Cum era şi de aşteptat, şi chiar necesar, deja au început dezbaterile privind şansele candidaţilor pentru alegerile parlamentare, despre cât de frumoşi şi deştepţi sau dimpotrivã, cât de slabi, de patetic, de disperaţi sunt cei desemnaţi de partide sã ocupe prim planul bãtãliei electorale din 9 decembrie. Campania care stã sã înceapã nu se anunţã deloc una calmã, echilibratã, constructivã, bazatã pe un dialog civilizat. Ar fi chiar cu neputinţã acest lucru dacã luãm în calcul şi trecutul de confruntare acerbã, foarte apropiat dealtfel (alegerile locale, referendumul din 29 iulie) dintre taberele combatante, dar şi miza uriaşã a orgoliilor politice şi intereselor partidice ce configureazã momentul din 9 decembrie. În faţa alegãtorilor, cu surle şi trâbiţe de tot felul, pe câmpul de luptã al tuturor manipulãrilor şi propagandelor de partid, se aşazã din nou trupeţii armatelor care au fãcut din acest an, 2012, unul aproape exclusiv consacrat mãcelului politic.
De o parte e Uniunea Social Liberalã cu aspiraţiile sale de a rãmâne la putere, de cealaltã e Alianţa România Dreaptã dorind sã rãstoarne toate calculele USL în favoarea sa şi sã intre, cu sprijinul preşedintelui Traian Bãsescu, într-o posibilã ecuaţie de guvernare dupã ce noul parlament se va constitui. Cã ne place sau nu, cã vrem sau nu, vom intra cu toţii sub tirul logicii de campanie electoralã, asaltaţi din toate pãrţile de figuri, sloganuri, discursuri, calomnii, acuze, promisiuni – tot tacâmul politicianist deja cunoscut. Nu ştiu ce ar putea sã ne mai surprindã pânã în decembrie.
În vremea aceasta, desigur, cam totul va fi blocat în aceastã ţarã. Instituţiile vor sta în aşteptarea viitorului guvern, inerte, paralizate, mai mult formale, cu gândul la şefi, legi şi salarii. Odatã cu ele economia va încerca sã stea cu capul la suprafaţa apei ca sã respire. Nu sunt perspective roz, oricum am privi lucrurile. Zãpãciţi între driblingurile mediatice ambigue ale lui Dan Diaconescu şi vehemenţele inconsistente ale lui Gigi Becali care şi-a pus de o sabie liberalã la teaca penegistã, între stupiditãţile melodramatice ale brokerului fugar Sima şi lãcomia faliţilor sãi, între candidaturile intempestiv inocente ale domnelor Ritzi şi Udrea dar şi ale lui Sebastian Ghiţã patron de televiziune, între ideea cã nu sunt bani pânã la sfârşitul anului, ba sunt, cã am gãsit noi pânã la urmã – poporul, care, vorba lui Tudor Vladimirescu, nu e tagma jefuitorilor, ce sã mai priceapã? Nu e tagma jefuitorilor? Pãi se pare cã e, din pãcate. A fost şi e, şi, din pãcate, cred cã va mai fi multã vreme de acum încolo. Pânã când, într-o bunã zi, tradiţionala mãmãligã cuminte şi docilã va exploda din nou, cãci altã cale nu mai e.
Politica, tribulaţiile ei neobosite ne vor prinde în mreje pânã taman în preajma împodobirii bradului de Crãciun. Numai bine vom putea sã uitãm, sub nimb de colinde, toatã ura, toatã învrãjbirea revãrsate pe parcursul acestui an teribil. Atât de teribil încât te poţi gândi dacã nu cumva calendarul mayaş nu face referire la noi, direct, cãci lucrurile merg prost de tot la nivelul populaţiei, din ce în ce mai prost, în ciuda exaltãrii neobosite ce a cuprins pãtura politicã. Discrepanţele sunt dramatice. Avem un strat superior, cel politic, fierbinte şi bolborositor, care trãieşte în numele propriilor exaltãri, oftici, vanitãţi şi calcule, şi o face pe bani buni, de la buget. Şi un strat de jos, al populaţiei, derutat şi iritat, nevoit sã trãiascã la limita rãbdãrii. Pe acest fond dihotomic e greu de prognozat nivelul de participare la vot. E foarte posibil ca numãrul celor ce nu vor marşa la chemarea partidelor sã fie unul ridicat. Şi e de înţeles de ce e posibil sã se întâmple acest lucru.
