* De când cu cazul Caracal, deci de aproximativ douã-trei luni, aflãm cã, în România, au fost semnalate circa 400 de dispariţii de copii şi adolescenţi. Nu discutãm acum vinovãţiile pentru aceastã mai mult decât îngrijorãtoare situaţie, deşi poate cã de aici ar trebui sã înceapã orice analizã a fenomenului. Ne întrebãm doar dacã nu cumva se aşteaptã ca aceste 400 de dispariţii sã se transforme, rând pe rând, în nişte „cazuri” sau, dacã vreţi, „dosare” precum cele de la Caracal. Doar pentru ca sã mai avem de… tocşoit douãzeci şi mai bine de ani de acum încolo? Doar pentru atât? Sau pentru a aştepta internaţionalizarea cazului? Pentru cã, iatã, un cetãţean având prenumele Johannes, din Olanda, ţara atât de arogantã şi de dispusã a oferi „retardaţilor” din Estul Europei lecţii de norme şi de comportament democratic, a fãcut recent o excursie în România, a rãpit o fetiţã de 11 ani dintr-un cãtun sãrac ca vai de mama lui, a suit-o într-o maşinã şi a omorât-o, abandonându-i cadavrul pe un câmp pustiu şi luându-şi, dupã aceastã sinistrã ispavã tãlpãşiţa în ţara natalã. Unde şi-a gãsit şi el sfârşitul, zice-se, ca urmare a unui act suicidal. Sã-l fi chinuit aşa de repede amintirile isprãvilor sale recente (cãci de cele mai vechi încã nu ştim)? Teama de poliţie? Sau dumnealui a fost niţel sinucis de tema izbucnirii unui scandal internaţional uriaş, în care Olanda risca sã fie datã drept exemplu negativ sau, mã rog, de rele practici? În fine cazul criminalului olandez care a venit tocmai în România sã-şi punã în practicã sinistrul viciu a şocat întreaga ţarã, aşa lentã-n reacţii civice, cum este ea de obicei. Pentru cã, la noi, se iese în stradã pentru orice fel de trinki-trinki, dar pentru cauze grave, cum ar fi abuzurile Justiţiei „independente”, încãlcarea Constituţiei tocmai de cãtre cei care ar trebui sã garanteze, prin funcţia deţinutã, respectarea ei sau cazurile acestea de pedofilie asociatã cu crimã de care vorbirãm, nu se deranjeazã nimeni. Uitându-se cã oricine, oricând poate deveni o victimã. Noi, pânã nu ne lovim cu capul de pragul de sus, nu reacţionãm la niciun fel de pericol potenţil. Lipsa de disponibilitate empaticã, absenţa conştiinţei civice, ideea cã las’ cã merge şi aşa?! Toate la un loc? Oricum, cum e nu e bine, iar România oferã imaginea unui teritoriu al nimãnui, a unui sat fãrã câini, în care oricine poate face exact ce vrea, fãrã sã fie tras la rãspundere. Trist, dar cât se poate de adevãrat. Iar când ne mai întrebãm cine ne mai apãrã şi pe noi în ţara asta, ar trebui sã ne gândim mai întâi şi la cât de vinovaţi suntem pentru aceastã situaţie, fiecare în parte.
* În vremea asta, Werner exerseazã, prin diferite colţuri ale patriei, dusul cazmalei în dreptul inimii, sã arate cât de patriot este el când se intoneazã imnul naţional, organizând întruniri cu partizanii şi simpatizanţii sãi, fãcându-se a nu observa cã abia peste vreo trei sãptãmâni se declanşeazã oficial campania electoralã. Dar ce-i pasã dumnealui, mai ales câtã vreme lumea se face cã nu bagã de seamã? Dumnealui de mult timp se şterge pe picioare cu Constituţia acestei ţãri mult prea îngãduitoare cu apucãturile lui mârlãneşti- teutonice. Exprim, încã o datã, pãrerea cã acest cetãţean trebuie împiedicat democratic, adicã prin vot şi fãrã ajutorul… dezinteresat al calculatorului, sã câştige un nou mandat la Cotroceni. Este un ins nociv, care nu are, practic, nimic în comun cu tradiţiile şi interesele fundamentale ale acestei ţãri.
* În aceste zile, acelaşi personaj s-a dus sã moţãie într-un fotoliu la sesiunea Adunãrii Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York. Privind fotografiile realizate la respectivul eveniment, nu se poate sã nu fi resimţit, ca şi mine, stimaţi cititori, un copleşitor sentiment de mândrie naţionalã vãzând cum preşedintele nostru moţãie artistic şi patriotic la cel mai înalt for mondial. Sã-l vadã cu adevãrat TOATÃ LUMEA de ce e în stare!
* Luni i-am vãzut pe unicul Sicã Balalaicã şi pe alţi câţiva caraghioşi anunţând, cu surle şi tobe, cã s-au strâns peste 233 de semnãturi, câte ar fi fost necesare pentru depunerea moţiunii de cenzurã împotriva Guvernului Dãncilã. Inclusiv de la unii parlamentari ai PSD. Aşa, şi? Textul moţiunii e gata? N-am prea înţeles. Cum nu am înţeles de ce a crescut numãrul de acatiste puse prin diverse biserici ca moţiunea sã nu treacã. Succes la toatã lumea!
* Ar fi rãmas doar nouã candidaţi în cursa pentru Cotroceni, dupã expirarea termenului de depunere a dosarelor cu semnãturi. Din pãcate, candidatul pe care eu, unul, mizam cã ar putea schimba aerul mult prea infestat de nãravuri vechi de la Cotroceni, Liviu Pleşoianu, nu a reuşit, pratic de unul singur sã adune 200.000 de semnãturi. Mare pãcat! Vom avea de ales între nouã hahalere absolute. Sumbru viitor se profileazã, printre atâţia caraghioşi şi atâtea hahalere, pentru aceastã ţarã mult prea nefericitã!
