Nu ştiu ce for mondial spune cã prin 2080 România va avea o populaţie de 14 milioane de locuitori. Situaţia este cu adevãrat dramaticã, având în vedere cã din 1990 încoace sporul natural în ţarã a fost unul negativ. Dacã politicienii s-au gândit şi au întors pe toate pãrţile tot felul de subiecte mai mult sau mai puţin importante, cum ar fi legile justiţiei, legile fiscale, legile penale, legile sociale şi altele, aproape cã nimeni nu are soluţii şi nu îndrãzneşte sã facã propuneri legate de depopularea ţãrii şi de scãderea dramaticã a sporului natural. Niciun guvernant nu vine cu o soluţie viabilã pentru aceastã problemã care pune în discuţie chiar existenţa milenarã a acestui popor pe meleagurile din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Nu numai cã nu sunt soluţii de creştere a natalitãţii, dar scãderea populaţiei va continua într-un ritm şi mai alert în anii urmãtori.
O statisticã spune cã populaţia şcolarã se va reduce tot pânã în 2080 cu aproape 900.000 de copii. E o veste cumplitã. Adicã aproape un milion de copii mai puţin. Nu mai vin generaţii din urmã sã ne achite pensiile, sã munceascã în ţarã. Practic, vom deveni un stat de bugetari. Cine va mai munci în fabrici şi în uzine sau în pensiuni, dacã vom deveni un stat turistic? Adicã o ţarã frumoasã şi cam nelocuitã. O ţarã de 14 milioane de locuitori nici nu va conta în regiune. Nici mãcar pentru Marea Neagrã. Sigur cã mai este şi varianta cã sã ajungem noi în 2080. Adicã peste 61 de ani. Mulţi dintre noi cei de acum vor fi oale şi ulcele şi vom privi lumea de pe spate de la rãdãcina ierbii. Lumea va arãta altfel atunci, când miroşi florile de la rãdãcinã.
Ceea ce nu pricep politicienii, indiferent de culoarea politicã şi de cât de corupţi, cameleonici, deştepţi, proşti sau cinstiţi sunt este cã cea mai mare responsabilitate pe care o avem nu este pentru trecut şi pentru onorarea istoriei şi a înaintaşilor. S-a vãzut cã nu ne preocupã lucrul acesta şi faptul cã unii au murit pentru ţarã şi pentru pãmânt mãcar. Nu ne preocupã nici prezentul pentru cã de 30 de ani ne tot chinuim sã facem un stat de drept şi a ieşit paralel, sã facem o justiţie dreaptã şi a ieşit cam strâmbã, sã avem un trai mai bun şi e nebun. Problema de mare însemnãtate pe care noi o avem acum şi pe care alte ţãri au înţeles-o de mii de ani este cã avem o mare responsabilitate pentru viitor, pentru generaţiile viitoare. Infrastructura socialã, moralã şi de orice fel pe care o construim acum va fi piatra de temelie pentru generaţiile viitoare.
Viitorul este o temã care nu se perimeazã niciodatã. Este mereu de actualitate pentru cã nu-i aşa, încã nu s-a întâmplat. Pare banal şi simplist, dar şi aşa politicienii nu pricep care le este scopul în treburile publice. Trebuie sã le pese ce se va întâmpla cu copiii, nepoţii şi strãnepoţii lor. Sã le pese cu ce se va întâmpla peste 61 de ani de acum înainte. Fiecare piatrã pusã pe drumul cãtre viitor este bine primitã şi peste ea se vor aşeza şi altele. Deja în alte ţãri se trãieşte în viitor, cel puţin din punct de vedere tehnologic.
Noi suntem încã în urmã la capitolul drumuri, canalizare, gaze, apã curentã, veceu în casã. Mai avem multe de fãcut, dar trebuie sã le facem odatã şi sã ne punem la punct viitorul. Încã de azi. Cât ne pasã de viitor se vede în prezent. Cât investim în generaţiile care vin. Dispar generaţii întregi de la an la an. Se închid zeci şi sute de şcoli de la an la an. Ne moare încet viitorul şi noi nu facem nimic. Pânã şi soluţia la îndemânã: banala alocaţie stã la un nivel de mizerie de 84 de lei. Şi mai sunt atâtea politici de gândit şi de implementat pentru a încuraja familia şi natalitatea. Nu se face nimic. Românii nu au niciun plan de copii, de România. E vorba de românii tineri. Ei vor în continuare sã plece, sã mute România de aici, familia, copiii, nepoţii şi strãnepoţii. Chiar nu vrem sã facem nimic pentru ca viitorul sã nu fie atât de predictibil pentru România? Dar pânã şi dinozaurii au dispãrut. Dar nişte români.
