este cuprinsã între 88-106 cm. Adulţii au înfãţişare similarã. Penajul este complet alb. Degetele galbene, ce contrasteazã cu picioarele şi ciocul negru, sunt semnele distinctive care o deosebesc de egreta mare. În partea posterioarã a capului are 2-3 pene ornamentale lungi şi înguste, care în secolul XIX erau vândute caselor de modã pentru împodobirea pãlãriilor.
Numele de gen provine din cuvântul francez aigrette cu referire la penele ornamentale lungi din partea posterioarã a capului. Numele de specie nu are o origine precisã şi se considerã a fi de la garzetta – numele italian al egretei mici.
Este rãspânditã în jumãtatea sudicã a continentului european, sudul şi sud-estul Asiei, Africa şi Australia. În România se cuibãreşte în zonele umede întinse din regiunile de câmpie şi dealuri joase, mai ales în afara lanţului Carpatic. Cuibãreşte în colonii mixte alãturi de alte specii de stârci şi cormorani. Este specia cea mai tãcutã dintre stârci. Vâneazã stând la pândã sau deplasându-se cu atenţie în ape mici. Ierneazã pe continentul african. Longevitatea maximã cunoscutã este de 22 de ani. Se hrãneşte cu peşti mici, amfibieni şi alte animale acvatice (insecte, melci, viermi etc).
Populaţia mondialã a speciei este de 660.000 – 3.150.000 de indivizi. Populaţia europeanã estimatã a speciei este relativ micã, fiind cuprinsã între 66.700 – 84.800 de perechi. Tendinţa la nivel european este crescãtoare. În România, populaţia cuibãritoare este estimatã la 4.000 – 8.000 de perechi. Tendinţa populaţionalã este deocamdatã necunoscutã.
Soseşte la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este amplasat pe sãlcii şi uneori în stuf sau lãstãrişuri dese din apropierea bãlţilor. La construirea cuibului, alcãtuit din crengi şi stuf, participã cei doi pãrinţi. Femela depune 3-4 ouã în perioada cuprinsã între a doua jumãtate a lunii mai şi prima jumãtate a lunii iunie, cu o dimensiune medie de 46,54 x 33,67 mm. Încubaţia este asiguratã de ambii pãrinţi. Dupã 21-25 de zile puii eclozeazã şi rãmân în cuib în jur de 30 de zile, dar continuã sã fie hrãniţi de pãrinţi pânã la 40 de zile când devin independenţi.
Degradarea habitatelor prin reducerea suprafeţelor zonelor umede, tãierea sãlciilor iarna ca material pentru foc de cãtre localnici şi deranjul coloniilor reprezintã principalele ameninţãri ce afecteazã specia. Ca mãsuri de conservare se încurajeazã reducerea deranjului prin protejarea coloniilor de vizitatori şi interzicerea vânãtorii în zonele coloniilor cunoscute.
