Partidele politice din România nu sunt organizaţii de tip mafiot, ci instrumente ale democraţiei. Pluripartidismul adevãrat este un indicator al unui sistem democratic. Partidele, deşi sunt în sine organizaţii private, au încã un rol major în viaţa publicã a societãţilor din ziua de astãzi. Din cauza faptului cã nu au reuşit sã se reformeze, sã se modernizeze, sã propunã modele noi, lideri noi, sã propunã o agendã cât mai apropiatã de cea a alegãtorilor, partidele clasice încep sã piardã din ce în ce mai mult teren (vezi cazul recent al Germaniei).
În democraţiile mai puţin avansate, partidele sunt conduse nu autoritar, ci autoritarist, iar apucãturile liderilor se transmit şi în viaţa administrativã şi publicã. Acelaşi model de a conduce, format pe tipologia „conducãtor şi conduşi” sau chiar „supuşi”. Un sistem de recompense sau frica sunt elementele care îl ajutã pe liderul autoritar sã îşi conserve puterea în partid şi în administraţie sau în stat.
Este cazul lui Liviu Dragnea. Acesta a reuşit sã se impunã dupã mai mulţi ani în politicã, la vârf, iar când a reuşit sã devinã preşedintele celei mai mari formaţiuni politice din ţarã a venit nu cu o modernizare, ci cu un proiect de antireformã: promovarea pe cumetrii sau pe alte criterii în afara celor legate de performanţã sau eficienţã în profesie. Astfel, România s-a trezit cu unul din cele mai slabe guverne din istorie, la nivel de capacitãţi şi posibil cu unul din cei mai slabi premieri. De altfel, construcţia politicã în România este realizatã în aşa fel încât guvernul nu este decât o marionetã în mâna grupului de putere din PSD, condus de Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov. Din câte se aude, cei doi lideri chiar locuiesc împreunã, deci relaţia este una profundã. Din toate punctele de vedere, Dragnea şi Vâlcov şi-au subordonat puterea executivã şi pe cea legislativã şi acum vor sã o aibe la îndemânã şi pe cea judecãtoreascã. Ramura Administraţiei Prezindenţiale din Puterea Executivã le mai lipseşte pentru a controla şi manipula total statul.
Din acest motiv sunt importante alegerile prezindenţiale pentru PSD şi din acest motiv vor face totul sã trimitã un candidat propriu la Cotroceni. Dorinţa de a controla profund societatea româneascã în toate structurile sale. Totuşi, România tinde sã fie un stat democratic, ancorat în valorile cel puţin formale promovate în democraţiile occidentale şi în UE.
Chiar dacã Dragnea vrea sã îl copieze pe Orban din Ungaria este mult mai greu, având în vedere cã nu are substanţa politicã şi greutatea liderului ungar. Dragnea nu poate trece peste profilul de lider local, de Teleorman, şi peste eticheta de baron. Cel mai mult, Dragnea poate funcţiona ca şef al baronilor locali. Dacã ar deveni preşedintele ţãrii, cel mai probabil va fi preluat sub aripa unui Erdogan sau a unui alt şef de stat care sã îl coordoneze.
România nu îşi permite sã nu fie una democraticã şi sã îşi susţinã în acelaşi timp interesele. Dar nu printr-o clasã politicã şchioapã şi analfabetã, aşa cum pretinde Dragnea, ci printr-una profesionistã şi dominatã de interesele României.
Oricât ar pretinde Liviu Dragnea cã poate conduce din umbrã guvernele şi oricât de abil ar fi în mânuirea firelor care o conduc pe Dãncilã, pânã la urmã premierul se relevã în toatã deplinãtatea sa, când are loc un contact direct cu alţi şefi de guverne sau de state.
România e perceputã, dupã cum este perceput şi premierul, şchioapã intelectual şi analfabetã pe toate planurile.
De asemenea, domnia legii trebuie sã prevaleze, indiferent cât de mult îşi doresc politicienii sã scape de trecut şi de dosarele penale şi chiar de condamnãrile definitive care le îngrãdesc accesul la funcţii publice. Regulile în democraţie sunt dureroase uneori, dar aici pare cã existã cea mai multã libertate raportat la restul sistemelor politice. Dar cea mai importantã este libertatea izvorâtã din respectarea legii. Poate este necesarã o îmbunãtãţire a cadrului legislativ, dar în niciun caz o abolire a legii în interes politic şi mai ales politicianist. Un pas înapoi de la democraţie ar fi o catastrofã pentru România. Mai mult ca oricând ţara are nevoie de o reformare profundã a clasei politice, care sã se scuture de vechile modele şi clişee şi de analfabeţi. Poate şi prin justiţie, dacã politicienii venali, corupţi şi analfabeţi au greşit.
