* Trecurãm şi de ziua cea mai deprimantã din an, dacã e sã ne luãm dupã concluziile… specialiştilor nu ştiu de pe unde. Specialişti care ar fi luat în calcul ba una, ba alta şi ar fi ajuns la concluzia asta fermã. Dar cine poate lua în calcul toate imponderabilele fiinţei umane, astfel încât sã decreteze cu maximã precizie cã ziua Z ar fi chiar cea mai depimantã zi din an? Chiar cine? Pentru cã firea umanã este atât de complicatã, de imprevizibliã, încât şi-ar putea permite, sã zicem, libertatea de a recurge, chiar în proclamata zi a tuturor depresiilor, la cele mai mari şi mai deşucheate nãzbâtii, chefuri, depravãri doar pentru a-şi demonstra cã ziua cea mai deprimantã din an este o gogoriţã, menitã a provoca nişte reacţii adverse şi a gãsi, dimpotrivã, pretexte pentru orice tip de paranghelie, datã fiind absenţa prilejurilor de chef din aceastã perioadã a anului.
* În ceea ce priveşte depresia, se poate spune cã ea este prin excelenţã un fel de „mal de siecle”, de rãu al secolului. Din punctul meu de vedere, deşi ar putea fi detectate şi alte cauze, depresia vine din diferenţa uriaşã între orizontul de aşteptare al fiecãrui om şi posibilitãţile efective ale acestei lumi, ale acestei societãţi, de a i le împlini. Dar, cum spuneam, sunt şi alte cauze, oarecum secundare, mai pregnant personalizate şi ţinând de regimul vieţii noastre interioare, afective, provocatoare de depresii. Nu le mai enumãr. Fiecare om a trecut, mãcar o datã prin ele – moartea unei fiinţe dragi, o mare iubire trãdatã, suferinţele apropiaţilor, ratarea unui examen important de admitere sau de promovare şi aşa mai departe. Nu vreau sã spun cã suntem o societate de depresivi, dar pot sã spun cã extinderea fenomenului pânã la a deveni unul pe scarã largã frâneazã considerabil eforturile societãţii spre o viaţã mai prosperã.
* Depresia pe scarã largã este provocatã de confuziile cu tentã violentã din viaţa publicã/politicã. Schimbarea de guvern de acum câteva luni nu a eliminat aceste confuzii, ba chiar le-a sporit. Liberalii, cu falsele şi gongoricele lor competenţe dau chics pe toatã linia. Practic, fiecare tentativã a lor de a pãtrunde pe un domeniu al logicii, al eficienţei, al competenţei manageriale se soldeazã cu câte un eşec rãsunãtor şi duce la creşterea tensiunilor în spaţiul public sau la o deja pusã pe tapet moţiune de cenzurã. Între repere, taberele agitate de lãtrãii de serviciu, îşi dau sârguincios la gleznele deloc fragile, ba prin Parlament, ba pe la televiziunile de ştiri bucureştene sau provinciale. S-a trecut masiv la înlocuirea vechilor echipe din serviciile deconcentrate cu noile echipe de competenţi şi… competente. Unele numiri, la o sumarã privire pe organigrame, ridicã nişte semne de întrebare. Nu neapãrat în sensul notorietãţii respectivilor, ci al performanţelor care i-ar putea recomanda. „Vocea şi talentul”, cum ar veni. Cine este, de pildã, în sensul de ce anume o recomandã, doamna Mariana Gabi Dumitraşcu, inspector şcolar pentru disciplina Limba şi Literatura Românã? Dumneaei poate fi un cadru valoros, dar judeţul Mehedinţi este foarte bine reprezentat cu cadre de valoare şi cu experienţã incontestabilã la aceastã disciplinã. Nu dau exemple pentru cã nu doresc sã nedreptãţesc prin omisiune pe cineva. Era de unde sã se aleagã. Atu-ul major al d-nei Mariana Dumitraşcu ar fi, din câte aflãm, recomandarea deputatului Virgil Popescu, ministru peste trei-patru domenii în Guvernul Orban, dar priceput, iatã, şi în zona disciplinelor umaniste. În sfârşit, exemple ar mai fi, nu doar în zona învãţãmântului, iar lista no name este destul de cuprinzãtoare… Sã mai aşteptãm, totuşi, pentru cã, la asemenea… plajã de competenţe, estimãm cã primele derapaje nu vor întârzia sã aparã. Din pãcate…
