Pentru cei mai mulţi dintre noi povestea aceasta cu Brexitul nu e altceva decât o ştire de presã, subiectul vreunei discuţii televizate, şi aceea nu prea aplicatã, fugarã. Parlamentarii britanici au votat ce au votat, retrezind de fapt un subiect pe care-l credeam deja depãşit.
Realitatea britanicã ne e strãinã, prin natura lucrurilor, şi nu cred cã au tresãrit la discuţiile legate de Brexit decât cei care au rude, români de ai noştri, care lucreazã acolo, dincolo de canalul Mânecii. Lucreazã mulţi români în Anglia, şi e normal sã te gândeşti cu ceva îngrijorare la posibilele consecinţe ale ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeanã. Rovana Plumb, europarlamentar, zicea, a doua zi dupã ce au votat parlamentarii englezi, chiar pe acest subiect: „Dorinţa noastrã este sã existe un acord pentru cã asta înseamnã, aşa cum s-a negociat, şi o protecţie a cetãţenilor români care trãiesc în Marea Britanie, dar şi a britanicilor care lucreazã şi trãiesc în România”.
Acuma, nu ştiu câţi britanici lucreazã la noi, dar la ei, clar, lucreazã mulţi români. Dincolo de toate aceste aspecte, ce mi se pare interesant e faptul cã, iatã, şi britanicii sunt cam zãpãciţi. Sau mai elegant spus indecişi, aşa cum au fost şi a doua zi dupã referendumul lor privind ieşirea din ecuaţia comunitãţii europene, când mulţi s-au trezit cã alţii au votat ceva atât de serios sau chiar ei înşişi au votat, dar fãrã sã realizeze prea exact ce se va petrece. Oricum rezultatul votului de atunci a fost strâns, şi a generat o rupturã, o crizã puternicã. Mulţi politicieni britanici au retorizat în aceşti ani pe tema organizãrii unui nou referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeanã.
Referendumul de care vorbim, şi care a decis Brexitul, a generat o complicatã şi profundã crizã internã în Marea Britanie, mai ales în contextul în care Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor au spus rãspicat cã vor rãmânerea în UE, ameninţând chiar cu independenţa. Tony Blair şi John Major au atras şi ei atenţia cã eventuala ieşire din Uniunea Europeanã va pune în pericol unitatea şi echilibrul intern al Marii Britanii.
“Votul în favoarea ieşirii din UE pune în pericol viitorul Irlandei de Nord”, a spus, la un moment dat, fostul premier laburist Tony Blair. Rezultatul referendumului din 2016 a fost strâns, spuneam – 51,9% (17,4 milioane de alegãtori) votând în favoarea ieşirii din UE, iar 48,1% (16,1 milioane) pentru rãmânerea în UE.
Ideea e cã atunci când te uiţi la alţii, la ce probleme au şi în ce complicaţii se bagã, parcã realitatea noastrã devine un pic mai rozã. Sau dacã nu mai rozã, mai puţin mohorâtã. Suntem noi o ţarã micã dar parcã ne ştim mai bine interesul. Pentru noi, intrarea în UE a fost o manã cereascã. La fel va fi şi integrarea în spaţiul Schengen, de care nu ne mai despart multe ape, mai ales acum.
Sigur, nu e cazul sã deplângem soarta britanicilor – se vor descurca ei, cumva, indiferent dacã rãmâne sau picã guvernul Theresei May, dacã rãmân sau nu în contextul Uniunii Europene. Dar putem constata cã nici pe la ei, cu politica, nu prea stau bine lucrurile. Mult scandal, multã zãpãcealã. Pe acest fond noi ne pregãtim de alegerile europarlamentare, în mai, şi de cele prezidenţiale, în noiembrie, probabil. Vom avea un an destul de intens pe zona dezbaterilor politice. Cei doi ani de vacanţã deja au trecut.
