* Dacã în urmã cu o sãptãmânã sau douã cuvântul de ordine era „spãlaţi-vã pe mâini cât mai des”, de curând, s-a mai adãugat unul: „staţi acasã”. Ambele, în ideea de a limita efectele acestui coronavirus, ce pare sã blocheze la mantinelã activitatea întregii planete. Este clar cã trebuie depãşitã etapa folcloricã a glumiţelor mai mult sau mai puţin reuşite de pe Facebook cã spãlatul pe mâini şi statul acasã nu sunt decât nişte imperative elementare. De aceea, începând de luni, în România a fost instituitã starea de urgenţã, despre care, la început, toatã lumea îşi dãdea doar cu presupusul. Cãci, pânã sã se gândeascã Iohannis, curgea mult prea multã apã inutilã pe Dâmboviţa. Marţi, într-un final, au apãrut Marcel Vela şi Raed Arafat cu o mulţime de precizãri, mai exact de interdicţii de care orice persoanã responsabilã ar trebui sã ţinã seama. Se vor închide restaurantele, barurile. Cluburile de zi şi de noapte. În general tot ce se poate numi local de perdiţie sau ce poate fi asimilat acestora. Personal, mã bucur de închiderea aşa-numitelor cluburi de noapte, din nişte binecuvântate motive, despre care am mai vorbit şi altãdatã. Aceste stabilimente sunt nimic altceva decât nişte focare de proliferare a prostituţiei şi a consumului de substanţe nocive, sub paravanul generos al divertismentului, muzicii, tinereţii neinhibate şi alte asemenea atrãgãtoare etichete. Şi pentru asemenea stabilimente, anumite restricţii de funcţionare, dacã nu închiderea lor, pur şi simplu, sunt mãsuri care, în condiţiile stãrii de urgenţã, se impun cu necesitate. Deci, sunt şi nişte pãrţi pozitive ale acestei perioade de sacrificiu, pe ansamblu.
* Problemele mai deosebite ce pot apãrea în perioada urmãtoare sunt legate în special de nerespectarea regimului de izolare de cãtre unii cetãţeni afectaţi, într-un fel sau altul, de acţiunea virusului şi de numãrul crescând de diasporeni care revin în ţarã. De asemenea, simţul civic şi colaborarea deschisã şi sincerã cu autoritãţile vor fi la mare preţ în viitorul apropiat, mediu şi lung.
* Luaţi cu tot felul de evenimente ce şi-au pus amprenta asupra listelor noastre de prioritãţi, am neglijat sã marcãm împlinirea a 55 de ani, pe 12 martie, a trecerii în Eternitate a marelui cãrturar umanist român, profesorul, criticul şi istoricul literar, prozatorul, poetul, eseistul, dramaturgul şi publicistul G. Cãlinescu. Se poate spune cã, prin valoarea sa intrinsecã dar şi prin caracterul proteic al creaţiei sale, G. Cãlinescu este personalitatea literarã româneascã emblematicã pentru întregul secol XX. Şi nu numai, pentru cã modelul cãlinescian face parte dintre acelea care transgreseazã epocile. Avea doar 66 de ani când a trecut Dincolo. O vârstã a deplinei maturitãţi. Cãlinescu, a lucrat, pânã în ultima clipã, pe exemplarul ediţiei princeps al Istoriei literaturii române de la origini pânã în prezent în vederea realizãrii celei de-a doua ediţii. Un ideal rãmas neîmplinit, sarcina aceasta revenindu-i celui mai cunoscut discipol al sãu, Al. Piru, cel care a îngrijit ediţia a doua a celebrei Istorii… cãlinesciene, apãrutã abia în 1982, la Editura Minerva. Opera sa, editatã atât în ţarã, cât şi în strãinãtate, de nenumãrate ori, este unul dintre ambasadorii cei mai prestigioşi ai culturii româneşti în întreaga lume.
* Rãspândirea virusului cunoaşte o arie din ce în ce mai vastã, trecând şi dincolo de Atlantic. Pe de altã parte, se pare cã nu e departe momentul când întreaga Uniune Europeanã şi nu doar câteva state componente îşi va închide graniţele, dând o nouã dimensiune fenomenului. Despre consecinţele strict economice ale acestuia, nimeni nu se încumetã a vorbi cât de cât serios, deşi aici se vor consemna consecinţele cele mai dramatice ale acestuia.
