* Înaintãm în vârstã şi credeam cã am vãzut totul, cã nimic nu ne mai poate uimi sau clãtina convingerile consolidate de-a lungul atâtor ani… Uitãm, însã, cã România este ţara în care s-a nãscut absurdul. Mãcar în artã. Şi cum arta înseamnã mult pentru traiul cotidian al unui popor înzestrat şi sensibil, fireşte cã absurdul a devenit, cu vremea, un fel de linie de specific naţional în plan existenţialist.
* Iatã, spre pildã, marea problemã a dezbaterilor între cei doi candidaţi calificaţi în finala prezidenţialã de duminicã. În orice ţarã cu regim democratic, aceastã… spinoasã problemã este, din start, ca şi rezolvatã, protagoniştii în cauzã înţelegând sã se achite de toate îndatoririle scrise şi nescrise pentru aceastã împrejurare importantã din viaţa unui stat. Chestiunea e cã şi la noi aceste lucruri pãreau temeinic însuşite. Organizate corect, inspirat şi atrãgãtor dezbaterile candidaţilor la preşedinţia României erau aşteptate cu real interes de cetãţeni, indiferent dacã protagoniştii se numeau Ion Iliescu, Ion Raţiu, Emil Constantinescu, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Geoanã sau Adrian Nãstase ori Traian Bãsescu. Acest Iohannis s-a conformat cât de cât regulilor atâta vreme cât avea interesul sã o facã, adicã la prima sa candidaturã, cea din 2014. Acum, dupã ce a prins gustul puterii şi când are din ce în ce mai pregnant sentimentul cã este stãpânul absolut al acestei ţãri, în condiţiile când şi-a subordonat toate pârghiile de putere şi nimeni nu îndrãzneşte a i se opune, acest Werner nu mai ţine cont de nimic, se considerã un fel de om orchestrã şi modificã regulile dupã bunul sãu plac, susţinut şi încurajat de lacheii interesaţi din PNL. El a refuzat orice formulã tradiţionalã de dezbatere în compania Vioricãi Dãncilã, pretinzând cã nu doreşte sã dialogheze cu reprezentantul unui partid care „i-a gazat pe români” anul trecut pe 10 august, când, dupã cum se ştie, o turmã de zavragii demenţi puseserã la cale incendierea clãdirii Guvernului. Nu mai vorbim de intenţiile sale de a curãţa ţara de pesedişti, de a elimina din viaţa politicã PSD-ul, sau de a… ajuta PSD-ul sã moarã (!!), în cea mai bunã tradiţie nazistã. Ca sã salveze nişte aparenţe, acest ins a pus la cale o sinistrã şuşanea mediaticã, organizatã la Biblioteca Centralã Universitarã, în care dumnealui era şi moderator şi respondent la întrebãrile unor jurnalişti selectaţi sã participe şi sã-i punã întrebãri dupã gustul sãu. O asemenea demonstraţie de uleioasã şi gãunoasã slugãrnicie, mãrturisesc cã nu am mai vãzut vreodatã. Penibilul respirã prin orice vorbuliţã scoasã cu forcepsul din gura mestecãtorului, rumegãtorului de roci (bazalt, gresie etc.).
* Ca sã nu rãmânã şi dumneaei mai prejos, Viorica Dãncilã a organizat o conferinţã de presã, ceva mai plebee, la care jurnaliştii, indiferent de… culoare, au avut intrare liberã. Meritul acestei întâmplãri politico-jurnalistice, pe care coana Viorica a dus-o eroic la bun sfîrşit, a fost naturaleţea, firescul ei. Ziariştii au fãcut tot ce au vrut muşchii lor. Nu mai insist. Coana Viorica i-a lãsat sã-şi facã damblalele şi, într-un final, impresia despre dumneaei a fost, în general, favorabilã în ochii privitorilor. Chiar comparativ cu ceea ce a dorit sã arate Iohannis.
* Ce va fi duminicã? Nu cine ştie ce surprizã faţã de primul tur. Deşi eu, unul, l-aş dori trimis acasã, pentru totdeauna pe acest impostor de Iohannis. Din motive binecuvântate şi binecunoscute de toţi cei care vor sã rãmânã cinstiţi faţã de ei înşişi. Dar, cum românii nu se mai recunosc de mult timp în votul lor… Votul infidel…
