* S-au înmulţit îngrozitor, în acest început de 2019, crimele, sinuciderile şi tâlhãriile. Toţi „rãzvrãtiţii” cu haştag rezist îl aratã cu degetul pe Tudorel Toader. Adicã pe singurul om care încearcã sã punã, cât de cât ordine în zona asta atât de jerpelitã a Justiţiei Române. Este o rãbufnire durã în societatea românescã aşa cum nu a mai fost de multã vreme. Demenţa colectivã a anumitor cercuri a dat în clocot şi nu e zi de la Dumnezeu în care liderii PSD sã plece în teritoriu şi care sã nu se sfârşeascã în urlete animalice şi scuipaţi umani. Scenele consumate în recentul week-end la Drobeta Turnu Severin şi Sibiu, localitãţi unde un grup de lideri ai PSD (între ei, Eugen Nicolicea şi Codrin Ştefãnescu) veniserã sã ia pulsul organizaţiilor respective ale partidului) au frizat patologicul. Iar televiziunile bucureştene, în cãutare de „sânge” le-au difuzat în reluare pânã la saţiette. Cãtre o asemenea societate…, europeanã ne îndreptãm?
* Mã gândesc, cu un anumit coeficient de îngrijorare, ce s-ar întâmpla dacã mult mai numerosul „popor de pesedişti” s-ar mobiliza, ar ieşi pe strãzi şi i-ar lua la şuturi şi la scuipaţi pe minoritarii care exaspereazã, prin comportamentul lor gregar, agresiv, o întreagã naţiune de oameni paşnici. Ei, ce s-ar întâmpla? S-ar putea întâmpla mai multe lucruri. Între ele, crearea premiselor pentru un soi original de rãzboi civil sau, în cel mai bun caz, a premiselor pentru instituirea scandalului ca o condiţie sine qua non a desfãşurãrii vieţii publice din România. Se pare, însã, cã tartorul care nu vrea eliminarea scandalului şi a dezbinãrii din viaţa publicã româneascã este tocmai nedemnul locatar de la Cotroceni, cu care ne-am procopsit în urmã cu aproape cinci ani. Omul (am zis bine?) este disperat sã mai prindã un al doilea mandat şi nu se dã în lãturi de la nimic pentru a-şi atinge jegosul scop. De curând, s-a înfãţişat la o ceremonie care nu-l privea (o reuniune franco-germanã la nivel înalt, pentru marcarea aniversãrii unui tratat militar). Încã o datã: ce cãuta el acolo, în afarã de puparea manşetei pantalonilor Angelei Merkel? Nimic altceva decât sã atace Guvernul României din afara graniţelor ei. Aşa a fãcut şi acum, când, având complicitatea interesatã a unor oficiali europeni, de preferinţã germanofoni, s-a mai erijat încã o datã în apologet al luptei anticorupţie (el, coruptul!) şi a dat cu toate focoasele în ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cel care pregãteşte o ordonanţã de urgenţã care ar fi favorabilã lui Liviu Dragnea, în dosarul (fabricat!) de fraudã electoralã din 2012. Iohannis – un om de o rãutate aş zice endemicã şi de o penibilitate care-i întrece rãutatea. Asta e, neamule. Nu-l mai dregem, vorba nemuritorului Caragiale.
* În România, face ravagii gripa. Statisticile privind pe cei care şi-au pierdut viaţa ca urmare a acestei maladi abundãi. O maladie de sezon, cu unele manifestãri excesive, adevãrat, dar o maladie ce poate fu ţinutã sub control, prin mãsuri adecvate. Asta dacã nu cumva, la mijloc, e o intoxicare a populaţiei pentru a se trece sub tãcere tot felul de alte scandaluri. Şi mai mult ca sigur cã asta e. De gripã – pãrere personalã! – nu se moare chiar atât de uşor. Pe de altã parte, nevoia de subiecte de presã care sã ia maul audienţelor este presantã.
* Fraţii cãuzaşi din presã s-ar putea, de pildã, orienta mai degrabã cãtre fenomenul nãpârlirii unor oameni din Justiţie. Care, vãzând ei cã procurorii au fãcut-o de oaie, iar peste judecãtori bate un vânt mirositor a cãtuşe, dupã sutele, miile de sentinţe dubioase pe care le-au dat, la ordin, mai ales în ultimii zece- cincisprezece ani, s-au orientat, brusc, spre avocaturã. Domeniu onorabil, fãrã discuţie, dar în care, dincolo de înzestrarea profesionalã (pe, care pot avea sau nu!), dacã vrei sã nãpârleşti puţin, adicã sã-ţi faci uitate anumite zone din c.v., te retragi, cum se spune, la depou. C’est a dire, în avocaturã. Zonã în care, mai ales dacã eşti şi puţin zmecker şi te mişti repejor, poţi face o avere considerabilã cât ai pocni din degete. Dar şi aici, dacã, la un moment dat, nu mai ai de apãrat tot felul de interlopi şi bulibaşi colcãitori prin bani, sau nu dai de vreun barosan politic dedulcit la carne crudã, la minore, cum ar veni, şi la destrãbãlãrile cãruia şi ţie îţi cam plãcea sã iei parte, cu raţie de înfruptare egalã, deci dacã şi aceste veritabile joiane de muls au dispãrut, te vezi nevoit sã recurgi la soluţii extreme şi, aparent, onorabile, cum ar fi, zic gurile rele, trimiterea cãtre utilizatorii de Facebook, de pildã, a unor calupuri de ordinul sutelor de cereri de prietenie, pentru a recruta noi clienţi. Clienţi pentru orice ar putea sã le reînvie gustul pentru vechile nãravuri…
