Omenirea a trecut prin lucruri mult mai grave, dar a supravieţuit. Nu toatã, dar şi-a revenit şi a mers mai departe. Au fost generaţii care au primit câte o molimã, un rãzboi, direct în faţã şi au trecut peste ele. Unii au trecut. Alţii au rãmas în urmã şi nu i-a mai putut ridica nimeni pentru cã erau cu toţii morţi. Omenirea are resurse sã supravieţuiascã. Moartea este cel mai bun medicament pentru trezirea la realitate. Omenirea a devenit în mod simultan conştientã de valoarea vieţii şi de fragilitatea acesteia. Ar trebui redescoperitã solidaritatea umanã. Poate chiar şi curajul. Dar curajul poate echivala cu moartea în zilele pe care le trãim. Sunt cei din prima linie care iau contact zi de zi, orã de orã, minut de minut cu moartea. Pentru ei nu mai existã nimic, decât salvarea de vieţi. Este vorba de medici. Apoi sunt rândurile doi şi trei: personalul de la ambulanţã, pompierii, protecţia civilã, poliţia, jandarmeria şi la un moment dat armata.
Fragilitatea vieţii este extraordinarã, chiar dacã Omul se crede stãpânul Planetei şi propriul sãu stãpân, cum îndemna Arghezi. Dar un inamic atât de mic, invizibil, ne aratã cã nu contãm. Omul nu conteazã, indiferent de nivelul la care a ajuns cu evoluţia sa. De fapt, ne aratã cã singurele lucruri care conteazã sunt altruismul şi iubirea. Poate cã este vorba de ce spuneau şi Iisus sau Buddha sau orice alt zeu sau semizeu. Nu am ţinut niciodatã cu adevãrat la lucrurile reale şi importante. Pentru jumãtate din Planetã viaţa era ca şi pânã acum: viruşi, foamete, moarte, doar cã Omul civilizat era prea ocupat sã vadã viaţa realã de pe Planetã. Dar, în faţa morţii, suntem cu toţii egali. Nimeni nu poate sã scape, chiar dacã are iluzia puterii şi resursele pentru a supravieţui.
Poate cã şi interconectarea masivã, internetul, media, reţelele sociale ne oferã senzaţia copleşitoare a lucrurilor care se întâmplã în timp real, a stãrii de fapt. Sigur cã mai sunt şi ştirile false şi manipulãrile şi cei care profitã de crizã pentru a-şi satisfice nevoile primare, egoismul, nevoia de a acumula sau dorinţa de putere. Şi sunt destule cazuri în care vedem cã omul nu se vindecã nici în momentele de crizã profundã. Unii nu redescoperã în ei latura omului bun. Dar probabil cã sunt mai mulţi oameni buni, decât cei mai puţini buni. Problema este ce facem aici şi acum pentru ca umanitatea sã nu se piardã şi nu omenirea. Omenirea poate sã piarã de la un inamic foarte mic, invizibil, dar umanitatea va trebui sã supravieţuiascã, chiar şi pe o planetã pustie. Conteazã cum pleci, chiar dacã pleci. Chiar dacã din spaţiu Planeta este un punct foarte mic şi lipsit de moarte, ţipete, râsete, viaţã. Este doar o linişte şi deloc o zbatere.
Omul a arãtat însã cã este capabil sã se ridice şi sã meargã mai departe. Omul genial s-a ridicat tot timpul deasupra şi a tras dupã el lumea. Mai devreme sau mai târziu poate va apãrea şi un antidot la pandemie. Poate mai târziu şi nu ne vom mai regãsi cu toţii. Unii vor trebui sã plece. În faţa morţii nu rezistã nimeni. Conteazã cine se va ridica şi cum se va ridica şi cum va merge mai departe. Probabil cã nu este ultimul lucru rãu care i se întâmplã omenirii. Altele mai urâte au avut loc în trecut: milioane şi zeci de milioane de morţi. Totul se mãsoarã acum în morţi. Fiecare generaţie nu se comparã însã în numãrul de morţi cu care a rãmas în istorie, ci prin umanitate. Trebuie sã arãtãm cã suntem capabili sã evoluãm şi sã folosim resursele cu adevãrat pentru viaţa şi pentru sãnãtatea omului şi nu pentru distrugere şi pentru rãzboi. Cele mai multe resurse sunt alocate de statele lumii nu pentru o viaţã mai bunã sau pentru progresul medicinii, ci pentru rãzboi şi pentru industria militarã. Avem nevoie de credinţã, de responsabilitate, de umanitate, religioasã sau nereligioasã. Credinţa ne spune sã nu-l ispitim pe Dumnezeu, sã ne aruncãm în mare, sã vedem dacã ne va salva. Ideea este cã trebuie sã ne asigurãm cã am dat dovadã de o mare umanitate, fie cã existã sau nu existã Dumnezeu, sau vom fi salvaţi sau nu, sau vom primi o rãsplatã sau nu, dupã ce vom muri. Aceasta este lecţia pe care o avem de învãţat în aceste zile: Lecţia umanitãţii.
