* Exact acum un sfert de veac, într-un 6 noiembrie cenuşiu şi ploios şi într-o deprimantã singurãtate, se stingea din viaţã marele critic şi istoric literar Al. Piru, profesorul nepereche al generaţiei mele. Cât a însemnat Al. Piru pentru mine mi se pare nedrept şi nepotrivit sã relatez, sã dezvolt în acest spaţiu, fatalmente limitat, restrictiv. Ar fi, poate, suficient sã spun cã a fost, în egalã mãsurã, un model intelectual şi un model uman. Viaţa nu a fost nici foarte dreaptã, nici foarte îngãduitoare cu acest valoros discipol al marelui G. Cãlinescu. Dar, spre deosebire de atâţia alţii, Al. Piru nu s-a plâns. Nici când a fost scos, pe motive politice, din învãţãmântul superior, fiind trimis la munca ”de jos” şi interzicându-i-se ani întregi dreptul la semnãturã, nici când devenise obiectul şicanelor în catedra de literaturã a Facultãţii de Filologie de la Universitatea din Bucureşti, fiind forţat sã se pensioneze, deşi mai avea dreptul sã profeseze, datã fiindu-i remarcabila valoare profesionalã, nici când i se înscenau în presã tot felul de procese de intenţie. Putea, dupã decembrie 1989, sã-şi facã, foarte uşor, o carierã de disident, ca atâţia intelectuali care aleseserã calea vopsirii politico-ideologicã, spre deosebire de ei, având şi argumente. Nu a fãcut-o, ba chiar a acceptat sã conducã, deşi mai mult formal, ziarul de partid „Dimineaţa”, fapt pentru care a reuşit sã polarizeze, aproape instantaneu, ironiile şi atacurile veninoase ale aşa-zisei elite, pe cale de a se coagula în România. Pentru severitatea şi inflexibilitatea judecãţilor sale de valoare, Al. Piru a fost urmãrit toatã viaţa de inamiciţia, ba chiar de duşmãnia ireductibilã a multor scritori. A ştiut însã, mai mult decât oricare altul dintre dascãlii noştri, sã se facã iubit de studenţii sãi, pe care i-a ocrotit şi sprijinit mereu în eforturile lor de împlinire intelectualã. Odihniţi-vã în pace, Magister, şi primiţi salutul nostru în nemurire!
* În ceea ce mã priveşte, stimaţi cititori, eu nu credeam cã Liviu Dragnea va trece la excluderi spectaculoase din PSD. Nu credeam dintr-un motiv foarte simplu: un şef de partid ar trebui sã fie conştient cã un astfel de demers e de naturã sã producã dezechilibre serioase, la toate nivelurile, în formaţiunea pe care o conduce. Şi, evident, nimeni, teoretic, nu are nevoie de aşa ceva. Totuşi, meşterul Dragnea a comis-o, zilele trecute, scoţându-i pe tuşã pe Ţuţuianu şi pe Neacşu, parcã. Pãulicã Stãnescu parcã ar fi vrut şi el sã fie exclus, dupã reacţiile avute, dar nu i s-a împlinit dorinţa. Cine ştie, poate la viitoarea rundã. Iar madame Firea vãd cã a fost şi dumneaei pãstratã, cum sã zic, înãuntru. Probabil ca sã mai rãmânã cineva sã mestece în cazanul cu smoalã al scandalurilor. Ca sã nu se prindã pe fund, cã atunci începe sã capete aromã de tingire. Şi nu dã bine la populaţie.
* Dar sã revenim la maestrul Dragnea. Pânã la un anumit moment, am crezut cã ştie dumnealui ce face, şi apoi, nu e chiar treaba noastrã sã ne amestecãm în afacerile interne ale unui partid. Deşi, în cazul unui mare partid, şi mai ales dacã-i de guvernãmânt, poate cã ar cam trebui… În sfârşit! Mai surprinzãtor (şi poate mai grav pentru viitorul sãu politic!) e cã musiu Livake şi-a ieşit din condiţia sa de sfinx oarecum dezabuzat, indiferent la tot şi la toate, şi s-a implicat cu toate forţele în circul de doi bani croit de „statul paralel” (a se vedea episoadele cu valizele gãsite de unii şi de alţii prin Teleorman (cãci pe altundeva, pe unde?!). Unii s-au entuziasmat vãzându-l pe liderul PSD cu douã geamantane (unul cu gogoşi, altul cu dosarele de „penal” ale lui Iohannis, pe care oricum nu se uitã nimeni, cel puţin în momentul de faţã!), în tentativa de a da o replicã pe mãsurã prigonitorilor sãi. Eu, dupã un moment de surprizã, am realizat cã avem de-a face cu o gafã. A lui Dragnea, desigur. Ieşindu-şi din starea obişnuitã, dumnealui şi-a pierdut unul dintre atu-urile sale cele mai solide. Pãrerea mea!
* Primul semn cã am dreptate ar putea fi reacţia virulentã, cu puternice accente suburbane a lui Klaus Werner Iohannis, care a dat drumul la aproape toate registrele limbajului. Atitudine de preşedinte?! Judecaţi şi dumneavoastrã, stimaţi cititori! Ne aflãm, mai degrabã, pe capra unui atelaj de la fostele CAP-uri, de unde cineva pocneşte din bici…
* Aceleaşi atacuri descreierate le-a lansat nedemnul locatar de la Cotroceaua Mov şi la adresa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Care nu l-a mai iertat, servindu-i, în maniera-i caracteristicã, o replicã de o ironie ucigãtoare, pentru cine a avut disponibilitatea s-o priceapã. Nu ştiu câtã vreme românii vor mai putea suporta tupeul şi nesimţirea teutone ale acestui sinistru personaj. Care, din câte lasã sã se înţeleagã, ar mai vrea o… mânã la Cotroceni. Poate o mânã moartã, dacã e sã ne menţinem în argoul pockeristic…
