* În împrejurãrile politice pe care le traversãm, tot mai mulţi compatrioţi resimt acut absenţa liderilor lucizi şi iubitori de ţarã şi de carte bunã, minţi lucide puse în slujba binelui obştesc, precum Corneliu Vadim Tudor, Adrian Pãunescu, George Pruteanu şi, cu voia dumneavoastrã, Adrian Nãstase. Iatã, de pildã, apropo de cazul transferãrii Ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim, care era, prin 2010- 2011 poziţia liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, cãruia nu puţini se grãbiserã sã-i punã eticheta de antisemit, în chestiunea Ierusalimului: „Nu înţeleg de ce se dau lupte atât de grele pentru Ierusalim: acest oraş este şi trebuie sã rãmânã evreiesc, fiincã el a fost fondat de Regele David, iar Biblia nu pomeneşte de niciun palestinian prin împrejurimi. Realitatea istoricã ne obligã sã fim cinstiţi.”. (Cele mai frumoase aforisme, Editura Fundaţiei România Mare, 2011). Prin urmare, ce anume ar fi nociv în mutarea Ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim? Evident, nimic. În schimb, un plus de respect faţã de tradiţiile istorice ale Statului Israel. Dacã ne uitãm mai atent cine, în România, este deranjat de aşa ceva, poate cã înţelegem mai multe…
* Da, dar când e sã-l întrebi de vorbã (mã rog, de sãnãtate!), dumnealui nici cã, nici cã, nici cã-i pasã! De ce? C-a lui e mai frumoasã! Şi mai drãgãstoasã! Şi mai firoscoasã, mãi, mãi! Acum, lãsând glumiţele la o parte, orice l-ai întreba pe dulapul cu multe molii la mansardã, îl ia pe NU în braţe! Probabil – dar ce zic eu probabil? sigur! el a terminat la aceeşi şcoalã cu Codruţa. Mai grav e altceva. Insul, ori de câte ori se duce în strãinãtãţuri, dar mai ales în zona bruxellezã, îşi denigreazã ţara care s-a lãsat pãcãlitã mult prea uşor şi l-a scos preşedinte. În mintea lui puţinã, dar, se pare, extrem de lucrativã, a rãsãrit gândul cã numai în acest fel îşi poate regla diferendele cu PSD, cu Guvernul şi, inevitabil, cu Dragnea. Aşa se face cã organismele europene, ca sã-şi menţinã în funcţie protejatul, voteazã adecvat tot felul de rapoarte şi de rezoluţii împotriva României, sub pretextul apãrarii „statului de drept”, dar, în realitate, menite sã împiedice punerea în aplicare a programului de guvernare, mai ales a legilor justiţiei.
* Astfel, toate canalele de comunicare au claxonat, cu douã zile în urmã, despre „marţea neagrã”, când România ar fi primit douã „grave lovituri de imagine”, la Bruxelles, prin votarea unei rezoluţii a Parlamentului European şi a raportului MCV, documente în care, ca sã folosim un termen generic, se manifesta „îngrijorarea” faţã de situaţia din România, unde au avut loc nişte manifestãri huliganice prin august şi unde se încearcã implementarea legilor justiţiei, aprobate deja de Parlament, inclusiv prin ajustarea lor ca urmare a recomandãrilor Comisiei de la Veneţia. („Com’ e triste Venezia!”). O comisie care, între noi fie vorba, nu prea mai ştie nici ea ce vrea. Galant, nici dl Tudorel Toader, membru al respectivei comisii, nu pare sã doreascã a aduce oarece lãmuriri în aceastã direcţie!… Ca sã nu mai lungim vorba, şmecherii de la Bruxelles, democraţi din tata-n tatã, desigur, vor, nici mai mult, nici mai puţin, ca în România sã fie încãlcatã ordinea constituţionalã, doar fiindcã ei sunt „îngrijoraţi” de soarta clienţilor lor aciuaţi pe aceste meleaguri. Din nefericire, politicienii care ne reprezintã în organismele europene, cu foarte puţine excepţii, nu fac nimic pentru a contracara tratamentul de colonie de mâna a şaptea la care e supusã ţara noastrã şi voteazã cot la cot cu liftele spurcate ale Apusului, în schimbul unor punguţe cu arginţi murdari, foarte murdari, împotriva intereselor ei. Respectivele documente – trebuie reţinut! – nu obligã România la niciun fel de abordare juridicã. Prin urmare, ar fi bine ca autoritãţile de la Bucureşti sã-şi vadã de treaba lor şi sã nu plece urechea la tot felul de grozãvii propagandistice sau, Doamne fereşte, sã pice sub masã de fricã. Luaţi exemplu, fraţilor, de la coana Viorica, premierul României, de, care s-a comportat absolut bãrbãteşte, în urmã cu ceva vreme, chiar acolo, la Bruxelles. Pentru cã, vorba aceea, nu mor caii când vor câinii. Chiar dacã la noi cei mai mulţi cai au devenit mârţoage.
* Nu ştiu de ce, dupã toate aceste consideraţii, îmi vine în minte un panseu al regretatului Corneliu Vadim Tudor, personalitate culturalã şi politicã de care am pomenit şi la începutul acestor rânduri. Iatã ce zicea Vadim: „Pentru a face carierã politicã internaţionalã, trebuie sã îndeplineşti cel puţin una dintre aceste trei condiţii: 1) mason; 2) evreu; 3) homosexual. Eu nu sunt nimic din toate astea.”.(Cele mai frumoase aforisme, Editura Fundaţiei „România Mare”, 2011, p.62). Eventualele concluzii le lãsãm în seama dumneavoastrã, stimaţi cititori!…
