Ceauşescu şi-a dorit ca ţara noastrã sã fie independentã energetic. S-ar fi putut realiza acest deziderat, numai cã prostia naţionalã are rezonanţe nucleare. Combinatul de apã grea de la Drobeta Turnu Severin este un exemplu de cum poţi dilua o pãlincã de Oaş şi s-o transformi într-o ţuicã de Piteşti.
Ţara noastrã a fost, pentru multe decenii, singura producãtoare de „apã grea”, sau „oxid de deuteriu” – cum îi spun chimiştii – din Europa. Nici ruşii, cu toate bombele lor nucleare, nu şi-au permis luxul de a-şi produce singuri costisitorul ingredient al energiei atomice. Uzina de Apã Grea de lângã Drobeta Turnu Severin, unul din cele douã obiective strategice din judeţul Mehedinţi, alãturi de Hidrocentralele Porţile de Fier I şi II, era atât de secretã, cã nici mãcar unul din miniştrii Guvernului României instalat dupã Revoluţia din 1989 nu ştia de ea. Chit cã fabrica se întindea pe 150 de hectare, iar „turnurile” sale industriale erau vizibile de la zeci de kilometri.
În prezent, extremitatea vesticã a Olteniei şade cu fundul pe o avere uriaşã. Avem pe stoc, neoficial – cã cifrele sunt secrete – circa 3.000 de tone de apã grea, în valoare de 1,5 miliarde de euro. Fabulos! Teoretic, oxidul de deuteriu, adicã, tehnic, D2O, este destinat exclusiv reactoarelor Centralei Atomo-Electrice de la Cernavodã.
„Ingredientul” absolut indispensabil în procesul de fuziune nuclearã ar potoli pofta a patru reactoare pentru 30 de ani. Numai cã la noi merg, însã, doar douã. Între timp, uzina s-a oprit. Nu mai produce nimic. Iar apa grea de pe stoc se poate strica, la propriu, oricând. Nici n-o folosim şi nici n-o vindem. Cã suntem proşti.
Combinat nou-nouţ cu tehnologie din 1940
Fix înainte sã-l vizitãm pe Ervin Watzlawek (foto), un ceho-german nãscut în Bucovina, directorul a ceea ce a fost cândva Combinatul Chimic Drobeta Turnu Severin – denumit acum Sucursala Romag Prod a Regiei Autonome pentru Activitãţi Nucleare (RAAN) – din biroul acestuia a ieşit un ofiţer de la SRI. Stranie coincidenţã. N-am intrat în amãnunte, cã n-avea rost. Domnul Ervin este inginer fizician şi lucreazã la Severin din 1988, când s-a angajat prin repartiţie guvernamentalã, cum se fãcea pe atunci.
În combinatul înfiinţat, prin Decretul Prezidenţial nr. 400/1978, semnat de Nicolae Ceauşescu, lucrau, în 1988, peste 2000 de oameni. Majoritatea lor erau detaşaţi din toatã ţara. „Dar, în perioada de vârf, aveam 2500 de salariaţi”, e nostalgic, Ervin Watzlawek. Azi nu mai lucreazã nici 100 de inşi. Inginerul spune cã numãrul mare de angajaţi se explicã prin faptul cã se lucra cu o tehnologie nouã, periculoasã şi pentru care nu exista niciun fel de experienţã în domeniu: „Tehnologia era nouã pentru noi, dar ea era, de fapt, foarte veche, din 1940, şi era americanã. Dar asta nu era o problemã. Toate ţãrile care au produs şi produc apã grea au aceastã tehnologie”.
Un deziderat de neatins: independenţa energeticã a României
Ambiţia lui Ceauşescu de a face apã grea a fost rãpusã abia în 2015, când fabtica şi-a încetat producţia al cãrui maxim s-a înregistrat între 2006 şi 2008. „Eram pe primul loc în lume. Doar canadienii aveau facilitãţi de producţie mai mari!”, e mândru bucovineanul cu origini de pe lângã Karlo Vivary. În prezent, pe tot globul, oxidul de deuteriu mai e produs doar în câteva ţãri. Ervin Watzlawec le numãrã pe degete: „India, Pakistan, Iran, Argentina şi, se pare, dar nu e confirmat oficial, China”.
Incredibil, SUA, Canada şi Rusia şi-au încetat producţia. Fizicianul explicã: „Per ansamblu, ca sector energetic, fabricile astea erau rentabile. La fel şi la noi. Apa grea e o parte micã din preţul energiei produse la Cernavodã”.
