Sunt zile de foc pentru autoritãţile din ţarã. Mii sau chiar zeci de mii de români se întorc acasã şi, potrivit Constituţiei, spun unii, trebuie sã fie lãsaţi în ţarã. De asemenea, potrivit Constituţiei, şi cei care vin acasã trebuie sã respecte legile ţãrii în care s-au nãscut şi dispoziţiile autoritãţilor, fie cã este vreme de pace, vreme de rãzboi sau de molimã. Probabil cã la fel procedeazã în ţãrile de adopţie. Nu comenteazã cineva cã legile sunt aspre sau le deranjeazã autoritãţile viaţa de zi cu zi, mai ales în vremea coronavirusului. La fel se procedeazã şi în România. Sigur cã românii care au venit acum, unii dintre ei, au pãstrat scârba faţã de România. Adicã sunt nemulţumiţi pentru cã nu sunt lãsaţi sã plece la plimbare pe strãzi sau sã meargã acasã, sã îşi ia pãrinţii, copiii, nevestele, soţii, bunicii sau alte neamuri în braţe.
Legile actuale ale statului român sunt şi pentru românii din afarã, chiar dacã unii sunt intelectuali, alţii spalã veceuri, culeg legume sau au plecat la furat. Sigur cã unii vin în ţarã cu nişte euro în buzunar şi vor sã le arate prietenilor de la ţarã sau de la oraş ce bine le merge în ţara de adopţie. Este în firea românului sã se laude cã a reuşit în viaţã, chiar dacã unii nu spun toatã povestea. Adicã au muncit în regim de semisclavie pentru banii pe care îi sparg în cârciuma sãteascã sau la o petrecere acasã, departe de ochii poliţiei. Nu ştie nimeni cã poate spalã maşini toatã ziua, ca sã ia un salariu pe care îl încaseazã un medic în România.
Sigur cã nu îi poate nimeni împiedica sã se laude. E dreptul lor sã spunã cã o duc bine, cã au bani, cã şi-au luat BMW sau AUDI. Este simbolul omului ajuns în viaţã. Sunt mãrcile care îi fac pe unii români sã simtã cã au ajuns ceva în viaţã. Zilele acestea a mai venit un val de români în ţarã. Unii erau din genul celor scârbiţi de ţarã şi au încercat sã îşi opreascã starea de vomã faţã de România pentru a sta de vorbã cu presa. Alţii pur şi simplu nu au comentat şi şi-au încercat şi ei norocul, deşi ştiau cã, dacã vin din zone de mare risc, vor merge direct în carantinã.
Alţii, supãraţi din nou pe România, nu şi-au putut ascunde din nou dezamãgirea faţã de ţara din care au plecat. Unul a spus la camerã: Asta e România! Sigur cã asta este. Dar dacã aveau altã impresie ar fi trebuit sã rãmânã în Anglia sau în Franţa, Spania, Italia sau Belgia. Oricum, acolo nu vor spune niciodatã: Asta e Spania! Au scârbã de România, dar tot vin acasã. E dreptul lor. Dar în acelaşi timp, cu scârba asta în gât legea îi obligã sã meargã direct în carantinã sau în izolare. Nu este altã variantã, decât sã înşele, sã fure şi sã evite carantina. Adicã, asta e România, dacã vor reuşi acest lucru. Poate cã de asta se şi întorc, sã îşi încerce norocul. Ştiu cã asta e România şi aici se poate orice, dacã ai pile sau bani mulţi. Adicã, în loc de carantinã poţi avea norocul sã fentezi autoritãţile şi sã te duci direct acasã, la mamaie şi tataie sau la pãrinţi. Cu tot cu Covid 19, dacã nu ai noroc.
Cel care a spus în aeroport la venirea din Anglia cã Asta e România!, probabil cã se aştepta ca ţara mamã sã îl aştepte cu mai mult respect. În Anglia nu ar fi avut curajul sã comenteze cã Asta e Anglia!, ci ar fi fost plasat direct în carantinã. Nu ar fi comentat nimeni, pentru cã legea e lege în Anglia. În România este mai flascã, mai elasticã, modelabilã, maleabilã. Adicã el e „englez” în România, e superior. În Anglia e poate rrom.
Ţara natalã e „inferioarã” şi trebuie sã îl lase sã meargã acasã, sã nu îl plaseze în carantinã. Omul vrea cu orice preţ sã se ducã acasã de Paşte, sã trãiascã intens religios momentul Învierii, chiar dacã va suferi pentru cã nu poate merge la Bisericã, la slujbã. Or fi şi cazuri de genul ãsta, dar mai sunt şi cei care vin acasã, sã spargã bani şi sã se îndoape cu salatã boeuf şi sarmale sau miel. Asta înseamnã Paştele, de fapt, pentru unii concetãţeni. Normal, cã e „revoltãtor” ca ţara sã îi plaseze în carantinã şi ei vor sã îşi ia pãrinţii în braţe şi poate chiar sã îi trimitã pe lumea cealaltã, dacã au COVID 19. Pânã la urmã nici nu mai este vorba de infracţiunea de zãdãrnicirea combaterii bolilor, ci de ucidere din culpã.
