Se vede cu ochiul liber şi mai ales se simte – nu era nevoie de vreun studiu pe aceastã temã – cã democraţia noastrã este de vitrinã, una care şchioapãtã vizibil încercând sã imite pasul natural pe care-l au alte state şi popoare. Avem instituţii, nimic de zis, dar inerţia şi birocratismul lor te fac sã te întrebi dacã nu cumva trãim într-o formã mascatã de dictaturã: o dictaturã subtilã, a instituţiilor şi normelor, o dictaturã a imobilitãţii birocratice şi intereselor politice.
Cred cã de fapt aşa stau lucrurile, cu adevãrat. Ascultam zilele trecute explicaţiile unui domn, mare ştab la Bucureşti, cum se face cã treneazã şi treneazã construcţia nu ştiu cãrei autostrãzi. Pãi trebuie avize peste avize, studii de fezabilitate, licitaţii, alte o mie de hârtii şi discuţii. Lucrurile se mişcã greu spre foarte greu când e vorba de investiţii naţionale puternice, trainice – şi autostrãzile sunt, indiscutabil, astfel de investiţii, şi unele absolut necesare, vitale chiar.
Am senzaţia cã instituţiile şi factorii decidenţi se ascund cât pot în hârtii, aprobãri şi paraaprobãri şi de team, şi dintr-un fel de lene preventivã. Nu mai punem la socotealã hãţişul legislativ. Te întrebi, pe bunã dreptate, cum ar putea renaşte aceastã ţarã, fãrã curaj decizional, fãrã dãruire, fãrã dragoste faţã de aceastã ţarã?
Nu are cum.
Bãltim cu toţii şi ne fãcem cã merge şi aşa, când este evident cã nu merge. Am citit de curând un studiu dat publicitãţii de The Economist Intelligence Unit, o divizie a publicaţiei The Economist, publicaţie specializatã în a oferi informaţii relevante mediului de afaceri şi investiţional, deci cu influenţã în aceastã zonã importantã. Conform studiului, ţara noastrã a scãzut în clasamentul democraţilor de pe locul 64, taman pe locul 66. România continuã astfel o tendinţã de scãdere care ţine cel puţin din 2015.
Am fi, potrivit standardelor, ce spuneam înainte, o democraţie parţial funcţionalã. Mai avem puţin şi intrãm în zona gri, a statelor unde autoritarismul cu mãşti democratice guverneazã totul.
Oricum, şi la nivel european se simte o tendinţã negativã, un declin al democraţiei, şi totul se datoreazã unui electorat dezamãgit de clasa politicã. Un electorat care alege sau e gata sã susţinã lideri autoritari tocmai în speranţa cã aceştia le vor rezolva problemele de zi cu zi.
Democraţia e un vis frumos, atâta timp cât rãmâne frumos. Dar nimeni nu-i garanteazã eternitatea. Pentru noi, care oricum avem parte de o democraţie şchioapã, întoarcerea la autoritarism nu ar fi un efort prea mare. Şi nici nu ştii ce ar fi mai convenabil: un autoritarism care sã punã lucrurile la punct sau aceastã democraţie bãltitã, o democraţie parţial funcţionalã care nu prea mai încãlzeşte realmente pe nimeni.
