Este cea mai urâtã campanie electoralã pentru alegerile prezidenţiale, din 1990 încoace. Este anostã, insipidã, inodorã. Nu are dezbateri. Sunt doar promovãri electorale sau şuete la ceas de searã între realizatori plictisiţi şi candidaţi care stau prost cu memoria. Nici cine scrie discursuri nu mai are valoarea celor de altãdatã.
Candidaţii actuali reflectã exact ce a mai rãmas din România şi în România. Un amestec trist de „Om face şi noi ce-om putea şi dacã nu iese nu e vreo problemã, pentru cã nimeni nu este perfect”. Adicã, oameni fãrã viziune şi fãrã curaj. Adevãratul curaj, acela de a pune ţara înaintea ta şi de a nu face jocurile unor grupuri mai mari sau mai mici decât ţara. Pentru cã ţara este sacrã şi au murit milioane din popor pentru aceastã ţarã, fie în rãzboaie, fie la locul de muncã, fie muncind afarã pentru a trimite bani acasã, sã îşi creascã copiii. Banii tot pentru ţarã.
Nici jumãtate dintre candidaţii care vor sã fie preşedinte al ţãrii nu au demnitatea şi curajul de a conduce o ţarã prin furtunã sau pe timp de pace. Ai nevoie de un mare curaj sau de o mare prostie pentru a intra în luptã sã îţi conduci ţara. Ori o mare lipsã de responsabilitate, dacã tu chiar crezi cã cinci ani de zile vei fi doar un salariat şi vei merge în concediu ca toatã lumea. Sã îţi conduci poporul, ţara este cea mai mare misiune pe care un om o poate avea pe pãmânt. La noi, aceastã misiune nu are niciun fel de valoare, dacã ne uitãm la cine intrã în luptã şi care au fost rezultatele de pânã acum. Se spune cã peştele de la cap se împute sau cã sistemul îi înghite pe oameni, indiferent de ideile pe care le au şi de cât de mari reforme îşi propun sã facã.
Dar adevãratul curaj este acela de a spune Nu când vine vorba de interesul propriu. De a nu pune niciodatã în balanţã ţara ta cu orice altceva. Indiferent de ce jocuri îţi vor fi propuse de servicii sau de alte state sau grupuri de interese ţara ta este deasupra acestor jocuri şi acestor interese.
Din acest motiv unele ţãri mici sunt mari de fapt, chiar dacã populaţia sau teritoriul nu le încadreazã la acest capitol. România ar trebui sã fie una din cele mai puternice ţãri de pe glob, raportat la teritoriu, resurse, populaţie. Nu este şi nimeni nu înţelege de ce. O fi de vinã clasa politicã iresponsabilã, nedemnã şi imoralã. Şi incompetentã. Nu avem o cale ca ţarã, o misiune. Şi nu ar fi atât de greu, dacã s-ar întâmpla un lucru extrem de simplu: respectarea legilor, oricât de slabe sau de dure ar fi.
Probabil cã şi de data aceasta românii vor tinde sã creadã în soluţia omului miraculos care face câteva minuni şi transformã ţara într-una ca afarã. Una din care nu pleacã nimeni şi în care se întoarce toatã lumea. Dar sã ştiţi cã peştele de la cap se împute şi cum este preşedintele, aşa este şi ţara. Dacã preşedintele este intransigent, incoruptibil şi drept, atunci ţara va fi la fel. Preşedintele este cel care dã semnalul în toate instituţiile. Aşa nu mai merge. Nu mai procedãm cu jumãtãţi de mãsurã. Corupţii vor plãti cu adevãrat pentru faptele lor şi nu vor mai avea voie niciodatã sã ocupe funcţii publice.
Este foarte simplu dacã şi la noi în ţarã pedepsele se vor aduna şi nu contopi. Adicã în loc de pedeapsa cea mai grea, inculpatul sã primeascã totalul pedepselor pentru ceea ce a fãcut. Adicã în loc de cinci ani sã primeascã 65 de ani şi probabil cã nimeni nu va mai avea chef sã mai facã prostii. Dacã o crimã s-ar pedepsi cu 50 de ani în loc de 20 cu posibilitatea de liberare condiţionatã dupã 12 ani, atunci lucrurile s-ar schimba semnificativ. Dacã politicienii ar rãmâne fãrã averea dobânditã în mod necinstit şi ar pierde tot ce au acumulat atunci lucrurile cu siguranţã cã s-ar schimba.
Şi nu se va îndrepta naţiunea fãrã servicii curate şi oameni patrioţi. Şi soluţia nu este doar o justiţie durã, ci cheia pentru îndreptarea şi ridicarea ţãrii este reformarea profundã şi modernizarea învãţãmântului pe toate palierele sale.
Avem nevoie de un om care sã nu facã niciun fel de compromis când vine vorba de ţara sa, indiferent de domeniul de activitate. E nevoie de un preşedinte care sã se despartã definitiv de Securitatea care a supravieţuit şi în comunism şi de tarele ei transferate şi în democraţie
