Nu am mers chiar aşa de rãu în prima parte a pandemiei, însã sã nu spui hop pânã nu ai trecut pârleazul sau pânã nu ai traversat puntea. Românii se pare cã sunt experţi în chestii nefinalizate. Vezi de câţi ani tot încercãm sã avem o autostradã care sã lege ţara de la vest la est şi mai ales invers. De câţi ani tot încercãm sã ne punem la punct zona de litoral, sã putem sã atragem turişti din toatã Europa. Am avea unde.
Sã ai de toate şi sã nu te gospodãreşti cum trebuie. România este precum gospodina care are sau care avea bucãtãria plinã de de toate, adicã de materii prime pentru a face mâncare şi nu este în stare de ele. Ba vin vecinele şi îi dau şpagã o cafea şi le dã toatã fãina, ba le vinde toatã flota de oale, ba alta ajunge sã deţinã mai mult de jumãtate din suprafaţa bucãtãriei.
Nici mãcar şorţul nu mai este al ei. Este adus din import, din China, şi este aproape destrãmat. Trebuie sã cumpere câte unul pe lunã. Gospodina avea şi câteva cãrţi de bucate, dar acum nu îi mai aparţin, pentru cã au fost împãrţite între membrii casei, în cadrul unei privatizãri de tip mebo. Tacâmurile la fel. Cineva a venit şi a vãzut cã erau din argint şi a oferit la schimb o mitã în cafea şi tacâmuri de unicã folosinţã.
Gospodina asta a ajuns în ultimii 30 de ani vai de mama ei. Mâncarea pe care o gãteşte merge la export, iar familia din care face parte mãnâncã semipreparate din import. Nimeni nu ştie cât carton sau şorici intrã în compoziţia salamului din import. Problema este cã între timp, gospodina a ajuns la 60 de ani şi îşi dã seama cã i-a cam trecut viaţa. În plus, intrã în categoria populaţiei de risc. Adicã este o povarã pentru sistemul de pensii şi pentru sistemul de sãnãtate. De asemenea, a descoperit sã nici mãcar nu avea carte de muncã. A fost vorba tot de o combinaţie fãcutã cu o vecinã care a încasat un avans frumuşel care sã îi înregistreze contractual la forţele de muncã şi sã poatã plãti taxe ca asigurat.
Acum, în pandemie, este puţin cam târziu pentru gospodinã. La 60 de ani este în categoria de risc, adicã a românilor care trebuie sã se fereascã sã nu se infecteze cu coronavirus. Nu are şanse prea mari sã supravieţuiascã şi s-a cam îmbolnãvit pentru cã bucãtãria a fost deconectatã de ani de zile de la sistemul centralizat de încãlzire şi a trebuit sã dea mai încet an de an la centrala pe gaze. Acum nici mare pensie nu are: vreo 800 de lei. Ce sã faci în vremea pandemiei cu 800 de lei, dacã nici cartofi nu mai existã sau dacã existã, iar valoarea lor se mãsoarã în aur. Ar avea o casã pe la ţarã, însã moştenirea nu este reglementatã. A pierdut o parte din ea când a fãcut un împrumut când a trebuit sã îşi cumpere o maşinã de fãcut pâine pentru bucãtãrie. Altã ţeapã luatã. A costat o groazã de bani şi nu a funcţionat niciun minut. Aşa e cu gospodina Românica.
S-a relaxat treaba dupã starea de urgenţã şi gospodina ar vrea sã iasã şi ea din casã. Nu mai poate de foame. Nu mai este stãpânã pe nimic. Nu mai poate sã foloseascã de niciun fel bucãtãria pentru cã aparţine vecinelor sau bãncilor. Este cam muritoare de foame şi ar vrea sã prindã, chiar şi la 60 de ani, un contract de spãlat vase pe afarã sau sã îngrijeascã bãtrâni în Austria. Sunt bãtrâni trecuţi de 60 de ani, bolnavi, ca şi ea. Leafa care i se oferã într-o lunã nu o câştigã în 6 luni în ţarã. A ajuns într-o situaţie aproape fãrã ieşire şi, uneori, se gândeşte cã era mai bine în comunism pentru cã statul le oferea tuturor serviciu şi un venit care sã le permitã sã nu moarã de foame. Aşa e cu nostalgiile, atunci când nu mai ai nimic. În capitalism sunt mai mulţi rechini şi ţepari. Oamenii rãi sunt peste tot însã, rãul şi prostia sunt constante în lume, indiferent de erã. La gospodina noastrã a fost o combinaţie de de toate, de prostie localã, de rãu autohton şi de pricepere a celui care profitã în capitalism de naivitatea autohtonã.
Asta este gospodina noastrã Românica, acum dupã 30 de ani de comunism, 30 de ani de democraţie şi în plinã pandemie. De multe ori s-a gândit cã acum ar fi ideal sã moarã, pentru cã nu ar mai cheltui atât cu înmormântarea. Se tot gândeşte aşa, cu toate cã nu are cine sã mai şi investeascã în înmormântare, având în vedere cã soţul i-a murit de mult şi singurul copil nu a mai cãutat-o de vreo 20 de ani, de când a plecat sã îşi caute fericirea în afara ţãrii.
Gospodina Românica nici sã moarã nu îşi permite. Aşa gândeşte ea, deşi dupã alţii s-ar ocupa de tot, dacã nu are pe nimeni. Sau ar rãmâne o perioadã la frigider sau ar deveni o pulbere într-o urnã. Pânã la urmã ar arunca cineva pãmânt peste ea, într-o groapã, fãrã concesiunea plãtitã. Ar da şi ea o ţeapã de dincolo de moarte. Aceasta este povestea pe scurt a gospodinei noastre care nu îşi permite nici sã trãiascã şi nici sã moarã.
