Iohannis şi Dragnea pun la cale încã un mandat pentru primul sau pentru al doilea. Sau Dragnea sperã la postul de şef de stat prin fraudarea alegerilor. În ambele cazuri este vorba de relaţii nefireşti pentru un stat democratic. România nu putea fi suspectatã de prea multã democraţie, dar, aşa cum era, pãrea cã este vorba de un stat de drept, un fel de economie de piaţã, un fel de piaţã de desfacere pentru economiile occidentale, un fel de sugere a resurselor de cãtre partenerii din UE, vezi cazul Austriei, care ne suge din petrol, gaze şi lemn. Fain. În tot acest timp ne reduce la jumãtate alocaţiile copiilor. Politicienii umblã cu mãnuşi şi nu ameninţã mãcar de imagine cu vreo naţionalizare de resurse pe care le-au dat ca un fel de şpagã la intrarea în UE. Sau bir cum se numeşte. Parcã atunci Austria se afla la şefia UE.
Sigur cã problema nu este cã alţii ne sug de resurse şi ne-au transformat în piaţã de desfacere şi ne folosesc forţa de muncã ieftinã şi bine calificatã. Tot vina românaşilor de trei parale este. Aşa ne-am construit ţara, aşa o avem. Nici nu ar trebui sã surprindã pe cineva cã pe piaţã au apãrut indivizi precum Dragnea şi Iordache şi alţi talibani care îi suflã în pânze unui şef de partid semidoct sau sfertodoct, care vrea sã facã avere şi care vrea sã se eternizeze la putere prin orice mijloace. Sau de apariţia unui ins precum Iohannis sau Bãsescu sau a altora. Unii sunt produsul regimului comunist alţii al pseudodemocraţiei pe care o trãim de 30 de ani. Era şi normal ca rezultatul sã fie acesta. Fundaţia a fost construitã în democraţie tot de neocomunişti şi nu de niscaiva capitalişti cu educaţie occidentalã.
Ne-am vândut pe nimic pentru a fi lãsaţi şefi în ţara noastrã. Am ajuns sã fim conduşi de cei mai slabi comunişti ai lui Ceauşescu şi de copiii acestora. Am ajuns foarte rãu. Chiar şi Ceauşescu, absolvent de 4 clase, avea o selecţie şi o promovare mai bunã a elitelor. Sincer, elitele din comunism erau cu mult peste elitele din democraţie.
În ţara în care încã mai existã populaţie şi care încã mai este locuitã sunt unii care viseazã sã se eternizeze la putere şi la guvernare. Fie cã îi cheamã Dragnea care vrea sã scape de puşcãrie sau Iohannis care vrea sã lucreze la stat pe un salariu baban. Şi la stat nu se prea munceşte. În tot acest timp, în care zoaiele politicii româneşti se permanentizeazã, românii continuã sã plece din ţarã.
Şi occidentalii s-au convins cã nu se poate face mare lucru în ţara noastrã şi politica lor este sã sugã şi ei cât mai pot, iar dacã va fi cazul sã se care rapid. Cine ştie când dã ursul din coadã şi rãstoarnã câteva ţãrişoare pe lângã România. Suntem mai mici ca oricând. Cu Trump preşedinte în SUA, NATO parcã nu mai are niciun fel de valoare, pare o cârpã înmuiatã într-o toaletã nespãlatã. UE seamãnã cu un ghiveci acrit. Suntem vai mama noastrã.
Mai sunt plaiurile şi munţii. Adicã, natura rãmâne în continuare frumoasã, dar încã locuitã. Ce ar fi fãcut arabii sau chinezii dacã ar fi avut România la dispoziţie, dacã ar fi fost ţara sau colonia lor. Mãcar ar fi asfaltat ca lumea drumurile sã poatã sã care ce se mai poate cãra. Sau ar fi amenajat un pic litoralul pentru turiştii lor şi chiar pentru ruşi. La ãia este mai frig.
Aerul în ţarã a devenit din ce în ce mai rarefiat. Nu se mai poate sta. Rãmân copiii struţocãmilei comunism-democraţie din ultimii zeci de ani. Pensionarii în mod cert nu o sã mai plece din ţarã şi vor rãmâne sã îşi astupe unii altora gurile prin cimitire. Cu pãmânt. Niscaiva bugetari şi ceva multinaţionale care ar putea sã îşi ia tãlpãşiţa oricând nu se va mai putea.
Dar este bine şi aşa pentru noua nomenclaturã a struţocãmilei. Ea poate respira aer toxic. Mai toxic decât 30 de cernobâluri. Mai toxic decât 20 de trãdãri. Le place. E ţara lor şi li se cuvine puterea. E noua generaţie de revoluţionari sfertodocţi. România se transformã din ce în ce mai mult într-o mare lehamite. Cine rãmâne nu are altceva de fãcut decât sã vomite sãnãtos sau sã îşi înghitã ce i-a ajuns pânã în gât. Nici la cimitir nu mai e sigur. De ce au murit unii sã apere acest pãmânt? Am transformat ţara într-o mare lehamite.
