Pandemia a devenit pretext pentru instituirea unui bine mascat gulag. Fiecare dintre noi, trãieşte drama unui deportat într-un teritoriu necunoscut, strãin, ameninţãtor. Chiar dacã sunt propriile noastre case, propriile noastre strãzi, ale oraşelor în care trãim, ele ne sunt strãine şi goale de vibraţia omenescului. În spatele mãştilor, suntem anonimi în propriile noastre identitãţi. Nu ne mai îmbrãţişãm, nu ne mai întâlnim destinşi şi prietenoşi, calzi, deschişi. Ne ocolim precauţi, ca atinşi de holerã, tragem storurile ferestrelor şi ne culcãm cu gândul la ziua de mâine, când iar trebuie s-o luãm de la capãt cu protecţia, cu gelul dezinfectant, cu ştirile despre decese şi spitale supra-aglomerate de muribunzi.
Copiii şi studenţii agonizeazã în faţa calculatoarelor opintindu-se “sã facã şcoalã”, sã rezolve exerciţii, sã rãspundã la teste, iar profesorii şi educatorii lor fac ce pot sub aceeaşi umbrelã a unei deportãri în necunoscut, într-un relativ otrãvit, colorat când în violet, când în roz, când acompaniat de recviemuri, când de manele propagandistice, totul învelit într-un soi de viitor apocaliptic vândut ca panaceu universal…
Continuã rãzboiul rece – noul rãzboi rece (sic!) – al informãrilor oficiale versus informãrile neoficiale, declarate de cãtre oficiali, în majoritate ca fiind fie fake news, fie pãrţi ale unui întreg, deci, dezinformare prin omisiune. La fel, acest rãzboi continuã acerb în mass media, de o parte, cea care a primit alocãri bugetare sã facã acea propagandã pro-mãsuri de protecţie – unele dovedite a fi doar cu efect placebo sau parţial ineficiente, acum, campania pro-vaccinare ocupând prime time-ul şi toate spoturile, iar acolo unde nu este tot spaţiul publicitar ocupat de ea, se completeazã de cãtre farmacii, cu suplimenţii alimentari – de cealaltã parte, cea care mai crede în principiile jurnalismului neatins de “ciuma” supunerii şi obedienţei.
În acest rãzboi anti-pandemie, se uitã – s-a uitat – repede câte bâlbâieli s-au înregistrat, câte investiţii nu şi-au atins scopul, câte minciuni s-au strecurat, abil, printre adevãruri privind statisticile deceselor din cauzã de Covid 19, câte familii s-au plâns de negocieri funeste cu personalul medical, sã declare decedaţii ca având Covid 19, şi sã primeascã nişte bani din partea spitalului… S-a uitat de izoletã, de spaimele induse populaţiei de acele imagini şi de acele ştiri cu targa-coviltir, cu brancardierii echipaţi extraterestru, un spectacol grotesc, de care spaţiul public nu avea nevoie… S-a uitat – uitãm – asalturile mediatice, din orã în orã, cu statistici privind noi cazuri, noi decese, noi rãspândiri, alte procente de infectãri crescute la mia de locuitori, la fel, statistici care doar induceau spaimã şi teroare, frustrãri şi, în timp, depresii…
O agenţie de presã a dat în judecatã CNA pentru a nu se fi sesizat din oficiu, şi sã sancţioneze – dupã ce, în prealabil, sã fi stopat difuzarea – acelor sporturi publicitare pro-vaccinare, în care apar vedete ale show biz-ului, actori, medici, directori de clinici de specialitate etc. care, “lãudându-se” cu propria vaccinare, chemau la acelaşi gest pe cei care vizionau/audiau clipurile respective. Este o practicã imoralã şi ilegalã, au afirmat în justiţie iniţiatorii demersului, şi au avut câştig de cauzã.
Stãm cu toţii într-o ţarã ca un gulag, unde ni se spune ce şi când avem voie sã facem ceva, la ce ore sã facem ceea ce trebuie sã facem, când ne întâlnim sau mergem cu cineva alãturi, cum trebuie s-o facem ca distanţã între noi, ne sunt reglementate întâlnirile, staţionãrile, ordinea şi prezenţa altora în propriile-ni gospodãrii, ce medicamente sã luãm, când sã facem vaccinuri – dupã programare şi prioritãţi! – cum sã ne înmormântãm morţii, câţi sã participãm la o nuntã, când sã intrãm şi când sã ieşim din case…
Întreaga planetã, practic, a devenit un gulag, un macro-auschwitz sub cizma neo-marxismului…
C. Ovidiu
