* Vã spuneam şi sãptãmâna trecutã, stimaţi cititori, cã unul dintre motivele pentru care iubesc luna februarie este acela cã, în aceastã interesantã lunã, s-au nãscut doi mari scriitori, Marin Sorescu (19 februarie 1936) si Eugen Barbu (20 februarie 1924). Doi mari scriitori care nu s-au iubit cam deloc în timpul voieţii lor, dar care convieţuiesc paşnic în Panteonul literelor române. Ce am omis eu sã vã spun este cã ambii scriitori, şi Barbu şi Sorescu, au avut parte, în viaţa lor terestrã, de tratamente cât se poate de ingrate din partea confraţilor contemporani. Eugen Barbu, romancierul de succes, care a ţinut ani buni bugetul Uniunii Scriitorilor, a fost exclus, la începutul anilor ‘90, de acolo de o gaşcã de golani aflatã sub conducerea aşa-zisului poet viitor moşier, pescar şi vânãtor de zestre, Mircea Dinescu. Tot cam în aceeaşi perioadã, un grup de scriitori şi redactori din jurul revistei craiovene „Ramuri” au trimis o infamã scrisoare acolo unde trebuia, în urma cãreia Marin Sorescu a fost eliberat de la conducerea revistei. O sã ziceţi cã aşa e lumea, aşa sunt vremurile, comploturi au fost şi vor mai fi. Dar, cel puţin în cazul lui Sorescu, sã ajungi sã fii dat afarã de… copiii tãi de suflet pe care i-ai promovat, cãrora le-ai dat o foarte bunã pâine de mâncat, parcã e mult prea dureros. Unii dintre ei sunt astãzi mari granguri pe la Uniunea Scriitorilor, unde primesc noi membri, pe bazã de plicuri, de carnet de membru de partid, miel, peste, ouã, vin (operaţiunea MOV) şi alte asemenea delicatese. Cel puţin aşa pretind unii dintre aspiranţii de datã recentã. Pe noi, nu asemenea lucruri ne-au surprins în mod deosebit, ci faptul cã printre semnãturile jegoase ale delaţiunii contra lui Marin Sorescu am întâlnit şi pe cele ale unor persoane pe care le consideram în afara oricãror bãnuieli de incorectitudine sau de neprincipialitate (G. Popescu, C. Barbu. etc.). În fine, la o altã scarã a pãţit-o, cândva, şi un alt sãrbãtorit celebru al acestor zile, sculptorul Constantin Brâncuşi (pe 19 februarie – 144 de ani de la naştere). Acestea sunt vremurile şi apoi, „toate-s vechi şi nouã toate”. De-ale lunii februarie! Mai ştim noi şi alte nãzbâtii de acest gen (şi de alte genuri), dar le pãstrãm pentru anul viitor, dacã Domnul Dumnezeu ne va mai îngãdui sã trãim pânã atunci.
* Apropo de Brâncuşi! Aşa zisul ministru al Culturii – na, cã nu i-am reţinut numele! – l-a invitat pe Klaus Iohannis sã vinã la Târgu Jiu pentru a face reclamã la Masa Tãcerii, fiindcã dumnealui s-a obişnuit cu asta, dupã ce, cu ceva timp în urmã, s-a aşezat cu fundãlãul sãu lat şi indecent, pe unul din scaunele din jurul mesei, ignorând cã are de-a face cu o operã de artã şi un astfel de gest este interzis. Drama e cã actualul ministru al Culturii nu a dorit sã facã o ironie faţã de atitudinea lipsitã de bun-simţ şi respect a lui Iohannis ci a vrut sã se facã, încã o datã şi încã o datã util , la modul slugarnic, în faţa lui Iohannis. Râsul lumii!
* Problema alegerilor anticipate a ramas în suspensie, dupã decizia PSD de a nu participa la învestirea (vorba vine) Guvernului Orban 2 care ar trebui sã se petreacã sãptãmâna viitoare. Prin urmare, în aceastã situaţiune, profund confuzã, ca sã nu zic de-a dreptul neserioasã, nouã ne este greu sã facem previziuni sau analize. Mai ales cã, iatã, neseriozitatea continuã cu audierea aceloraşi membri ai cabinetului Orban în Parlament. Probabil, în speranţa cã vor fi devenit, în douã sãptãmâni, ceva mai competenţi. Dacã nu chiar competenţe absolute.
