Cea mai importantã, cea mai mare provocare a momentului o reprezintã, fãrã îndoialã, redeschiderea şcolilor. Era şi timpul sã se facã acest pas. Copiii erau exasperaţi. Pãrinţii erau exasperaţi. Cadrele didactice aşişderea. Efectiv situaţia ne-a bulversat pe toţi. Iar învãţãmântul online s-a dovedit a fi doar un experiment impus de nevoie, şi nicidecum o alternativã viabilã, nicidecum o soluţie.
Pe termen mediu şi lung aceastã modalitate şi-a arãtat foarte limpede neajunsurile. În absenţa relaţiei directe cu profesorii, cu cadrele didactice în general, în absenţa interacţiunii cu colegii de clasã, şcoala aproape cã nu mai are niciun farmec, iar despre eficienţã (procesul de învãţare şi asimilare) nu mai putem vorbi decât în termeni totalmente nesiguri.
Redeschiderea şcolilor, cu toate mãsurile de precauţie sanitarã, e un semn bun şi o încercare de a regãsi normalitatea pierdutã. Ar fi grozav ca datele epidemiologice sã fie de partea noastrã, şi nu sã ne trezim în situaţia hilarã şi nedoritã de a fi nevoiţi sã facem un pas înapoi în aceastã direcţie. Cãci efectiv suntem cu nervii la pãmânt, cu toţii.
Ce spune ministrul educaţiei pare simplu şi de bun simţ: „90% din şcolile din România au bãnci de doi elevi. Dacã sunt bãnci de doi elevi, vor sta doi elevi în bancã, accentul se va pune pe portul mãştii”.
Purtarea mãştii şi aerisirea, ventilaţia sãlilor de clasã sunt cei doi vectori sub care va sta redeschiderea şcolilor. În caz cã apar probleme, cum s-a mai întâmplat, ministrul declarã cã „probabil, cã la douã cazuri per clasã sã se suspende activitatea în clasã, dacã în aceeaşi şcoalã sunt mai multe clase în care apar cel puţin douã cazuri în fiecare clasã, sigur cã se va suspenda prezenţa fizicã vreme de 14 zile în întreaga şcoala. În ceea ce-i priveşte pe profesori, deoarece au o mobilitate mai crescutã, la douã cazuri confirmate în rândul cadrelor didactice se va suspenda activitatea timp de 14 zile în toatã şcoala”.
E clar cã redeschiderea şcolilor stã şi va sta multã vreme de acum încolo sub semnul nesiguranţei. Cred cã tot acest an ne vom confrunta cu problema aceasta a nesiguranţei. Poate cã într-o bunã zi, cine ştie, când o pondere majorã din populaţie va fi deja vaccinatã şi virusul va scãdea din virulenţã, ne vom putea permite sã privim cu mai multã încredere şi optimism lucrurile. Pânã atunci prudenţa e termenul ce ar trebui sã defineascã în mod constant comportamentul nostru social.
E un pariu riscant pentru guvern sã valideze redeschiderea şcolilor, dar el trebuia fãcut. Copiii au suferit poate mai mult decât noi, adulţii, izolarea în on-line, distanţarea faţã de generaţia lor, absenţa mijloacelor de recreere, închiderea sãlilor de sport. E o generaţie bulversatã deja de deciziile şi impreciziile noastre, de neputinţa unei întregi lumi de a ieşi din cumplita crizã sanitarã în care ne-am prãbuşit odatã cu covid 19.
Una peste alta redeschiderea şcolilor e un semn pozitiv, şi nu ne rãmâne decât sã sperãm cã vor rãmâne deschise în ritmul lor normal, fãrã probleme.