***
Venind spre miezul realitãţii politice mehedinţene avem deja bine conturate ofertele partidelor şi uniunilor politice şi electorale pentru 9 decembrie. Uniunea Social Liberalã avanseazã nume precum Liviu Mazilu, Viorel Palaşcã, Petre Daea, Rodin Traicu, Liviu Voinea, Şerban Mihãilescu. Alianţa România Dreaptã propune pe Mihai Stãnişoarã, Ion Mâţu, Doina Chircu, Marius Bãlu, Andi Nodiţ, Constantin Popescu. Între aceste nume se va da marea confruntare din 9 decembrie.
Sunt şi câţiva absenţi din peisajul viitoarei confruntãri: deputatul PDL Cornel Ghiţã, de exemplu. Poate şi fostul viceprimar Mircea Grosu, de la care se aştepta o ieşire în arena parlamentarelor. Desigur, deputatul Eugen Nicolicea, absent, dar care va candida totuşi, dar într-un colegiu din alt judeţ. Fiecare dintre candidaţi are şansa sa, indiscutabil, şansã datã de mai buna sau mai puţin buna imagine care a lãsat-o în ochii alegãtorilor, de calitatea lui moralã, profesionalã, de abilitãţile de discurs public, de inteligenţa cu care va şti sã se impunã în confruntarea cu ceilalţi. Fiecare are şi punctele sale slabe, vulnerabilitãţile sale. Nimeni nu-i perfect, iar în politicã legitatea aceasta e la ea acasã. Va fi o confruntare destul de durã, deja semnele confirmã temerile noastre. Degeaba am face şi noi un apel la “naive’’ idei de eleganţã, decenţã, respect faţã de adversar, adicã un eventual apel la o confruntare de idei şi nu la una personalã, injurioasã, de nivel jos, becalist. Ar fi un apel în pustiu. Argumentele ad baculum vor triumfa şi de data aceasta. Argumentaţiile cu parul. Va fi o confruntare a ciomegelor, nu a lorzilor.
Aşa cã nu ne vom rãci gura de pomanã, în numele unei civilitãţi pe care mai nimeni nu dã de fapt nici doi bani. Vor câştiga, ca de fiecare datã, cei mai duri, cei mai deştepţi, cei mai dotaţi. Vor pierde, ca de fiecare datã, firile moi, naive, delicate, sensibile, fãrã cojones. Darwin se aplicã foarte bine şi-n spaţiul speciilor politice.
***
Încheiem cu o micã peripateticã spunând, din nou, ceva ce mai toţi ştim: toţi politicienii aleargã obsedaţi dupã ciolan, cã sunt ei mari sau mici de tot, undeva la nivelul simplu de consilier orãşenesc. E o tezã cam primitiv exprimatã, dar realistã. Ar fi impropriu sã exprimi metaforic o realitate destul de tribalã cum e politicã. Vorba ceea – strici orzul pe gâşte.
Ideea e cã toţi politicienii, dar toţi, odatã ajunşi cu degetele în borcanul cu miere al puterii au la un moment dat iluzia bolnavã cã sunt nemuritori politic şi nu li se mai poate lua scaunul de sub tur odatã ce au ajuns pe el. Toţi se cred pe moment mari, tari, lungi şi laţi, necesari şi valoroşi, extraordinari şi extraordinare când, de fapt, se prea poate sã fie doar îngrozitor de mediocri, chiar proşti efectiv. Vorbim evident de o prostie cu ştaif, cu “figuri’’. Dovada e faptul cã au tot fost valuri – valuri de politicieni şterşi, inodori, perfect anonimi azi, inşi pe care nimeni nu mai dã un ban. Ce a rãmas din ei? Nimic. Tot Teodor Costescu, Gheorghe Ionescu Şişeşti sau I.G. Bibicescu rãmân reperele noastre.
De mai bine de douã decenii politica mehedinţeanã nu a aruncat în spaţiul public şi spre istoriografie nume notabile, ci doar mici potenţi ai zilei, efemeride, gugumani plini de ifose şi politruci insipizi. Rari sunt cei despre care poţi spune cã vor rãmâne la loc de cinste în istoria acestui judeţ şi acestei ţãri. Foarte puţini sunt cei care au marcat în mod benefic istoria acestui loc şi au lãsat loc de bunã ziua şi de respect comunitar. Cei mai mulţi şi-au fãcut doar case mari, foarte mari, şi-au tras maşini, afaceri, au jumulit gãina statului, şi-au procopsit copiii, nepoţii, rubedeniile, delfinii şi amantele. Şi cam atâta. Cei mai mulţi s-au întors în banalitate. Figuri şterse, politicienii de conjucturã care nu vãd în politicã decât o sursã de parvenire, şi nu o menire, nu o misiune socialã. Şi care, evident, ne privesc de sus pe noi, prostimea, în marea lor prostie de anonimi şi de foşti sau actuali. Acum zarurile sunt aruncate. Sã fim şi noi atenţi, cã nici nu ştim ce pierdem. Deşi cam ştim…