Una peste alta, Ceauşescu, în nebunia sa, şi-a dorit o Românie independentã din punct de vedere energetic. Domnul Ervin zâmbeşte, trist: „Asta presupunea construirea a cel puţin trei centrale nuclearo-electrice. Pe lângã cea de la Cernavodã mai erau în plan şi alte douã, una la Piatra Neamţ şi alta lângã Sibiu”
Primul litru de oxid de deuteriu
Visul autarhic al lui Ceauşescu de a avea o Românie independentã 100% independentã energetic ar fi putut fi împlinit. Nea Nicu a refuzat sã importe tehnologie din URSS, pentru cã ne-ar fi dat o dependenţã pe care nu şi-o dorea.
„Dacã ar fi luat de la ruşi, combustibilul ar fi venit tot de la ei. Ceea ce nu-i convenea!”, intrã în detalii de strategie geo-politicã specialistul. Aşa cã s-a cumpãrat tehnologia pentru Cernavodã de la canadieni. Dar Centralei îi trebuia uraniu şi apã grea. Uraniu avea ţara, dar apã grea nu. Ceauşescu nu era prost. La 11 ani dupã ce a semnat decretul de înfiinţare al Combinatului de la Severin acesta a produs primul litru de apã grea.
Un secret ştiut de toatã lumea, dar nu şi de Guvern
Pentru cã nu poţi face omletã fãrã sã spargi şi nişte ouã, oricât de cinic ar suna asta, la combinatul de pe raza localitãţii Rãscoleşti, comuna Izvorul Bîrzii, judeţul Mehedinţi, au plãtit cu sângele lor şase oameni. Au fost accidente de muncã, spune directorul Romag, Ervin Watzlawek: „Dar numai în primii ani, pânã s-au deprins oamenii cu riscurile tehnologiei, cã se lucra cu acid sulfuric…”. Omul e necãjit: „Odatã opritã, pentru repunerea în funcţiune sunt necesari doi ani! Acum mai avem doar 96 de angajaţi la Romag”. Dar legea nu prea e de partea apei grele. Legislaţia, conceputã în anii ’90, spune cã oxidul de deuteriu, D2O, fabricat la Drobeta, trebuie musai sã aibã ca destinaţie finalã reactoarele de la Cernavodã. Or, capacitatea de producţie e mult, mult mai mare.
Distracţia este cã Fabrica de Apã Grea de la Turnu Severin era atât de secretã încât, în februarie 1990, atunci când o delegaţie a Combinatului s-a dus la Guverm, sã cearã un sprijin, niciunul din membrii executivului de pe atunci nu ştia cã aceastã entitate existã!
Asta în ciuda faptului cã uzina e vizibilã din Cosmos, cã se întinde pe 150 de hectare, iar instalaţiile de separare a apei grele, patru la numãr, sunt înalte de 80 de metri.
Ştie tot satul ce nu ştie bãrbatul
Directorul Ervin Watzlawek nu poate sã spunã exact numãrul de mii de tone de apã grea care a rãmas pe inventarul sãu, dupã ce combinatul şi-a încetat producţia. Este strict secret. Atât de secret cã şi portarii ştiu. În „pivniţele” de la Severin sunt peste 3.000 de tone de apã grea. Poate chiar mai multe. „Un litru de apã grea costã 2.140 de lei, fãrã TVA, preţ stabilit de Oficiul Concurenţei”, a fost singura declaraţie pe aceastã temã datã de Ervin Watzlawek. Dar calculele le poate face oricine. O tonã costã 2,14 milioane lei, fãrã TVA. 1000 de tone sunt echivalentul al 2,14 milioane de lei noi.
Iar 3.000 de tone ar însemna 6,42 miliarde de lei noi, tot fãrã TVA. Adicã fix 1,5 milarde de euro! Evident, aceastã cifrã este estimativã, chit cã în presã s-a mai vehiculat aceastã valoare.
Doi proprietari, un custode şi o entitate incertã
Toatã apa grea aflatã la Severin are doi proprietari, în prezent. Unul e sucursala Romag a RAAN şi, al doilea, cel mai important, este Agenţia Naţionalã a Resurselor Strategice şi Probleme Speciale (ANRSPS). Prima are pe acte, doar 130 de tone, iar a doua restul.
Panarama este cã principalul proprietar, ANRSPS, nu poate sã-şi pãzeascã averea care este în custodia RAAN. La întrebarea dacã toatã aceastã uriaşã avuţie strategicã a României este în pericol sã se deterioreze, directorul Romag se enerveazã: „Bineînţeles! Noi facem eforturi, dar dacã nu se asigurã personal specializat şi condiţii de depozitare adecvate atunci apa grea îşi pierde calitatea nuclearã pentru care a fost produsã!”.
