*OBIECTIV MEHEDINŢEAN a ajuns la numãrul 1000! O mie de numere, în ceva mai mult de douãzeci de ani de la apariţie! Nu foarte multe sãptãmânale, în zilele noastre, ajung sã atingã o asemenea performanţã. Ea a fost posibilã datoritã coeziiunii colectivului redacţional, coordonat de acelaşi temerar, tenace şi extrem de serios, de responsabil cuplu de ziarişti, Teodor şi Gabriela Abagiu. Fãrã munca susţinutã şi fãrã sacrificiile lor, aceastã performanţã nu ar fi fost posibilã. Evident, de la înãlţimea ei, altfel privim lumea. Nu, desigur, nu cu trufie, ci cu un sentiment firesc de mulţumire sufleteascã. Şi cu starea tonicã datã de faptul cã, unde a mers mia, merge şi suta de mii!! * Sunt colaborator al acestei publicaţii aproape de la începuturile ei, la solicitarea amicalã a lui Teodor Abagiu. Am parcurs, exceptând douã pauze de câte aproximativ un an, toate fazele, toate perioadele importante pe care OBIECTIVUL le-a traversat în existenţa sa. Cu bunele şi cu mai puţin bunele lor. M-am bucurat de cãldura şi aprecierile colegilor de redacţie, cãrora le mulţumesc cordial pentru toate astea. Cum le mulţumesc soţilor Abagiu pentru cã mi-au publicat materialele, comentariile, fãrã niciun fel de imixtiuni în texte, chiar când poate nu erau întrutotul de acord cu punctele de vedere exprimate de mine. Asta denotã o concepţie, o atitudine profund sãnãtoasã pentru actul de presã, fiind, în acelaşi timp, o explicaţie a longevitãţii de apariţie a acestei frumoase publicaţii.
* Na, comedie, am ajuns sã ne lãudãm noi pe noi! Pãi dacã alţii au strângeri de inimã s-o facã!?
* Şi ce am putea noi scrie în acest numãr jubiliar? Chestiuni festive, festiviste, ode, ditirambi? Nu prea ne stã în fire. Consideraţii binevoitoare faţã de restul lumii? Dar câţi sunt cei despre care am putea sã scriem doar de bine? Despre cei care s-au trezit abia pe ultimul sfert de mandat cã pot sã facã ceva palpabil în folosul comunitãţii? Despre cei care au tot urlat de pe margine cã vor la butoane, iar acum, când au ajuns acolo, dau din colţ în colţ? Pânã la urmã, tot despre cei din prima categorie am fi dispuşi sã o facem, dupã principiul mai bine pe ultima sutã decât deloc.
* Altminteri, bãieţii ãştia, care au iniţiat moţiunea de cenzurã în cel mai complicat, mai nepotrivit moment, dacã e sã-l raportãm la contextul politic dominat de alegerile prezidenţiale din noiembrie, la îndemnul şi ordinul lui Werner, fac dovada cã au fost şi cã rãmân nişte irecuperabili şi penibili demagogi. Pânã acum, ei clamau „nesustenabilitatea” creşterilor de pensii şi salarii, acum, presaţi de campania electoralã şi de interesul Dulapului din Deal, dau asigurãri peste asigurãri, în frunte cu sinistrul personaj de la Cotroceaua Mov, cã nu se vor tãia pensii şi salarii şi cã asta e propaganda „ciumei roşii”. Sictir, „ciumã bubonicã”! Voi credeţi cã ne-a mâncat lupul sifilitic memoria şi nu mai ştim în ce ţarã şi înconjuraţi de ce faunã am trãit? Mãcar faceţi dracului ciocu’ mic şi încercaţi sã vã vedeţi de treaba la care v-aţi înhãmat ca nişte zevzeci nenorociţi ahtiaţi de putere, fãrã sã vã gândiţi la consecinţele nu neapãrat pe termen lung sau mediu, ci pe termen extrem de scurt.
* Pe nedemnul locatar cotrocean l-a apucat demenţa, pur şi simplu, demenţa cea mai purã. L-aţi vãzut cum s-a transformat în militant pe faţã pentru succesul moţiunii de cenzurã? Parcã intraserã dracii în el, aşa cum se mai întâmplase cu câţiva ani în urmã, când s-a pus în faţa coloanelor de zavragii sã dãrâme guvernul abia învestit. Noi am spus de atunci cã ipochimenul ãsta are mentalitate de complotist, animat de instincte totalitare. Ei, iatã cã astfel de instincte au dat din nou pe dinafarã. Pentru aşa ceva, insul ar trebui judecat şi bãgat la gherlã. O mai spun încã o datã: este de datoria fiecãrui cetãţean cu judecatã întreagã şi cu drept de vot sã facã tot ce e posibil ca, prin mijloace democratice, sã blocheze accesul la cea mai înaltã funcţie în stat al acestui individ nociv, care nu are nimic în comun cu interesele poporului român, pe care îl urãşte din toate viscerele sale. Nu ştiu dacã de la hitlericã încoace s-au mai auzit îndemnuri exterminatoare de genul „sã curãţãm ţara de pesedişti” sau „sã ajutãm pesedeul sã moarã”… „Pesedeul ãsta”, cu membrii şi simpatizanţii sãi cu tot înseamnã cam o treime din populaţia adultã a României. Înţelegeţi, stimaţi prieteni, ce vrea, pânã la urmã, descreieratul ãsta? („descreierat”, adicã lipsit de creier, de judecatã sãnãtoasã). Vã place? Daţi atunci cu buletinul de vot în dumnealui!
