Am vrut noi în 1989 sau aşa au decis alţii: sã trãim în democraţie. Au trecut peste 30 de ani de democraţie şi se pare cã nu toatã lumea o duce bine. De fapt, am scãpat de multe lucruri urâte, dar la nivel de trai pentru mulţi români nu s-au schimbat multe. Este şi motivul pentru care, vãzând cã nu sunt şanse de mai bine în ţarã, milioane de conaţionali au decis sã îşi încerce norocul peste hotare. Şi în multe cazuri asta a echivalat cu ruşinea de a fi român, încercând sã scape de ruşinea de a avea o viaţã decentã în ţarã, fãrã micile compromisuri (mitã, şpagã, pile şi altele care în România pot decide jocul când vine vorba de examene, concursuri, angajãri, promovãri şi un pic mai bine în viaţã).
Cei care au cunoscut viaţa de dinainte de 1989 pot face o comparaţie. Nici nu e însã nevoie de comparaţii dacã te uiţi la viaţa pe care o duc acum mulţi români nãscuţi în 1990 şi nu au trãit deloc în comunism. Şi mã refer la familiile sãrace care mai au şi mulţi copii şi care trãiesc de la o zi la alta. Este o viaţã pe care încearcã sã o suporte. Cum sã trãiascã un român cinstit cu 1.400 de lei pe lunã şi care mai are pe acasã şi 3 – 4 copii şi multe chestii de pus în coşul zilnic. Soţia nu lucreazã pentru cã trebuie sã se ocupe de copii. Sigur cã unii spun cã cine face mai mult de un copil sau doi este nebun sau needucat. Ce sã mai comentezi de cei cu 7 sau 8 copii…
Aşadar, cum sã trãiascã din salariul minim o familie cu 3 – 4 copii? Se mai adaugã şi alocaţiile la suma de 1.400 de lei. Asta înseamnã un buget de vreo 3.100 de lei lunar pentru o familie compusã din doi adulţi şi patru minori. Este aproape imposibil pentru ei sã iasã din sãrãcia accentuatã, mai ales dacã trãiesc la bloc şi trebuie sã achite o mulţime de facturi. Mai este hrana zilnicã, haine, şcoalã şi altele pe care nu mai are rost sã le mai amintim, pentru cã situaţia ar deveni şi mai complicatã. Se spune cã un coş pentru o familie din doi adulţi şi doi copii ar trebui sã fie undeva la 6.000 de lei. Dar de unde aceastã sumã, dacã familia noastrã cu doi adulţi şi 4 copii are lunar doar jumãtate din necesarul lunar.
Unde mai pui cã o familie mai are nevoie şi de timp liber, de o vacantã, de refacere. Poate mai apare şi o intervenţie medicalã. Poate vreo nevoie cu medicamente pentru un bolnav din familie. O mai fi şi o bãtrânã cu o pensie de mizerie de ţinut pe lângã casã. Iar un bãtrân bolnav înseamnã cheltueili foarte mari, în lipsa unui ajutor de la stat.
Sunt câteva milioane de români care trãiesc în sãrãcie extremã şi pentru care nu existã soluţii concrete de la un an la altul, nu spun de la o lunã la alta. Pentru ei, singura speranţã este fie ca unul dintre adulţi sã plece din ţarã şi sã spere cã va prinde un loc de muncã bun în afara ţãrii, fie ca în momentul în care vor tremina şcoala, copiii sã plece şi sã-şi încerce norocul peste hotare. Acum încã se mai poate pleca, fie şi în condiţii de pandemie. Poate cã se va termina şi pandemia la un moment dat sau poate cã va mai dura. Cert este cã de mânã de lucru va fi nevoie peste tot în Europa şi românii vor fi luaţi peste tot şi puşi sã culeagã sparanghel sau sã fie medici sau sã practice alte meserii la alb, la negru. Traficul de fiinţe vii nu va dispãrea, de asemenea. Cert este cã vor fi tot mai mulţi care dupã şcoalã vor pleca pentru cã în ţarã nu au alte şanse decât la sãrãcie. Ori nimeni nu vrea sã trãiascã în sãrãcie, ci îşi doreşte o viaţã mai bunã. Mult mai bunã decât a pãrinţilor sãi sãraci. Dacã timp de 30 de ani politicienii nu au reuşit sã construiascã o ţarã mai bunã decât cea din trecut, atunci sã mai aşteptãm încã 30 de ani? Problema este cã fiecare generaţie are timpul ei şi viaţa trece. Este greu sã vorbeşti de şanse egale în ţara noastrã. Unii se nasc deja favorizaţi sau cu mai multe şanse în viaţã decât alţii.
Poate cã peste hotare munca este altfel plãtitã şi din punct de vedere material viaţa este altfel când munca este mai bine plãtitã, chiar dacã eşti departe de copii sau de pãrinţi sau de familie în general. Ţara noastrã va continua sã se dividã în Românii mai mici peste hotare. Dar Româniile de peste hotare se vor pierde dacã nu vor ţine legãtura cu ţara. Dacã nu se va schimba nimic în bine în ţarã cu privire la nivelul de trai în urmãtorii 10 ani, atunci România va deveni tot mai micã şi tot mai pierdutã, chiar şi acasã. E greu şi afarã cu ruşinea de a fi român, cea mai prost vãzutã naţiune pe aceastã planetã. Dar e mai greu în sãrãcie.
