…sau a XIII a Festivalului Smochinelor, un festival care, deşi a ajuns în al 13 lea an, nu iese cu nimic din tiparul celor 12 ediţii anterioare, adicã o manifestare cu cea mai proastã organizare din toate manifestãrile care se ţin în judeţul nostru peste an.
Dar sã o luãm punctual…
Dupã ce îţi rupi maşina pe o porţiune de circa 12 km, dupã Cazanele Mari, o porţiune pe care parcã nimeni nu ar fi trecut nici odatã în campanie electoralã pe acolo, ajungi în Şviniţa. Aşezatã pe o colinã pe malul Dunãrii, localitatea Şviniţa numarã astãzi aproximativ 1 000 de sârbi şi cca. 100 de români, un sat cocoţat pe un munte de calcar în care nimic nu mai merge. Minerii au rãmas pe drumuri la începutul anilor 2 000… Peştii refuzã de mult timp a mai intra în plasele pescarilor… Embargoul a dat faliment din anii ‘96…
Aceasta e Şviniţa, un sat de sârbi la capãtul Mehedinţilor care stã sub semnul zodiei negre.
Numai de necazuri a avut parte şi anul acesta. Pânã şi smochinii au degerat astã iarnã, noroc cã au un primar care se plimbã “ţanţoş” cu nasul pe sus, ca un cocoş în propria ogradã…
Dar sã revenim la festival şi la “smochinele” sale…
Din totdeauna ora din program nu a fost respectatã, te duci şi stai ca prostul în mijlocul satului şi te uiţi într-una la ceas, doar, doar o începe ceva sã îţi mai umpli timpul… cu toate cã primarul Şviniţei, ec. Nicolae Curici, trece “mândru” de el cu nasul pe sus de zece ori într-o orã pe lângã tine fãrã a te bãga în seamã, mai mult privind spre drumul principal doar o veni şi pe la el vreun oficial de la judeţ sã îi mai tragã vreo limbã… Compeţia sportivã mai merge acolo. Sârbii sunt buni, sunt bãtãioşi şi fac legea la toate sporturile, se descurcã şi farã ajutorul lui Miticã Paraschiv de la DTS. Trecem la masa rotundã a poeziei lãsatã an de an pe mâna lui Florian Copcea…
Dupã amiaza la Cãminul Cultural, tot satul împreunã cu invitaţii participã la masa festivã, adicã te aşezi la masã la ora 16 şi stai… şi te uiţi pe pereţi pânã la 17 când primarul rosteşte cuvântul de deschidere, manifestare ce s-ar potrivi mai degrabã cu un parastas pentru smochinii de altã datã, pentru livada de 100 000 de euro înfiinţatã acum 2 ani, dar care în prima iarnã a cedat gerului… deh management prost. Sã nu ne mai reamintim de “mimatul” culesului de smochine crude de anul trecut, de parcã era fãcut special pentru televiziuni “a da bine pe sticlã” sau de preţurile “astronomice” ale ţuicii de smochine şi ale dulceţei… de parcã le-am consuma la cine ştie ce restaurant de lux!
Noroc cu parada, de seara, a costumelor populare, din curtea şcolii (începutã tot cu o orã şi ceva întârziere) unde elevii şcolii locale au mai dres puţin “smochineala”, mai târziu în noapte nu am mai avut nerv sã rãmân, nu mã gândeam decât cã se lasã întunericul şi am 12 km de gropi.
Cam acesta este “Festivalul Smochinelor” de la Şviniţa, unic în ţarã, dar se pare cã şi în Europa… garantat, prin slaba organizare.
Pãcat… de Şviniţa, localitatea unde munţii se îmbrãţişeazã cu Dunãrea, unde smochinul se cultivã de 500 de ani… noroc cã smochinul creşte la Şviniţa precum corcoduşul în Oltenia!!!
