Mã nepoate, zisei cã trece, da sã pare cã abia începu. Bine cã nu plecã Sucã la macaronari, cum vroia, cã cine ştie cum venea şi dacã sã mai întorcea. Bine, recunoscu cã fu la un pas sã treacã de vamã, da auzi la radio cã toţi sã întorc şi anunţaserã şi cuscrii sârbi cã închid graniţa, aşa cã avu mare noroc. Bine, el cam tot timpul are. Acuma stã la distanţã de noi, şi-a pus un cerc la brâu, sã ne ţinã la depãrtare, nu care cumva sã sã apropie cineva, cã începe sã chirãie. Da trece ea şi criza asta, pun eu mâna pe el şi-i aplic metoda a treia, sã-şi bage minţile în cap. Bine, nu o sã şi le bage, da mãcar îl sperii, aşa.
Mã fraţilor, nu ştiu cum se face, da ai noştri bine cã stau în carantinã ori izolare, da nu sã lipeşte coronavirusu de ei. Începu cu primaru şi continuã cu viceprimaru, aflat acuma la izolare, dupã ce a umblat pin sãli bântuite de pandemie. Sã pare cã pãnã acuma am fost feriţi, da nici nea Virgil Popescu n-a scãpat. Acuma lucreazã di la domiciliu, deşi io cred cã dupã neşte de-ale gurii tot sã duce, pãnã la colţul strãzii. Da important e sã trecem cu bine de vremurile astea, cã zisã Tanţa lu’ Pecingine cã nici ea nu a apucat timpuri ca acum şi nici a bãtrânã a ei. Aşa cã scapã cine poate.
Acuma, sã luarã ceva mãsuri la nivelul oraşului şi dacã nu vine vreun val peste noi, s-ar putea sã scãpãm uşor. Între timp, cam dispãrurã personajele care credeau cã fac cãrţile pin urbe. Nu sã mai ştie pe unde e nea Gherghe, o fi pi la poarta PRO România, o aştepta la uşa PMP, nu sã ştie exact, cã nu l-a mai vãzut nimenea. E drept cã şi virusu ãsta atacã şi el pe categorii şi omu’ s-o fi tupilat pe undeva sã-i fie bine, ca sã nu-i fie rãu. Cã nea Gherghe sã pricepe la de astea. Ori o fi rãmas la shopping pi la Viena, mai ales cã nici spitalele de acolo nu sã comparã cu ale noastre. Da noi îi dorim sãnãtate, cã de asta avem toţi nevoie. Bine, acuma şi nea prefectu’ rãmasã în urmã, pin 4 martie, când trimitea avertizãri cãtre preşedintele di la Consiliul Judeţean, de parcã instituţiile statului se pot folosi aşa, la ameninţãri, când îi vine oricui socoteala. Între timp sã mai ocupã cineva sã-l filmeze pi la neşte verificãri, da sã vede cã lucrurile sunt forţate. Şi când te gândeşti cã sã aude cã taman ce câştigã un concurs, pe un post garantat, la nivel central, ce sã mai zici. O fi fost singurul candidat?!
Mã nepoate, da taman când venirã noile autobuze, sã feresc oamenii sã meargã cu ele. Sã vezi cum sã feresc unii de alţii, cum sã lasã unul înaintea celuilalt, ce îmbulzealã, ce bãtaie pe locuri, ca altãdatã. Acuma, fiecare nu ştie cum sã stea aproape de uşã, sã coboare repede, nu care cumva sã sã aleagã cu ceva.
Aşa veni şi al lu’ Zbanghiu, tot într-o fugã, cã sã întâlni pe stradã cu vreo doi îmbrãcaţi în combinezoane albe, de nu ştia dacã sunt fantome sau extratereştri. Abia îşi reveni omu, cred cã şi acuma îi sare inima din piept. Da sã linişti când vazu cã în urma lor vena agale o cabalinã, cã nu sã prea vedea dacã-i armasar sau iapã. Sã pare cã, atât extratereştii, cât şi mârţoaga, verificau care este stadiu’ montãrii semnelor de circulaţie în cartierul de pe aeroport.
Aia e, mã fraţilor, aveţi grijã de voi şi ai voştri, cã dacã nu avem fiecare, cine ştie cu ce ne alegem. Aşa cã, pãnã data viitoare, hai sã fiţi iubiţi şi mai ales sãnãtoşi!
