Ţara aceasta nu are niciun fel de strategie pentru viitor. Nu ştie ce o aşteaptã. Unii se întreabã dacã mai este condusã de români, dacã mai este guvernatã. În aceşti ani tulburi se joacã viitorul ţãrii şi nimeni nu pare sã bage de seamã. Este vorba de politicile energetice ale României, în raport cu politica energeticã a UE. Acordul verde adoptat la nivelul Parlamentului european spune cã pânã în 2050 UE va fi neutrã din punctul de vedere al emisiilor de CO2. Este un vis aproape imposibil pentru cã nu are susţinere practicã.
În primul rând, este vorba de coordonate climatice diferite între statele membre ale UE. Nu se comparã nevoile energetice ale statelor dezvoltate cu nevoile energetice ale statelor în curs de dezvoltare. Discuţia trebuie sã ţinã cont şi de zona geograficã a ţãrilor din UE. Sunt necesitãţi diferite între nord şi sud în ceea ce priveşte asigurarea agentului termic în perioadele reci. Mai sunt nevoile industriei şi a marilor consumatori. Unele ţãri nu îşi vor permite sã renunţe la independenţa energeticã, respectiv la gaze şi la cãrbune, tocmai pentru cã în jurul lor au state non-UE care investesc masiv în termocentrale pe bazã de cãrbune. Este cazul României care este înconjuratã de state care nu fac parte din UE, care produc energie pe bazã de cãrbune, cum este cazul Serbiei şi Ucrainei. România tinde sã se transforme într-un importator net de energie electricã, dacã îşi va închide capacitãţile pe gaze şi cãrbune, fãrã sã punã alte surse de producere a energiei electrice în loc.
Şi mai interesant va fi cã statele UE îşi vor închide propriile capacitãţi de producere a energiei electrice pe gaze şi cãrbune şi vor ajunge sã importe acelaşi tip de energie electricã de la vecinii care nu sunt în UE. Sunt nişte anomalii care trebuie discutate de liderii UE. România trebuie sã îşi joace cum trebuie cartea şi sã negocieze foarte dur. Poate juca inclusiv pe cartea ieşirii din UE, în schimbul pãstrãrii independenţei energetice. O ţarã care nu îşi mai poate asigura independenţa energeticã este ca şi cuceritã. Oricum, depindem un pic de gazele din import. Vom deveni şi mai mult dependenţi energetic, dacã vom renunţa la cãrbune şi la gazele autohtone, fãrã sã punem alte tehnologii în loc, regenerabile, nucleare sau de alt tip. Deocamdatã, nu se ştie dacã existã noi tehnologii capabile sã producã energie electricã şi dacã ţara noastrã va avea acces la ele. România riscã sã se transforme într-un pacient mort, dacã renunţã la independenţa sa energeticã, fãrã sã punã altceva în loc.
Mai este nevoie de foarte mulţi bani pentru refacerea zonelor afectate de minerit. Nu sunt prea multe, dar dacã nu se face nimic, acestea riscã sã se transforme în zone nelocuite, fãrã viaţã. Nu s-a fãcut nimic pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagrã. În România, cercetarea este la pãmânt.
Apoi, zero emisii de CO2 pânã în 2050 înseamnã transport electric în totalitate. Dar din ce vom produce energie? Zero emisii înseamnã şi transformarea industriei care consumã energie electricã pe bazã de combustibili fosili. Mai este şi problema asigurãrii agentului termic. În România foarte multe familii folosesc centrale pe gaze pentru nevoile de zi cu zi şi pentru agentul termic în perioada de iarnã.
Lucrurile sunt mult mai complicate. Este adevãrat cã pacientul este pe masa de operaţie şi trebuie operat ca sã nu moarã. Dar UE riscã sã se ducã în cap, dacã nu este atentã la ce fundaţie construieşte acum pentru viitor. Sã nu uitãm cã SUA şi China şi alte state mari nu promoveazã politici similare şi nu existã un acord global cu privire la emisii zero de CO2 pânã în 2050. Aşadar, demersul UE este unul lipsit de realism. Este nevoie de un efort global pentru gãsirea de soluţii. Toate statele lumii trebuie sã îşi asume construirea viitorului, nu doar statele UE. UE nu este închisã sub un clopot de sticlã şi emisiile de CO2 din statele vecine nu se opresc la graniţele UE sau Schengen. Este o utopie ce se încearcã acum. Trebuie fãcute eforturi pentru a gãsi întâi alternative serioase, pentru a gãsi alte modalitãţi curate de producere a energiei electrice, dupã care sã se treacã la nivel global la noile tehnologii nepoluante. Adicã bani masivi în cercetare la nivel global. Pânã la urmã suntem pe aceeaşi planetã, chiar dacã unii au altã senzaţie. Politicienii din UE viseazã basme. România oricum nu are un cuvânt de spus în povestea asta.
