Vieţile noastre de zi cu zi, dacã privim lucrurile sub specia minimei corectitudini, au parte de multã… toxicitate, din pãcate. Generaţiile noastre vieţuiesc sub un stres fãrã precedent . Ne lovim mai la tot pasul de aspecte ce se pot înscrie lejer în zona toxicitãţii: birocraţie enervantã, instituţii îngãlate, legi amestecate, mici incorectitudini de tot felul, nepãsare, nedreptãţi, oameni dificili de care ne ciocnim, nesimţire, plus un bombardament mediatic uriaş, din care vedem, zi de zi, zbierete, acuze, mutre ultragiate, violenţã de limbaj şi comportament.
E o toxicitate colosalã în mediul în care respirãm, şi ne-am obişnuit aşa, sub aceastã presiune constantã şi profund nesãnãtoasã.
În plus de toate nici alimentaţia noastrã de toate zilele nu e ce ar trebui sã fie. Dacã ne raportãm la anii ‘60 – ‘70 ai secolului trecut, de exemplu, sigur cã mâncãm mai mult, mai multe, cã oferta alimentarã are o diversitate excesivã şi fascinantã. Dar mâncãm mai sãnãtos? Nu cred cã mâncãm mai sãnãtos, mai bine decât o fãceau pãrinţii noştri când erau tineri, deşi nu aveau atâtea lucruri prin frigider.
Am vãzut zilele trecute un documentar ale cãrui date erau pur şi simplu dramatice, referitor la rata de obezitate din Statele Unite ale Americii, şi câţi copii sunt deja afectaţi. Cifrele sunt îngrozitoare. Ai zice cã nu e mare lucru, dar dacã pui obezitatea în corelaţie cu douã aspecte fundamentale, şi anume costurile medicale legate de tratarea bolilor din siajul obezitãţii, dar şi cu datele legate de incapacitatea de muncã şi susţinerea sistemului de pensii, când pui în ecuaţie aceste lucruri, ei bine, atunci îţi dai seama ce ravagii face de fapt toxicitatea alimentarã cãreia îi cãdem pradã deja şi noi, şi copii noştri.
Şi îi cãdem pradã pentru cã industria alimentarã e uriaşã, monstruoasã, lipsitã de scrupule, nu doar prin toţi aditivii şi tot zahãrul pus în alimente, ci şi prin monstruoasele campanii publicitare ce le desfãşoarã metodic, clipã de clipã, la tv şi pe stradã. Aproape cã nu poţi vedea un film fãrã sã fii atacat de reclame. Nu poţi merge pe stradã fãrã sã vezi un afiş ceva, o reclamã la x sau y produs.
E monstruoasã pentrucã îi cad victime tinerii, copii. Îi vezi cã înfulecã toate prostiile din toate pungile şi cã beau tot felul de bãuturi energizante, carbogazoase, şi nu reuşim sã-i convingem cã nu le fac bine, odatã ce e plin de reclame, de imagini cu vedete care desfac doze, pungi, şi zâmbesc seducãtor. Sunt sigur cã respectivele vedete nu consumã aşa ceva. Dar industria alimentarã îi plãteşte regeşte, aşa cã fac reclame.
Nu doar în America se întâmplã aceste lucruri. Odatã cu cocacolonizarea României, se petrec şi la noi. Trãim sub asediul produselor şi al toxicitãţii. Şi ne trebuie mult discernãmânt şi multã fermitate ca sã ne ferim, cât putem, de acest asediu al toxicitãţii.