De abia acum un an, în 2017, Guvernul României a înfiinţat o altã structurã, intitulatã Centrul Naţional de Management al Apei Grele, care va prelua, nu se ştie când, întreaga cantitate de oxid de deuteriu. Pânã una-alta, la Severin, apa grea riscã sã se facã apã de ploaie.
De ce nu vindem dacã putem produce?
Întrebat dacã nu cumva exportul apei grele aflate pe stoc, care nu e neapãrat necesarã centralei de la Cernavodã, ar fi o soluţie de valorificare a acestei bogãţii, domnul Watzlawek se declarã perfect de acord: „S-au mai fãcut exporturi. În 2001 în Coreea de Sud – zece tone, în 2002, în China – 20 de tone şi cantitãţi mai mici în SUA, Germania şi Franţa”.
Cu toate cã legislaţia prevede expres cã apa grea este destinatã exclusiv centralei atomo-electrice de la Cernavodã, fabrica a avut acceptul de export, dar cu obligaţia de a produce în plus cantitatea exportatã. „Or, din moment ce am încetat producţia, acest lucru nu mai e posibil”, dã din umeri custodele oxidului de deuteriu.
Culmea este, spune specialistul, cã tot volumul aflat pe stoc ar ajunge pentru toate cele patru reactoare de la Cernavodã, din care acum funcţioneazã doar douã, pe o perioadã de 30 de ani. Pãi, nu e o prostie sã ţii pe stoc, atâta amar de vreme, o marfã oarecum perisabilã, în loc sã o vinzi pe bani grei cã-i apã grea, vorba aia Ştie tot satul ce nu ştie bãrbatul
Directorul Ervin Watzlawek nu poate sã spunã exact numãrul de mii de tone de apã grea care a rãmas pe inventarul sãu, dupã ce combinatul şi-a încetat producţia. Este strict secret. Atât de secret cã şi portarii ştiu. În „pivniţele” de la Severin sunt peste 3.000 de tone de apã grea. Poate chiar mai multe. „Un litru de apã grea costã 2.140 de lei, fãrã TVA, preţ stabilit de Oficiul Concurenţei”, a fost singura declaraţie pe aceastã temã datã de Ervin Watzlawek. Dar calculele le poate face oricine. O tonã costã 2,14 milioane lei, fãrã TVA. 1000 de tone sunt echivalentul al 2,14 milioane de lei noi.
Iar 3.000 de tone ar însemna 6,42 miliarde de lei noi, tot fãrã TVA. Adicã fix 1,5 milarde de euro! Evident, aceastã cifrã este estimativã, chit cã în presã s-a mai vehiculat aceastã valoare.
Doi proprietari, un custode şi o entitate incertã
Toatã apa grea aflatã la Severin are doi proprietari, în prezent. Unul e sucursala Romag a RAAN şi, al doilea, cel mai important, este Agenţia Naţionalã a Resurselor Strategice şi Probleme Speciale (ANRSPS). Prima are pe acte, doar 130 de tone, iar a doua restul.
Panarama este cã principalul proprietar, ANRSPS, nu poate sã-şi pãzeascã averea care este în custodia RAAN. La întrebarea dacã toatã aceastã uriaşã avuţie strategicã a României este în pericol sã se deterioreze, directorul Romag se enerveazã: „Bineînţeles! Noi facem eforturi, dar dacã nu se asigurã personal specializat şi condiţii de depozitare adecvate atunci apa grea îşi pierde calitatea nuclearã pentru care a fost produsã!”.
De abia acum un an, în 2017, Guvernul României a înfiinţat o altã structurã, intitulatã Centrul Naţional de Management al Apei Grele, care va prelua, nu se ştie când, întreaga cantitate de oxid de deuteriu. Pânã una-alta, la Severin, apa grea riscã sã se facã apã de ploaie.
De ce nu vindem dacã putem produce?
Întrebat dacã nu cumva exportul apei grele aflate pe stoc, care nu e neapãrat necesarã centralei de la Cernavodã, ar fi o soluţie de valorificare a acestei bogãţii, domnul Watzlawek se declarã perfect de acord: „S-au mai fãcut exporturi. În 2001 în Coreea de Sud – zece tone, în 2002, în China – 20 de tone şi cantitãţi mai mici în SUA, Germania şi Franţa”.
Cu toate cã legislaţia prevede expres cã apa grea este destinatã exclusiv centralei atomo-electrice de la Cernavodã, fabrica a avut acceptul de export, dar cu obligaţia de a produce în plus cantitatea exportatã. „Or, din moment ce am încetat producţia, acest lucru nu mai e posibil”, dã din umeri custodele oxidului de deuteriu.
