Ce mai conteazã: Poporul e suveran, dacã are posibilitatea, şi politicienii nu fraudeazã scrutinul. E chiar frumos, când politicienii mai încaseazã câte o palmã de la babe, mucoşi, primari, hetero, gay şi alte categorii. Pur şi simplu avem douã Românii paralele. Într-una sunt politicienii în marea lor majoritate şi în alta este poporul în marea sa majoritate. Pe undeva printre sau deasupra este Biserica. Şi mai îndepãrtatã de popor. Patriarhia sã lase glumele cu boşi plimbaţi în limuzine de lux, care propovãduiesc familia tradiţionalã şi cumpãtarea. Au fost comandate clipuri cu familia tradiţionalã într-o casã frumoasã, curatã: soţ, soţie, doi copii, cãţel proaspãt şamponat şi apretat. Probabil cã ambii pãrinţi lucreazã la stat şi mai au şi o casã de vacanţã pe la ţarã.
O imagine idilicã a familiei tradiţionale. Eventual, trebuiau filmaţi şi când vine popa cu crucea, sã încaseze fãrã chitanţã, şi familia tradiţionalã nu are cash şi vrea sã îi achite cu Mastercard. Superb! Cum sã nu votezi pentru aşa ceva! E ca în filme. O familie dominatã de valorile creştine, fãrã ca soţul sã aibe o amantã şi soţia sã trãiascã împreunã cu şeful de la serviciul deconcentrat unde lucreazã. Cum sã nu visezi şi sã aspiri la aşa ceva? Trebuie sã fii nebun sã stai acasã la referendumul pentru familia tradiţionalã şi sã nu votezi la apelul transmis de popa sau de politicieni.
Apoi politicienii… Nu cred cã e vreunul alb la coajã. Unii au tinicheaua de coadã şi trag de ea pe la instanţa supremã sau pe la DNA sau pe la vreun Parchet local. Oficial, dosarele tuturor politicienilor sunt opere ale statului paralel. În fine, politicianul tradiţional a chemat românul sã voteze familia tradiţionalã: aia în care tata e parlamentar şi nu şi-a cumpãrat al doilea mandat, ducând o valizã la şeful de partid. În care soţia lucreazã pe la Direcţia Silvicã sau pe la vreun minister. În care cei din casã au toţi maşini şi card, casã de vacanţã la mare şi la munte şi în care capul familiei tradiţionale e pictat într-o bisericã pentru cã a cotizat pentru construire sau restaurare. Pe undeva, prin penumbrã, apare şi o secretarã care e şi amantã, iar politicianul din familia tradiţionalã stã sã divorţeze, dar asta i-ar afecta candidatura la un nou mandat.
Dupã cum ştiţi, nu e chiar aşa cu familia tradiţionalã în România. Multe familii din România încã mai au în baie şi în bucãtãrie gresia şi faianţa de pe vremea lui Ceauşescu. Asta dacã au o locuinţã şi nu locuiesc în chirie la vreun moş deznaţionalizat. Sunt familii care au un venit total de 1.000 de lei pe lunã. Adicã ãştia ce sã creadã despre familia tradiţionalã promovatã de popi şi de politicieni cu tot cu valorile ei creştine. Merg şi la Bisericã, dar nu bat toba. Sau nu merg şi se roagã prin cãmarã.
În familiile reale de care s-au îndepãrtat politicienii şi popii sau la care stau cu spatele unul sau ambii pãrinţi se aflã plecaţi la muncã în afara ţãrii. Copiii rãmaşi acasã sunt crescuţi de fraţii mai mari sau de bunici, unchi, mamã şi bunicã sau au fost luaţi în plasament de stat. Aşa mare grijã are statul de familia tradiţionalã, încât nu dã doi bani pe ea. Apoi ce spirijin are familia tradiţionalã din România în care alocaţia este de 84 de lei în loc de 100 de euro. Adicã referendumul pentru familia tradiţionalã pare o glumã din altã epocã, faţã de problemele poporului, rãmas sau plecat din ţarã.
De ce nu se vorbeşte şi de zecile de mii de familii tradiţionale şi cu valori creştine care nu sunt vizitate de preotul din sat şi în care soţul beat îşi bate sistematic nevasta şi copiii. Sau în care omul bãut îşi bate muierea. La sat femeia, în unele familii, nu are statut de om.
Acestea sunt familiile tradiţionale din România cu succesurile şi cu eşecurile lor. Or fi avut intenţii bune cei care au dorit sã promoveze familia ca nucleu de bazã al societãţi, deşi suntem în alt mileniu. Dar au greşit momentul. Unde mai pui cã Biserica are şi ea dosnicii ei şi trebuie sã îşi rezolve propriile probleme şi sã iasã din Evul Mediu în care a rãmas. Guvernul putea sã comande pe şustache un sondaj înainte de referendum, sã vadã dacã este contextul şi momentul oportun. Politicienii şi popii ar trebui sã se întrebe ce vor românii şi sã îi priveascã în ochi şi sã stea cu spatele la ei sau sã îi priveascã din televizor. Apoi sã scrie agenda publicã. Ei chiar sunt angajaţi de popor, sã lucreze pentru popor
