* Aniversarea unui secol de la momentul istoric al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a fost perceputã, în societatea româneascã, şi ca un fel de prag psihologic. Asta, fiindcã, în tot acest an, a existat grija, temerea, cã autoritãţile române nu pregãtesc nimic organizat, coerent, interesant pentru marcarea acestui eveniment. Timpul trece şi îngrijorãrile noastre nu se împuţinau. Ba dimpotrivã. Ei bine (cum sunã cel mai recent clişeu reportericesc!), în cele din urmã, pragul psihologic de care vorbeam a fost trecut cu chiu, cu vai. Dar nu prin contribuţia, ce ar fi trebuit sã fie esenţialã, a organismelor centrale, a Centrului, cum ar veni, ci a forţelor locale, care, cu fonduri puţine, dar şi cu doze semnificative de patriotism, au pus, cum se spune, osul la treabã şi au pregãtit programe de manifestãri diverse şi complexe, astfel încât marele eveniment cu rezonanţe adânci în istoria noastrã sã fie întâmpinat cu preţuirea şi onoarea cuvenite. Din informaţiile noastre, în mai toate judeţele ţãrii, cu inerentele variaţiuni de specific local şi de posibilitãţi materiale, s-a întâmplat cam acelaşi lucru. O concluzie? Dacã Marea Unire a fãcut-o poporul, naţiunea, în cea mai importantã parte a ei, Centenarul Marii Uniri a fost cinstit tot de cãtre popor, care a simţit vibraţia fiinţei sale eterne, rãsunând prin veacuri. Este ceva patetism în ceea ce spun? Probabil. Dar este cât se poate de sincer.
* În Mehedinţi, judeţ fãrã mari posibilitãţi materiale, dar cu un remarcabil potenţial cultural, se poate vorbi de o atmosferã cu adevãrat sãrbãtoreascã. La contribuţia factorilor responsabili cu organizarea (Primãrie, Consiliu Judeţean, Prefecturã, Palatul Culturii „T. Costescu” etc.) s-au adãugat eforturile oamenilor de culturã (scriitori, gazetari, artişti de toate genurile, editori de carte şi atâţia alţii). O convergenţã fertilã a eforturilor cum, mãrturisesc, nu am prea vãzut cu alte ocazii similare.
* Din pãcate, anumite întâmplãri petrecute la Bucureşti şi Alba Iulia cu ocazia paradelor militare au fost de naturã a umbri întrucâtva mãreţia evenimentului. De pildã, la Alba Iulia, nedemnul locatar de la Cotroceaua Mov a apãrut înconjurat de un pluton de generali SRI. Ca sã se ştie al cui preşedinte este. Nu mai vorbesc de înţepeneala aceea marţialã din momentul intonãrii imnului, când acelaşi personaj îşi duce lopata în dreptul pitpalacului de a-i zice cã uite-acuşi-acuşi îi sare din piept. Râde lumea când îl vede, ca la spectacolele de pantomimã! Dacã prin preajmã mai apare şi rãvãşitoarea-i Georgetã cu cioloampele dezvelite de la deşte pânã aproape de zbârcitele-i coapse, spectacolul este garantat.
* Un alt geniu pustiu al politicii româneşti, despre care unii analişti din tagma lui Peşte-Prãjit spun cã ar fi favorit în cursa prezidenţialã de la anul – de Dacian Julien Cioloş facem vorbire! – s-a dat, trup şi suflet, cu tot mai rablagita şi zdrenţuita gaşcã haştag-rezist şi participã, probabil fãrã convocator, la toate ieşirile în public ale acesteia. La Ziua Naţionalã a României, pârâtul cu picina s-a întors cu curul lui indecent la trupele de jandarmi, în momentul defilãrii acestora. Pãcat cã n-a avut şansa sã se vadã pe sine din afarã, din exterior, cum ar veni. Poate cã a fi avut şansa unor revelaţii, ce l-ar fi putut face mai rezervat pe viitor. Un viitor care nu se anunţã, în aceste condiţii, deloc promiţãtor şi îi atârnã, premonitoriu, în faţã. Dar ce treabã avem noi cu asta? Altcineva ar trebui sã-i poarte de grijã chipeşului Julien. Mai exact, cel (cei) care-l ţin în viaţã, politic/ financiar vorbind.
* Dacã e sã ne luãm dupã unele declaraţii ale generalului (r) Dumitru Iliescu, actualul preşedinte al României ar fi ofiţer acoperit al unor servicii strãine (nemţeşti). Cel puţin asta s-ar putea deduce din atitudinea acestuia faţã de problema resurselor naturale din Marea Neagrã, faţã de legea off-shore şi faţã de manifestaţiile haştag-rezist de prin pieţele publice din marile oraşe ale României. Noi ce am mai putea zice? Mai e ceva în ţara asta în care strãinul/ strãinãtatea sã nu-şi fi bãgat coada intereselor venale, obscure? Mã tem cã nu.
* Abia trecu aniversarea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cã, în presa oficialã a unor ţãri europene (Germania, Ungaria, Austria, Olanda etc.), se vorbeşte cã, la 1 decembrie, România ar fi sãrbãtorit o sutã de ani de la „anexarea fostei provincii ungureşti a Transilvaniei”! Reacţia preşedinţiei, dar şi a autoritãţilor române competente – nulã. Aici, dacã facem fie şi nişte cercetãri superficiale putem gãsi mãcar câteva explicaţii elementare ale acestei lipse de reacţie. Dar cine sã stea sã facã analize într-o zonã atât de sensibilã? În schimb, Klaus Werner Iohannis face pe dracu-n patru ca sã blocheze numirea noilor miniştri în cabinetul Dãncilã. Un cabinet care ar trebui, acum, în preajma începutului de an, sã aibã cu totul alte griji…
