* A trecut la cele veşnice „Minunea blondã” a Craiovei şi a fotbalului românesc, ILIE BALACI… Trista şi, în mod sigur, neaşteptata veste a luat prin surprindere întreaga suflare fotbalisticã româneascã, intratã în adormire cam de multã vreme, în absenţa unor performanţe sportive veritabile, şi care practic pare sã se fi trezit dintr-un vis urât, pentru a intra într-un coşmar. Pentru cã Ilie Balaci a fost, prin tot ceea ce el reprezenta, inima fotbalului românesc, izvorul lui pururi regenerator, sursa eternã de optimism, de ambiţie, de spirit de luptã şi de dorinţã de victorie. Spre deosebire de alte valori de primã linie din fotbalul autohton, Ilie Balaci nu a avut şansa de a juca la un turneu final de campionat mondial sau european ori la vreo echipã de top din Europa. Aşa erau vremurile, pe de o parte, dar a fost şi ghinionul care l-a ţinut departe de vârfurile marii performanţe încã de la o vârstã foarte tânãrã. Faultul criminal comis în februarie 1985 de o brutã de fundaş bãimãrean, fie-i numele uitat, a pus capãt unei cariere de excepţie, tocmai când aceasta se afla la zenit, dupã seria de meciuri istorice, cu Fiorentina, Bordeux, Kaiserslautern şi Benfica Lisabona, care aduseserã echipa din Bãnie – premierã absolutã pentru fotbalul românesc! – pânã în pragul finalei Cupei UEFA, în primãvara lui 1983! Şi când impresarii marilor echipe europene fãceau potecã la Craiova sau oriunde juca Universitatea pentru a-i obţine semnãtura Marelui Blond. La un moment dat, aceastã semnãturã preţioasã a fost obţinutã de marele, pe atunci, A.C. Milan. De ce nu s-a mers pânã la capãt? Nimeni, nici Ilie Balaci, nu a putut spune. Probabil, tot…vremurile.
* Moartea lui Ilie Balaci a şocat întreaga societate româneascã (marele fost fotbalist avea doar 62 de ani!), punând în umbrã toate zbaterile şi frãsunelile penibile fãrã sfârşit de pe scena politicã. Simţind el cã nu mai e chiar toatã lumea cu ochii aţintiţi asupra lui, şi aflat cam de multişor, dar mult prea devreme, în campanie electoralã pentru un nou mandat la Cotroceni, Klaus Werner Iohannis a luat, în regim de extremã urgenţã, hotãrârea de a-l decora post-mortem pe cel supranumit „Minunea blondã” a fotbalului românesc. Pânã la urmã, este bine cã a fãcut-o şi în aceste circumstanţe, Ilie meritând gestul mai de mult şi cu prisosinţã. Rãmâne gustul greţos al oportunismului jegos, de joasã facturã, boalã mai veche a oficialilor români. Altminteri, cum de Dulapul Sãsesc nu s-a gândit sã-l decoreze pe Balaci pe vremea când încã acesta trãia?! Şi când fãcea cinste sportului românesc, câştigând trofeu dupã trofeu prin ţãrile arabe şi prin Africa, antrenând echipe pânã la el anonime? În sfârşit, nu aşteptãm noi un rãspuns cât de cât coerent de la un cetãţean atât de greoi în exprimare ca acest sas.
* Mult mai grave sunt derapajele unor aşa-zişi formatori de opinie, de la care te-ai aştepta mãcar la o minimã decenţã în interpretarea evenimentelor de acest fel şi nu la exhibiţii penibile ideatico-stilistice, justificate doar prin imperativul(!) respectãrii deontologiei gazetãreşti. Iatã-l pe acest Radu Tudor (Antena 3), despre care pãstram încã pãrerea cã este mãcar un om serios. Nu e. El a ţinut sã-şi facã public punctul de vedere în cazul Balaci. Foarte bine, dar ce-am auzit noi slobozindu-se din preţioasa-i guriţã? Cã Balaci fuma ţigarã de la ţigarã, cã pierdea nopţile în tovãrãşia paharului, cã o fi, cã o pãţi, în fine, enumerând slãbiciuni omeneşti, pur omeneşti, care nu definesc esenţialmente un om, dar care îl…umanizeazã, dacã mã înţelegeţi ce vreau sã spun. Mici „pãcate” ale oricãrui om atins de aripa talentului, a genialitãţii, într-un domeniu sau altul, unde el a performat. Am descifrat în zisele acestui Radu Tudor, satisfacţia obscurã cã n-a fost nici cu Ilie Balaci mare brânzã pe acest gogoloi terestru, dacã a fumat şi a bãut şi el, ca oricare alt om. Mãi dragã Radu Tudor, dar ţie femeile îţi plac? Rãspunde sincer!
* Plecarea dintre noi a lui Ilie Balaci pare sã fi pus capãt rãzboiului dintre cele douã galerii craiovene. Mãcar de-ar fi vorba de o pace durabilã şi de o încetare a ostilitãţilor care nu fac bine fotbalului craiovean. Pentru cã asta susţinea, pe fond, şi marele dispãrut. Pare, fiindcã sufletul de oltean este în perpetuã fierbere. Dar poate cã, mãcar într-o zicere a sa, celebrã altminteri, ar merita contrazis Ili Balaci: „Universitatea Craiova s–a nãscut şi a murit odatã cu mine”. Perfect adevãratã, pe fond, zicerea, dar flacãra fotbalului craiovean trebuie sã ardã în continuare. Tocmai ca o omagiere în timp a celui care l-a dus pe culmile performanţei. Faptul cã, în chiar ziua morţii lui, noua Craiovã (CSUniversitatea) a învins-o, dupã atâţia ani, pe eterna rivalã FCSB (Steaua) poate sã fie un semn. Drum lin spre aştri, Ilie Balaci!
