Încep, inevitabil, şi confruntãrile politice locale. În marile confruntãri electorale din acest an, jucãm şi noi rolul şi ocupãm locul nostru. Harta politicii autohtone ne cuprinde şi pe noi, iar iureşul dezbaterilor şi al disputelor va acoperi fiecare oraş, fiecare comunã mehedinţeanã.
Anul 2020 e aproape complet acaparat de politic, de calcule şi confruntãri al cãror scop este accederea la putere. Nu ştim deocamdatã cine va candida – vremea lansãrilor de candidaturi încã nu a sosit – dar nici nu mai e mult pânã atunci. Partidele deja îşi antreneazã candidaţii. Au început conferinţele, congresele – actorii se aflã foarte aproape de linia de start. Probabil cã apogeul campaniilor electorale va fi atins undeva dupã sãrbãtorile de Paşte – atunci va fi ultima perioadã de armistiţiu pânã la alegerile locale.
Apoi vor veni o lunã-douã de foc, promisiuni, nervi, ameninţãri, scandaluri, declaraţii. Dupã aceea încep calculele politice la nivelul consiliului judeţean şi al consiliilor locale. Vom avea preşedintele consiliului judeţean, viceprimari, cãci primarii vor fi deja aleşi. Asta dacã nu se schimbã ceva în privinţa legislaţiei.
Abia prin iulie va fi linişte, pauzã, vacanţã.
Apoi prin octombrie o luãm de la capãt, cãci votãm senatori şi deputaţi. În decembrie, probabil, vom avea un nou guvern – de data aceasta unul al expresiei directe a alegãtorilor, nu unul rezultat în urma manevrelor parlamentare. Un guvern legitim, cu o susţinere parlamentarã viguroasã. În linii mari cam aşa va arãta anul 2020, unul politizat la maxim, exasperant de politizat.
Ce vom câştiga noi, simplii cetãţeni, în urma acestui lung exerciţiu electoral?
Aparent, mai nimic.
Vom câştiga cel puţin trei ani de, sperãm noi, stabilitate politicã – un climat social-economic mai liniştit, propice dezvoltãrii, lipsit de gargara politicã. Adevãrul este cã România de azi e o ţarã care rãsuflã uşuratã intermitent, maxim trei ani, apoi un an, un an şi ceva se autosufocã din cauza politicianismului. În acest scurt rãgaz nepolitic (dacã nu avem crize, dacã nu cad guverne) trebuie sã rezolvãm tot ce se poate rezolva: şomajul, inflaţia, spitalele, autostrãzile etc.
Dacã nu ne grãbim, dacã nu ne mişcãm repede, vin crizele politice, vin alegerile şi gata, totul e suspendat un an, cel puţin.
Asta e România normalã!
