Sâmbãtã, 21 iulie 2018, în cea mai frumoasã şi binecuvântatã zonã a judeţului nostru, unde tradiţiile sunt pãstrate cu sfinţenie, iar credinţa este neîntreruptã de grijile şi problemele acestei societãţi, cu harul şi cu purtarea de grijã a Preasfintei Treimi sosit-a ceas de prãznuire şi de bucurie duhovniceascã pentru toatã obştea creştinilor din nordul judeţului Mehedinţi. Cu emoţie în suflet şi cu dragoste întru Hristos Domnul, a avut loc un mare eveniment prilejuit de sfinţirea bisericii cu hramul Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana din localitatea Ponoarele, aşezatã într-un loc binecuvântat cu peisaje unice, în vecinãtatea Podului lui Dumnezeu. Astfel, la peste şase veacuri de când locuitorii de atunci ai acestor plaiuri au alungat pe Cuviosul Nicodim, în aceste zile, locuitorii de astãzi îl readuc pe sfânt în mijlocul lor, dãruindu-i un locaş de o frumuseţe admirabilã, ca semn al împãcãrii. Sfânta Liturghie a fost sãvârşitã de cãtre ÎPS Dr. Irineu, Mitropolit al Olteniei, ÎPS Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale şi Meridionale, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi PS Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei şi locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, înconjuraţi fiind de un ales sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învãţãturã rostit de Înaltpreasfinţitul Pãrinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le-a fost explicat tuturor celor prezenţi despre rolul bisericii şi despre conduita pe care trebuie sã o aibã creştinii, atunci când merg la bisericã. În cadrul acestei mari sãrbãtori, dupã sfânta slujbã, întreaga suflare creştineascã s-a bucurat de o ocazie poate unicã în viaţã: atât bãrbaţii, cât şi femeile au intrat în Sfântul Altar şi au trecut prin faţa Sfintei Mese pe care au sãrutat-o, alãturi de Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.
În semn de preţuire şi deosebit respect, la sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, a înmânat Gramate de recunoştinţã pentru ctitorii acestui sfânt lãcaş, iar pãrintelui paroh, Preacucernicului Pãrinte Victor Martinescu, i-a fost acordat titlul de iconom-stavrofor.
Locul cu multe legende
Se spune cã pe aici a trecut la un moment dat şi Sfântul Nicodim, care se nevoia în cãutarea cascadei ce i se arãtase în vis şi deasupra cãreia trebuia sã construiascã o mãnãstire. Aşa s-a oprit la Ponoarele, chiar în locul de unde izvorãşte râul Bulba, gândind la lãcaşul pe care urma sã-l ridice în slujba Domnului. Douã familii foarte înstãrite, lipsite de credinţã şi de orice legãturã cu Dumnezeu, l-au ademenit şi, în timp ce se odihnea, au luat cuţitul de tãiat pâine al sfântului şi au tãiat cu acesta o gãinã pe care ulterior i-au strecurat-o în traista pe care o avea asuprã-i. În urma acestui vicleşug l-au acuzat de furt, scoţându-i gãina din traistã şi fãcându-l de ruşine în faţa tuturor. Ruşinat şi cu durere în suflet, Sfântul Nicodim a plecat în cãutarea unui alt loc în care sã ridice mãnãstirea visatã, care astãzi este sfânta Mãnãstire Tismana. Coborând pe Valea Gãinii, s-a oprit pe marginea râului Bulba, care curgea prin partea stângã a vãii, şi privind abãtut spre apa limpede cu miros de ferigã, a blestemat-o ca aceasta sã fie zbuciumatã pe veci, lipsitã de peşti şi sã o înghitã pãmântul.
Sãtenii povestesc înfioraţi cum cã acest blestem s-a împlinit, având în vedere zbuciumul creat de cele opt mori existente pe cursul râului. Nici peştii nu trãiesc în râu, exact cum a hãrãzit sfântul, iar pe timp de secetã, vara, apa dispare înghiţitã de pãmântul însetat, şi asta pentru cã traiectoria albiei sale trece peste o peşterã. Din cauza secetei, apa intrã brusc în cavitatea subteranã, dând impresia cã a fost înghiţitã de pãmânt.
O altã legendã spune cã acum multe veacuri aici locuia necuratul, chiar în peştera de la Ponoarele. Mult rãu pricinuia diavolul oamenilor, motiv pentru care toatã suflarea a început sã se roage lui Dumnezeu sã-i scape de nenorocirile pe care acesta le pricinuia localnicilor. Dumnezeu ar fi lovit cu palma tavanul peşterii, astfel încât acesta s-a prãbuşit peste intrare. Cu toate astea, diavolul s-a strecurat pe cãi numai de el ştiute şi a ieşit pe sub deal, pe cealaltã gurã a peşterii, cea care duce spre lacul Zãtonul Mare. Vãzându-se învins, acesta a început sã se agaţe cu ghearele de vârful Dealului Peşterii, în furia sa formând şanţuri în formaţiunile calcaroase şi ajungând în câmpiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Legenda mai spune cã necuratul s-ar fi urcat apoi pe stânca numitã a diavolului, din locul acela observând oamenii care intrau în peşterã şi pe care de multe ori a încercat sã îi înece în lacul Zãtonul Mare.
Pe aceste meleaguri, oamenii cred cu tãrie cã toate legendele lãsate de strãmoşii lor sunt reale. Şi când ajungi lângã lac, n-ai cum sã nu observi cã în tot universul acesta mirific nu existã nici o fãrâmã de viaţã. Sãtenii sunt oameni gospodari, cu fricã de Dumnezeu şi se roagã de veacuri pentru rãscumpãrarea acelei nelegiuiri, care i s-a întâmplat sfântului, dorindu-şi cu ardoare ca într-o bunã zi în apa de la Ponoarele sã mişune peştii şi alte vietãţi. Pentru cã visul Sfântului Nicodim a fost ca în locul acela sã înalţe un lãcaş de-nchinãciune, oamenii locului au hotãrât ca aici, în imediata apropiere a Podului lui Dumnezeu, sã construiascã o bisericã, spre a ridica blestemul, fapt ce s-a şi realizat, iar astãzi blestemul s-a dezlegat prin slujba de târnosire.
Reporter: Marian Gherghinescu
