Românii frumoşi din Kladovo - Serbia nu au uitat nicio clipã semnificaţia Zilei Naţionale a României. Cu gândul la Ţara Mamã, un mic grup de membri ai Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Românilor „Dunãrea”, din Kladovo, s-au întâlnit, la un restaurant, sã petreacã de Ziua României.
Un mic grup de români inimoşi din Kladovo, membri ai Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Românilor „Dunãrea”, sub conducerea lui Tihan Matasarevici, membru al CNMNRS, s-au întâlnit duminicã seara, la un restaurant din Kladovo pentru a sãrbãtori Ziua Naţionalã a României.
Alãturi de ei s-a aflat şi jurnalistul Romeo Crîşmaru, pentru a le vorbi despre Unire, despre Centenar, dar mai ales despre legãtura dintre Marea Unire şi românii din Valea Timocului. Acesta le-a vorbit despre eforturile preotului Atanasie Popovici – Furnicã de a aduce zona lângã România, acum 100 de ani, în timpul Conferinţei de pace de la Paris. Dar nu numai despre asta!
Începutul Primului Rãzboi Mondial
Declanşarea primului rãzboi mondial, avansul trupelor austro-ungare în Serbia, a dus la trecerea Dunãrii de cãtre un numãr destul de semnificativ de refugiaţi. Printre ei şi români timoceni, inclusiv intelectuali locali care aveau preocupãri în direcţia includerii consângenilor lor în proiectul naţional românesc. Cel mai remarcabil personaj din aceastã categorie a fost Atanasie Popovici, fiul preotului din Geanova, Timocul sârbesc, cunoscut local ca „popa Furnicã”. Dupã absolvirea Seminarului Teologic din Belgrad, Atanasie Popovici Furnicã îşi continuase studiile la Facultatea de Pedagogie de la Universitatea din Tubingen, Germania, unde intrase în anturajul studenţilor români, unii din Regatul României, alţii din Transilvania şi Banat.
A început sã activeze în asociaţiile culturale româneşti şi cea mai importantã legãturã pe care şi-a creat-o a fost cea cu profesorul Onisifor Ghibu de la Arad, un cunoscut şi neabãtut promotor al ideii de unitate naţionalã a românilor. Acesta l-a îndemnat şi i-a acordat şi sprijin financiar pentru a porni o mişcare pentru afirmarea identitãţii româneşti în fosta Dacie Aurelianã.
În anii Marelui Rãzboi, ajuns mai întâi în România, Atanasie Popovici Furnicã avea sã i se alãture prietenului sãu Onisifor Ghibu la Chişinãu, dupã declanşarea în anul 1917 a evenimentelor ce aveau sã conducã la Unirea Basarabiei cu România. Alãturi de alţi refugiaţi, avea sã semneze în numele românilor din Valea Timocului apeluri la unitatea tuturor românilor. Pe mãsurã ce evenimentele Marii Uniri avansau, refugiaţii timoceni se gândeau tot mai mult cã şi regiunea lor ar trebui inclusã în acest proces.
În culisele Conferinţei de Pace de la Paris
Rezultatul acestor impulsuri şi planuri avea sã fie constituirea, sub preşedinţia lui Atanasie Popovici Furnicã, a Comitetului Naţional al Românilor din Serbia, şi participarea lui, din aceastã calitate, la culisele Conferinţei de pace de la Paris din anul 1919. Punctul culminant al acestei participãri l-a reprezentat redactarea şi depunerea de cãtre patriotul timocean a Memoriului românilor din Serbia. Fãrã a mai intra în detaliile memoriului, precizãm cã acesta cerea nici mai mult, nici mai puţin, decât unirea regiunii cu populaţie majoritarã româneascã din Valea Timocului cu România.
Potrivit chiar propriilor relatãri ale lui Atanasie Popovici Furnicã, fãcute ani mai târziu în timpul unei discuţii cu scriitorul şi activistul Cristea Sandu Timoc, au existat douã etape în activitatea de lobby efectuatã la Paris. Într-o primã fazã, demersul pus sub egida Comitetului Naţional al Românilor din Serbia s-a bucurat de deplinul sprijin al delegaţiei României. Era de altfel etapa în care membrii acesteia declarau cã, dacã Conferinţa va da curs cererilor sârbeşti privind Banatul prin atribuirea unei pãrţi a acestuia ca zonã de protecţie a capitalei Belgrad, atunci România va pretinde în compensare Valea Timocului. În cea de-a doua etapã însã, când blocajul din negocierile privind traseul graniţei de nord-vest şi de vest a României fusese, practic, depãşit, şi când începuserã deja discuţiile privind viitorul mariaj al Principesei Maria (Mãriuca) a României cu Principele Alexandru Karageorgevici, viitorul Rege Alexandru I al Iugoslaviei, delegaţia României a devenit pasivã faţã de cauza timoceanã.
Conform aceluiaşi Atanasie Popovici Furnicã, au mai fost douã delegaţii participante la Conferinţa de pace care au susţinut demersul Comitetului Naţional al Românilor din Serbia de unificare a regiunii cu populaţie compactã româneascã din Valea Timocului cu Regatul României: cea a Italiei şi cea a Japoniei. Conferinţa de pace s-a terminat însã fãrã ca vreo decizie privind cererile timocenilor sã fie luatã. Practic, singura schimbare a fost cea adusã de Tratatul de pace cu Bulgaria de la Neuilly sur Seine, semnat la 27 noiembrie 1919, care, pe lângã recunoaşterea interna-ţionalã a unirii Dobrogei de Sud cu România, prevedea transferul de la Bulgaria la Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor a unui mic teritoriu din Valea Timocului, numit de bulgari Timosko, alcãtuit dintr-un sat cu populaţie bulgarã şi şapte sate cu populaţie româneascã.
