„România – o mare de speranţã democraticã între autoritarismele din Europa Centralã şi de Est”. Aşa titra un analist occidental pro-american despre România şi despre alegerile prezidenţiale, cu gândul cã va câştiga Iohannis, candidatul de centru dreapta. Şi a câştigat. Nu este meritul lui Iohannis, nici meritul americanilor, nici al liberalilor, ci doar al poporului român. România suflã şi în iaurt, dupã ce s-a ars cu 50 de ani de zeamã comunistã extrem de fierbinte. Chiar şi un preşedinte leşinat precum Klaus Iohannis. Acesta nu face nici bine nici rãu. Este ca o pastilã care nu are niciun efect. O pudrã fãrã efecte aparante, un efect Placebo care îţi poate face bine, dacã ai credinţa cã este vorba de o pastilã adevãratã.
Efectul Placebo este posibil sã fi funcţionat în cazul celor 2 milioane de tineri de peste 18 ani care au ieşit la vot şi care îi strigã Dãncilã pe prietenii lor mai puţin înzestraţi intelectual.
Efectul Placebo a funcţionat pentru unii dintre alegãtori. Alţii au mers şi au votat dupã regula rãul cel mai mic sau prostul cel mai puţin prost. Alţii au stat acasã, supãraţi cã nu au cu cine, dacã le-a dispãrut Barna din turul al doilea. Sigur cã şi Iohannis şi echipa au avut un rol în acest scenariu, dat fiind faptul cã preşedintele a dorit-o cu orice preţ pe Dãncilã în turul al doilea. Între un papã lapte şi un prost ce sã alegi? Îl alegi pe tolomac. Poate îi merge mintea, chiar dacã mai lent. Ori prostul poate sã fie destul de periculos, mai ales dacã încape pe mâna cui nu trebuie. Din partea lui Iohannis nu o sã avem nicio surprizã legatã de o reîntoarcere cãtre Rusia şi tarele din trecut.
La Dãncilã nu ştia nimeni de ce era în stare dacã încãpea pe mâna cuiva dinspre Est. Cert este cã ne aşteaptã cinci ani decisivi pentru România. Iohannis nu se mai poate plânge cã nu are Guvernul şi nu poate sã îşi punã în aplicare viziunea. Adicã, sã construim şi noi spitalele regionale în urmãtorii cinci ani, sã remodelãm sistemul de educaţie, sã îl facem mai performant. Apoi, în cinci ani sã avem în sfârşit autostrãzile şi drumurile expres cãtre care tot tânjim de 30 de ani. Poate şi un litoral modernizat. Sigur cã va mai rãmâne şi partea economicã legatã de atingerea unui nivel de trai decent. Mãcar la un venit de o mie de euro pe cap de locuitor lunar, net. Plus o justiţie eficientã, necoruptã şi imparţialã.
Aceste lucruri însumate ar putea genera atmosfera propice întoarcerii acasã a milioanelor de români care au plecat, sã îşi facã un rost în afara ţãrii. Sunt în primul rând românii care au plecat din cauza sãrãciei. Ei vor fi primii care se vor întoarce sã facã afaceri în ţarã, sã îşi repare casele, dacã nu cumva le-au reparat deja. Şi trebuie aduşi cât mai repede acasã, pentru cã dacã au copiii care nu au învãţat încã limba românã atunci este destul de clar cã nu se vor mai întoarce.
Klaus Iohannis ar trebui sã facã şi el ceva în urmãtorii 5 ani, dupã ce 5 ani nu a mişcat mare lucru şi doar se laudã cã vrea sã îngroape de tot PSD. Deocamdatã, acesta nu este un proiect de ţarã, ci mai degrabã o agendã politicã personalã a şefului statului. România are un guvern liberal, al preşedintelui şi trebuie sã îl vedem la treabã. Pânã acum a fost în joc de glezne pentru a nu face paşi greşiţi în campania pentru realegerea lui Klaus Iohannis. Este nevoie ca Orban sã lase glumele şi negocierile şi sã treacã la treabã, sã vedem un mediu economic predictibil, sã vedem investiţiile statului în infrastructurã şi în mediul energetic. Sã vedem acele investiţii care sã genereze dezvoltare şi o creştere a nivelului de trai. Sã vedem poate şi câteva mari investiţii ale unor companii strãine, în special în partea de producţie.
Iohannis a rãmas şi el pe partea lui cu destule datorii faţã de români şi faţã de România şi nu a vorbit despre ele decât la modul generic. Este vorba de stoparea tãierii pãdurilor, eliminarea vizelor cu SUA, eliminarea MCV, intrarea în spaţiul Schengen şi altele, destul de concrete. Iohannis a uitat de ele şi nu a spus cã le va rezolva în urmãtorii 5 ani. E posibil sã îşi fi fãcut din nou planuri mari de concediu. De cinci ani.
