Alocaţiile copiilor au început sã fie plãtite cu douã sãptãmâni întârziere. Sau poate a fost modificatã ziua de platã. Multe familii din ţarã, adicã din România, sau de la ţarã depind de fiecare leu care intrã în casã. Chiar şi din alocaţiile copiilor. Nimeni nu ştie de ce plata alocaţiei copiilor din ţarã a fost mutatã cu douã sãptãmâni, înspre finalul lunii. Probabil cã preşcolarii, elevii şi liceeni nu reprezintã o prioritate pentru Guvern sau pentru politicieni sau pentru Ministerul Muncii sau pentru Casa de Pensii sau pentru viitorul ţãrii. Probabil cã viitorul ţãrii va aparţine altcuiva şi nu va fi fãcut de tineri. Retorisme.
Acesta este atitudinea celor care ne conduc acum sau ne-au condus în ultimii ani, sutã de ani. Dupã cum se cunoaşte, peste tot a mai fost pus câte un leu. Singurii care au fost ocoliţi de la majorãri, mãriri şi creşteri au fost copiii. Alocaţia lor a rãmas tot de 84 de lei şi va rãmâne cel mai probabil de 84 de lei şi în anii urmãtori. O sutã de ani probabil. Este şi justificabil din punct de vedere electoral, având în vedere cã micuţii nu au drept de vot şi abia dupã 18 ani devind valoroşi pentru politicienii care conduc ţara.
Care ţarã, cã la o sutã de ani de la întruchiparea actualã a statului român suntem mai dezbinaţi ca niciodatã. Adepţii teoriei conspiraţiei ar spune cã nimic nu este întâmplãtor şi cã cineva ne-ar vrea dezbinaţi. O fi şi asta şi, recent, Ungaria a anunţat cã îşi vrea Ardealul înapoi. Nicio reacţie din partea politicienilor actuali – parcã mai slabi ca niciodatã. Au murit foarte mulţi români pentru pãmântul acesta.
Unii contemporani se întreabã dacã nu cumva au murit degeaba. Românii sunt probabil cei mai dezbinaţi dintre popoare şi pare cã nu îi leagã nimic. O fi aerul, zona, geografia. Au fost uniţi, dar dezbinaţi. Adicã au locuit în aceeaşi ţarã, dar nu au reuşit sã facã treabã. Nu am reuşit sã ne modernizãm ţara şi încã regãsim în România frânturi de Ev Mediu, modernitate şi viitor. Mulţi şi-au dat seama cã nu se poate construi în România şi va fi foarte greu sã îşi facã un viitor aici. Astfel, au decis cã este cazul sã îşi caute o altã ţarã sau ţãri care sã le devinã casã.
Aşa pleacã în lume copiii dintr-o familie. Dacã tot pleacã, de ce sã le mai creşti alocaţiile? Poate cã nu vor sã locuiascã în casa de la ţarã, cu noroi la poartã, cu veceul în grãdinã şi cu baia la lighean. În ţara cu leafã minimã, cu bârfã la bodega din sat sau cu haine cumpãrate de la cãruţã de pe drum. Ce ne trimit germanii în general. Ei îmbracã jumãtate din România, pentru cã altfel am fi toţi costumaţi în plastice chinezeşti sau din alte state. Şi din acest punct de vedere România este în urmã cu mulţi ani. România vestimentarã este defazatã cu 10-20 de ani. Mai ales la ţarã se vede încremenirea în timp sau înapoierea. Mai sunt şi acum paltoane de pe vremea lui Ceauşescu. Merg pe stradã şi rezistã. Fãrã H tag. Este şi o Românie îmbrãcatã la 4 ace, pestriţã, guralivã, una prostituatã, una genialã, alta schizoidã, alta dementã de-a dreptul.
Aceasta este ţara în care românul trãieşte. Sunt însã 5 sau viitoare 6 milioane de români care au plecat şi care formeazã românii mai mici afarã. Nu vor trãi mult acele românii. Micii români de afarã vor dispãrea şi vor fi cetãţeni ai altor ţãri. Li se va pierde urma. Unora le este ruşine cã sunt români şi îşi ascund urmele. Nici nu îi condamnã nimeni. Poate au motive, poate sunt discriminaţi sau fãcuţi ţigani care furã. Nu întâmplãtor avem şi cea mai mare populaţie de ţigani din Europa, aici în România. Poate peste câţiva ani va fi ţara ţiganilor majoritari şi românii vor dispãrea, dacã nu cumva au dispãrut de mult.
Singura lecţie din 30 de ani de democraţie ar fi asta: Nu ar trebui sã ne surprindã nimic în anii care vin. Nici mãcar dacã Ungaria va pune stãpânie pe Ardeal, dacã Austria pe Bucovina, Russia pe Moldova din România. Şi ar mai merge: Dobrogea la Turcia şi Bulgaria. Ar mai fi Oltenia. O bucatã din vechiul Regat. Regãţenii, cum li se mai spune, de pe vremuri. Şi cam asta a fost povestea de o sutã de ani a României. Lecţia pe care am învãţat-o pânã acum este cã nu va trebui sã ne mai surprindã nimic. De ce? Pentru cã între cele douã Românii: una care iubeşte şi alta ca urãşte nu creşte nimic. Decât pustie.
