Dacã ar fi sã ne luãm dupã unele statistici ce au închis anul 2018, nota dominantã a anului trecut a fost violenţa. Am putea lua ca exemplu doar bilanţul Reporters Sans Frontières (RSF): 80 de jurnalişti au fost ucişi în 2018, 348 sunt în prezent în detenţie şi 60 sunt ostatici. Sunt cifre fãrã precedent, şi care aratã o grozãvie a lumii noastre de azi, strãbãtutã de conflicte vechi, urâte, şi cu zone predispuse la izbucnirea altora. O lume în care pacea şi înţelegerea par tot mai mult concepte fragile, pauze de respiraţie, mai lunigi sau mai scurte, între rãzboaie şi atrocitãţi.
Violenţa e un dat vechi al lumii noastre europene, dacã ne gândim doar la faptul cã Europa a fost cea care a generat, aproape de jumãtatea veacului trecut, douã forme de totalitarism nãucitoare, de o cruzime a inumanului cutremurãtoare: nazismul şi bolşevismul.
Fiecare totalitarism european, luat în parte, a generat lagãre de exterminare, gulaguri, rãzboaie de cotropire, gropi comune. Europa de azi, deşi sunt lãsate în urmã istoriile de barbarie ale secolului al XX-lea, are în potenţialul ei multã intoleranţã, xenofobie, frustrare, şi accese de violenţã – dacã ar fi sã ne gândim doar la protestele pariziene. Bine, nici la noi nu stau lucrurile prea grozav. Protestele din 10 august, de anul trecut, au demonstrat pe viu ce stare de violenţã existã în rândurile noastre, câtã nervozitate socialã ne animã, de câtã urã şi intoleranţã suntem în stare la un moment dat. Nu va trece multã vreme şi vom asista şi la noi la violenţe accentuate, la acte ieşite din comun, totul pe acest imens fond de nemulţumire, de furie socialã, vizavi de sistemul politic.
Şi când spunem sistemul politic nu ne referim la un partid sau altul, ci la toate luate la un loc şi la instituţiile corelate politicului. Şi ne referim mai ales la nemulţumirile vizavi de nivelul de trai, la inegalitãţile imense dintre noii îmbogãţiţi ai democraţiei şi cei sãraci.
Dacã ne uitãm puţin în istoria noastrã de secol 20 vedem cã am avut destule cazuri de violenţã extremã. Primul atentat cu bombã (una artizanalã) a avut loc în Senatul ţãrii, în 8 decembrie 1920. A fost un act ce a zguduit scena politicã şi nu numai. Stai şi te gândeşti oare nu e posibil un asemenea act anarhist şi în zilele noastre? Bineînţeles cã e posibil.
Dacã sistemul de care vorbeam, politic, nu va şti sã gãseascã rãspunsuri la imensa nemulţumire a oamenilor, din aceastã masã enormã de oameni furioşi oricând va rãsãri unul sau altul gata sã procedeze la un act extremist. Mai ales pe fondul unei lumi în care violenţa e la ordinea zilei şi face parte din peisajul zilnic al ştirilor de presã.
