Ce mai discuţii s-au aprins în spaţiul public odatã cu declaraţiile noilor guvernanţi privind reducerea unor posturi din aparatul bugetar de stat. Sigur cã, la drept vorbind, statisticile aratã o creştere destul de semnificativã, în ultimii ani, a acestor posturi, cu cheltuieli pe mãsurã. Acum, rãmâne de vãzut cât de justificatã, de rezonabilã sau nerezonabilã a fost aceastã creştere.
Din punct de vedere bugetar, al strategiei statului privind politicile propriului personal angajat, e ok sã pui problema reducerilor, sã-ţi faci nişte proiecţii bugetare şi nişte calcule de eficienţã.
Dar din punct de vedere politic, ca impact social la nici douã luni de la aflare-n guvernare, nu mi se pare deloc o idee prea înţeleaptã. E prea brusc şi prea violent exprimatã într-un spaţiu public şi aşa sensibilizat de abia încheiatã campanie electoralã.
Cum s-ar aştepta noii guvernanţi sã fie înţeles acest mesaj? Normal cã oamenii se sperie. Mulţi se gândesc acum cã îşi vor pierde locurile de muncã. Unii nici nu fac bine diferenţa între ceea ce se spune în declaraţii politice şi ceea ce se poate face, realmente, legal, aşa cã se tem, încep sã se îngrijoreze de stabilitatea locului de muncã. Tactic, nu cred cã liberalii au punctat bine lansând tema aceasta pe piaţa politicã a momentului. Nu este o temã pozitivã, cu un impact social pozitiv, dimpotrivã. Sigur cã nu le putem cere liberalilor sã gândeascã şi sã practice un discurs politic populist, sã punã în operã mãsuri stângiste. Chestiunea diminuãrii aparatului bugetar e ruptã dintr-o viziune de dreapta, ţine de liberalism, nimic de zis. Doar cã momentul politic nu ştiu cât de propice poate fi, odatã ce intrãm într-un an în care fiecare vot conteazã, şi, în mod, cert, cei afectaţi de eventualele mãsuri, în niciun caz nu vor vota cu dreapta. Dacã o ţine în ritmul acesta, guvernul Orban riscã sã devinã repede, chiar foarte repede, un guvern antipatic. Mai ales cã nu e un guvern adus la putere prin votul direct al oamenilor, ci prin voinţa jocului parlamentar. Şi nici nu are în spate vreun trecut de mãsuri bune, un fundament de realizãri administrative care ar putea „îndulci” şocul unor concedieri masive. Dar fiecare cum îşi aşterne, aşa doarme.
