De parcã s-ar despãrţi Marea Neagrã în douã dacã un ciolan de politician bãtrân nu ar ajunge la puşcãrie, aşa cum s-ar prefigura la instanţa de judecatã acum. Este vorba de Liviu Dragnea, care, de când a ajuns la Putere, nu are alt scop decât sã scape de problemele penale pe care le are. Şi omul gândeşte în perspectivã. Adicã şi de cele pe care le-ar putea avea în continuare, date fiind afacerile din trecut în care a fost implicat mai mult sau mai puţin direct. Poate o mai scormoni vreun procuror fãrã treabã sau poate l-o reclama vreun vecin care a rãmas fãrã pãdure lângã domeniul de vânãtoare de la Teleorman.
De parcã apariţia lui Dragnea în peisajul politic este o surprizã pentru cineva. Sau a lui Vâlcov sau Dãncilã sau Firea sau Dan Voiculescu sau a lui Orban, Blaga, Iohannis, Bãsescu, Iliescu, Nãstase, Geoanã, Ponta sau şovãielnici precum Cioloş.
Nu pare nimic întâmplãtor şi nu se aştepta nimeni ca ţara noastrã sã evolueze altfel decât în trecut. Adicã un amestec de elite şi nonelite, numai cã proporţia este în mod covârşitor în favoarea nonelitelor. Nu ar fi pentru prima datã în istorie când se propagã un astfel de amestec toxic în conducerea României. Este o ţarã a contrastelor şi ultima sutã de ani nu a fost altfel decât este în prezent. Nimic nu are succes în aceastã ţarã fãrã eforturi senzaţionale. Nimic de succes nu prea dureazã, dacã nu este pervertit sau batjocorit. Totul este amestecat: rãu cu bine, politician cu alegãtor, sindicalist cu şef din administraţie, pârnãiaş cu magistrat. De ce atâta scandal, când oricum lucrurile nu se schimbã în bine sau se schimbã prea greu. Oricum, toate generaţiile sunt de sacrificiu în România şi unii ar spune cã trãim într-o bulã. Adicã bula este compusã din toate tarele şi nefericirile noastre trecute, prezente şi viitoare. Este clar cã este şi zona. Pentru cã oamenii mai evolueazã şi în funcţie de zonã, areal, cum spunea Darwin pe undeva.
Îţi dai seama cã dacã şi-o fi luat şi Dumnezeu sau Marele Spirit mâna de pe noi, atunci e clar cum va arãta viitorul pentru România. Vorba unuia: Balcanii au avut un trecut dramatic, au un prezent dezastruos. Bine cã nu au viitor. Cam aşa merge treaba. Adicã nu prea merge. Nici nu trebuie sã ne mai întrebãm de autostrãzi şi de alte chestii de infrastructurã. Nici nu vom avea prea curând. Sau nu vom avea în general. Este un amestec de înşelãtorie cu trãdare, de sublim cu penibil. Este chiar jenant pe alocuri sã vezi cã nu merge treaba deşi de 28 de ani ne tot chinuim sã trãim şi noi bine. Nu am reuşit sã construim în 28 de ani mãcar o autostradã de la vest la est. Acesta era proiectul de ţarã în 100 de ani. Dar nu este. Nu am avut niciun proiect de ţarã major. Poate pe vremea PCR, în rest nimic semnificativ. Am fost purtaţi de valul istoriei şi valurile te duc la liman uneori sau la grãmada de peturi şi gunoaie din mijlocul oceanului. De acolo chiar nu te scoate nimeni.
Dacã destinul ne este scris sau mai grav nici nu îl avem, de ce atâta zbatere pe Legile justiţiei, pe salvarea lui Dragnea şi a altora. Poate cã trebuie sã ne îmbrãţişãm soarta şi sã ne confundãm cu ceea ce ni se întâmplã bun şi rãu în ultimii ani şi sã ne spunem: atâta putem. Nu putem sã producem nimic de succes şi cu asta basta.
Aşadar, nu cred cã ar muri nimeni dacã Liviu Dragnea ar avea un cazier din nou alb. Este un politician care s-a nãscut alãturi de noi, din zoaiele tranziţiei. Sã nu îi mai renegãm şi sã ne împãcãm cu soarta cã mai bine nu se poate. Asta e ce putem, asta e ce meritãm. Nu meritãm mai mult decât putem. Deci hai pe repede înainte cu legile justiţiei, cu îmblânzirea magistraţilor şi a statului paralel şi vedem ce o sã iasã. Oricum nu putem sã fim stãpânii noştri. Adicã nu suntem în stare. Suntem în UE şi NATO. E bine cã ne-a luat cineva sã ne arate calea. Vrei în UE şi în NATO, ei bine joci dupã cum îţi cântã stãpânul, dacã nu poţi sã îţi decizi singur destinul pentru cã eşti prea prost sau prea sãrac. Asta ai ales sã ai un stãpân, atunci nu te mai revolta cã nu e bunã UE, cã nu mai e bunã NATO. Pe cine sã şi alegi în suta de ani ca stãpân dintre Vest, Rusia, Turcia. Opţiunile nu au fost prea multe, dacã nu am fost în stare sã fim puternici. Capul plecat, cã şi aşa nu avem vreun viitor. Cã vorba, aia, nimeni nu-l taie. Sau cine ştie. Poate cã îl taie. Laşii, proştii, neputincioşii, plângãcioşii şi trãdãtorii nu prea sunt modele de urmat.