Culmea este, spune specialistul, cã tot volumul aflat pe stoc ar ajunge pentru toate cele patru reactoare de la Cernavodã, din care acum funcţioneazã doar douã, pe o perioadã de 30 de ani. Pãi, nu e o prostie sã ţii pe stoc, atâta amar de vreme, o marfã oarecum perisabilã, în loc sã o vinzi pe bani grei cã-i apã grea, vorba aia şi, dacã ai nevoie, sã repui fabrica în funcţiune? Managerul Romag vine cu lãmuriri. „Explicaţia e urmãtoarea: în perspectiva, incertã, de punere în funcţionare a grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodã, numai pentru pornirea lor se vor consuma peste 1000 de tone, iar restul sunt completãrile anuale pe întreaga duratã de viaţã a reactoarelor. Practic, Cernavodã are „hidratarea” asiguratã pânã la sfârşitul vieţii ei. Altfel ar intra în sevraj”, râde directorul.
Mai bine ţuicã decât apã grea
Dar, pericole existã? Ervin Watzlawek se relaxeazã: „Apa grea e uşor toxicã pentru mediul ambient deoarece poate provoca dezechilibre în procesele metabolice şi hormonale, în sinteza hormonilor atât la animale cât şi la oameni. Dar principalul pericol este, acum, pierderea calitãţii nucleare!”.
Concluzia pe care am tras-o, şi cu care directorul Romag a fost de acord, este cã, plastic vorbind, România are trei saci cu prune în cãmarã, care au fost plãtiţi de soacra ei ca sã facã ţuicã. Doar cã baba nu ştie când o sã porneascã alambicul. Aşa cã ţara stã cu prunele în magazie şi astea riscã sã prindã muscã şi sã facã viermi.
Apa super-uşoarã
Puţinã lume ştie cã, pe timpul când încã se mai producea, la Severin, apa grea, mai se fãcea un produs secundar, extrem de valoros. Este vorba de aşa-numita „apã super-uşoarã”. În momentul de faţã ea este apreciatã enorm ca un adjuvant medical şi nutriţional, mai ales în zona celor care suferã de cancer. „Este singurul produs de pe platforma noastrã care este de vânzare. Noi îl comercializãm, vrac. Comerciantul îl îmbuteliazã, ulterior. La poarta noastrã iese cu un euro litrul, dar în farmacii se vinde cu 18 lei sticla. Noi vindem câte douã-trei tone pe lunã şi mai avem câteva zeci de tone”, se confeseazã domnul director. Ironia sorţii. Ceauşescu a fãcut un combinat de apã grea care, acum, vinde apã super-uşoarã.i, dacã ai nevoie, sã repui fabrica în funcţiune? Managerul Romag vine cu lãmuriri. „Explicaţia e urmãtoarea: în perspectiva, incertã, de punere în funcţionare a grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodã, numai pentru pornirea lor se vor consuma peste 1000 de tone, iar restul sunt completãrile anuale pe întreaga duratã de viaţã a reactoarelor. Practic, Cernavodã are „hidratarea” asiguratã pânã la sfârşitul vieţii ei. Altfel ar intra în sevraj”, râde directorul.
Mai bine ţuicã decât apã grea
Dar, pericole existã? Ervin Watzlawek se relaxeazã: „Apa grea e uşor toxicã pentru mediul ambient deoarece poate provoca dezechilibre în procesele metabolice şi hormonale, în sinteza hormonilor atât la animale cât şi la oameni. Dar principalul pericol este, acum, pierderea calitãţii nucleare!”.
Concluzia pe care am tras-o, şi cu care directorul Romag a fost de acord, este cã, plastic vorbind, România are trei saci cu prune în cãmarã, care au fost plãtiţi de soacra ei ca sã facã ţuicã. Doar cã baba nu ştie când o sã porneascã alambicul. Aşa cã ţara stã cu prunele în magazie şi astea riscã sã prindã muscã şi sã facã viermi.
Apa super-uşoarã
Puţinã lume ştie cã, pe timpul când încã se mai producea, la Severin, apa grea, mai se fãcea un produs secundar, extrem de valoros. Este vorba de aşa-numita „apã super-uşoarã”. În momentul de faţã ea este apreciatã enorm ca un adjuvant medical şi nutriţional, mai ales în zona celor care suferã de cancer. „Este singurul produs de pe platforma noastrã care este de vânzare. Noi îl comercializãm, vrac. Comerciantul îl îmbuteliazã, ulterior. La poarta noastrã iese cu un euro litrul, dar în farmacii se vinde cu 18 lei sticla. Noi vindem câte douã-trei tone pe lunã şi mai avem câteva zeci de tone”, se confeseazã domnul director. Ironia sorţii. Ceauşescu a fãcut un combinat de apã grea care, acum, vinde apã super-uşoarã.
Mihnea-Petru Pârvu; Teodor Abagiu.
